"N-am timp să mă ocup de un copil, de o familie"

Sau să dau mai mult timp soţiei.

Păi, un copil crește sub ochii tăi, deci ești martor clipă de clipă la ceee ce este de fapt „a doua ta viaţă”.

Ne plângem că îmbătrânim, că ni se duce viaţa atâta câtă o avem, dar atunci când ai un copil nu e doar important că „lași după tine o viaţă”, de fapt îl ajuţi și ai grijă de el, iar timpul care îl dai de la preocupările tale, ca la un bun „masaj de suflete”, de fapt îl primești. Şi nu doar că primești înapoi timpul, dar prin copilul tău trăiești o a două viaţă, de la A la Z, de la primele cuvinte pana la ciornele de la clasa I.

Asta nu înţeleg cei care pun în balanţă „timpurile”, ca la piaţă.  

La fel e cu relaţie ta de viaţă, care crește sub ochii tăi. Pe măsură ce îl asculţi pe celălalt, dai de la tine timp, și ajutor, și înţelegere, pierzi timpul pe care îl vroiai pentru tine și de fapt de fiecare dată când faci asta deschizi o ușă și treci spre o altă viaţă, a doua, sau a treia.

Nu înţeleg: cine nu ar vrea să trăiască trei, patru vieţi în loc de una?

Cine nu ar vrea să locuiască în trei, patru camere în loc de una singură?

Poate pentru că e greu să-ţi spargi pereţii...