Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Blog

Neuromancer: Internetul s-a nascut din (şi ca o reacţie la) frică şi singuratate

Submitted by on 26 ianuarie 2014 – 1:53No Comment
Neuromancer: Internetul s-a nascut din (şi ca o reacţie la) frică şi singuratate

Studiile aspra virtualului sunt unanime în a prezenta originile fenomenului în literatura americană de ficţiune, în operele care construiesc o viziune a spaţiului cibernetic al viitorului, fiind vorba îndeosebi de textele despre Matrice din best-seller-ul Neuromancer al lui William Gibson[1].

William Gibson foloseşte în acest roman expresia cyberspace prin care astăzi se desemnează spaţiul Internet. Astfel, o expresie a culturii cyberpunk devine cuvântul cel mai potrivit pentru a desemna noul spaţiu al informaţiei şi noile tehnologii interactive. Romanul nu oferă o definiţie ştiinţifică a termenului, există însă un citat care este cel mai utilizat:

« Cyberspace: o halucinaţie consensuală, trăită zilnic de miliarde de operatori legitimi, în fiecare naţie, de copii care sunt învăţaţi concepte matematice… O reprezentare grafică a detelor extrase din băncile fiecărui computer al sistemului uman. Complexitate de neconceput. Linii de lumină aliniate în non-spaţiul minţii, roiuri şi constelaţii de date. Ca luminile oraşului, retrăgându-se »[2].

De fapt, dincolo de contextul apocaliptic şi futurist în care apar aceste concepte, cyberspace-ul apare de fapt pentru prima oară ca o matrice care se dezvoltă în prezent, fiind o simplă concretizare a unei infrastructuri comunicaţionale care a ajuns să controleze sau măcar să înregistreze toate procesele actuale în desfăşurare[3]. Cyberspace-ul nu depăşeşte spaţiul decât în sensul în care îl introduce într-o globalizare conectivă electronică[4].

Evident că această calitate a spaţiului exterior de a face parte dintr-o reţea tot mai sofisticată are multiple repercursiuni asupra modului în care omul se percepe ca entitate, astfel că viaţa în reţea înseamnă pentru Gibson de exemplu o experienţă multisenzorială – şi nu doar multimedia – care este de fapt o participare halucinatorie la o conştiinţă colectivă. Case, principal personaj al romanului Neuromancer, vorbeşte despre cyberspace ca despre o experienţă extra-corporală. O lume artificială, o matrice complexă, a cărei frecventare creează dependenţă. Benedikt, cel care scrie unul dintre primele tratate ştiinţifice despre cyberspace, îl vede ca pe “o altă formă de viaţă, un univers paralel[5].

Pentru o cercetare psihologică e interesant de remarcat că cel care a pus la punct marea parte a conceptelor cu care operăm astăzi în informatică şi în lumea virtuală, William Gibson, a trecut printr-o experienţă a unei singurătăţi foarte profunde (tatăl său moare când el are 6 ani iar apoi mama sa moare când el are 18, ceea ce îl aruncă într-o experienţă de introvertire puternică, pe care el însuşi o recunoaşte dealtfel) aşa încât el ne spune foarte limpede un lucru destul de şocant: « Cyberspace-ul e legat de prezent. Nu e de fapt un viitor imaginat. E un mod de a încerca să ajung la o înţelegere a fricii şi terorii pe care mi-o inspiră lumea în care trăim »[6]. Nu ne-am aştepta ca « părintele Cyberspace-ului » să fie de fapt un individ care a creat tot ce a creat din teamă, din frică faţă de viitor şi de societate.

Mai mult, chiar şi astăzi William Gibson nu are Internet acasă[7], trăieşte departe de felul în care ne-am imagina un astfel de creator de proză cyberpunk. Cum se explică atunci această posibilă alianţă între frică de societate afirmată de Gibson şi faptul că ce a creat el cadrează cel mai bine cu tehnologia de vârf ca şi cu viaţa socială în contextul tehnologiilor de vârf? O analiză mai amănunţită a citatelor istoric cronologice în care cyberspace-ul a fost definit arată că este vorba de fapt de o experienţă de evadare a Sinelui în minte:

„ … Matricea începu să se desfacă în capul meu, o tablă de şah 3-D, infinită şi perfect transparentă”.[8]

E vorba deci de ceea ce am putea numi o psihologie a fineţii, raportată la caracteristicile de bază ale nanotehnologiilor şi ale tehnologiilor numerizate[9]. Probabil că doar o experienţă a fricii a putut crea o motivare destul de puternică pentru o evadare în spaţii mentale alternative, construind reperele cele mai potrivite pentru astfel de spaţii alternative. Frica şi singurătatea au condus la explorarea cea mai intensă a ceea ce este fundamental un spaţiul virtual: din punct de vedere filosofic, spaţiu virtual nu este un non-spaţiu ontologic, este un spaţiu alternativ.

(Fragment din licenta mea de psihologie. )



[1] William GIBSON, Neuromancer, Voyager, London, 1995. Apărut prima oară în 1984, anul simbolic marcat de romanul lui G. Orwell, acest roman se impune şi rămâne până astăzi cea mai plauzibilă şi totodată utilă descriere ştiinţifico-fantastică a unui posibil viitor al omenirii. Destinul romanului este echivalent la nivelul creaţiei culte cu destinul filmul Blade Runner al regizorului Ridley Scott, apărut în 1982, şi rămas drept cea mai potrivită şi comentată imaginare al unui viiitor megapolis apocaliptic.

[2] William GIBSON, Neuromancer, Voyager, London, 1995, p. 67.

[3] William GIBSON, Burning chrome, Ace Books, New-York, 1987.

[4] B. WOOLEY, Virtual Worlds. Penguin, London, 1992, p. 127.

[5] M. BENEDIKT, (Ed.), Cyberspace: First steps, MIT Press, Cambridge, 1991.

 

[6] William GIBSON, “Larry Mc. Caffery: An Interview with William Gibson”, in William Gibson Ressource Page, http://www.general.uwa.edu.au/~tama/gibson.html

[7] William GIBSON, „I don’t even have a modem” interview by Dan Josefsson, http://www.josefsson.net/gibson/index.html

[8] William GIBSON, Burning chrome, Ace Books, New-York, 1987, p. 168.

[9] P. LEVY, Qu’est-ce que le virtuel, La Découverte, Paris, 1998, p. 20.

Comments are closed.