Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Eseurile lui Ion, Spiritualitate

Oamenii binecuvântaţi

Submitted by on 18 mai 2015 – 11:02No Comment
Oamenii binecuvântaţi

Sunt unii oameni care cântăresc cât restul lumii.
Asta pentru că, acolo unde ei sunt, de fapt acolo unde îi întâlneşti la un moment dat în disperarea ta, ei bine sunt exact aşa cum credeai tu că ar trebui să fie: un profesor, un artist, un prieten, un duhovnic, un publicitar, un patron deştept. Şi nu mai sperai să întâlneşti aşa un om.

Ce e special la un astfel de om nu e ceva ieşit din comun, el nu e un supra-om. Dar, în contextul nebuniei actuale, în contextul în care nimeni nu mai are timpul să facă lucrurile cum ar trebui făcute, ei bine acest om are curajul să îşi ia timpul să devină ce vrea să devină. Sau ce trebuie să devină.
Şi atunci te marchează, te repoziţionează, îţi lasă o moştenire infinită pentru restul vieţii: aceea că unele lucruri, importante, nu pot fi făcute Fast-Food: unele lucruri cer timp, pregătire, uneori pentru restul vieţii.

E profesor, antrenor, coach. Îţi transmite acel amestec rar de povăţuire-provocare-instruire, e lângă tine atât cât trebuie iar apoi te lasă singur, pentru că ştie când o să cazi şi apoi ştie unde te poate duce, din secunda în care te-a văzut. De fiecare dată intri la el cu senzaţia acută că eşti un mare prost şi un mare incult, ieşi de la el şi apoi la fiecare cuvânt al prietenilor tăi îţi dai seama că ai urcat la mii de ani lumină peste ei, că ei nu au digerat nimic din ce tu ai digerat deja, cu suferinţă, despre lumea oamenilor, iar acum ai devenit „uşor”, tot aşa cum profesorul tău e uşor pentru obtuzitatea ta.

E artist. Aici poate e cel mai important. Pentru mine, e unul undeva în România, de exemplu, şi mereu când îl întâlnesc am impresia că regăsesc toată acea „lume luată pentru sine” a unui artist. Curajul de a lua timp, de a trăi în alt timp, de a lua timp pentru fiecare etapă şi fiecare proiect şi fiecare inspiraţie, mi se pare cel mai rar curaj. Iar a întâlni acest tip de curaj e o experienţă care îţi rămâne sădită în suflet, oriunde ai ajunge apoi dus de valurile, nebunia şi stresul şi cafelele din oraşul tău: la o pauză de gândire îţi aduci aminte de prietenul tău artist, care aşteaptă ca lucrurile să prindă un rost, are curajul de a nu se grăbi, şi pentru restul vieţii îţi reglezi ceasul sufletului pe ceasul prietenului tău. Iar ceasurile celor care s-au reglat în liniştea adevărată a creaţiei refac, salvează pe neştiute lumea. Mereu, câte unul, disperat, însingurat, transpirat, cade într-o negură bună de linişte neaşteptată care e de fapt ritmul normal al lucrurilor făcute cu suflet.

E un prieten. Care merge mai departe decât tine în ceea ce face jocul ascuns şi mereu posibil de a fi pierdut al prieteniei: încrederea. Care merge neaşteptat şi nesperat şi ne”matematic” dincolo de tot ce se vede şi tot ce se spune despre relaţii, de la divorţuri la afaceri, adică, da, că sunt prea matematice. Prietenul tău nu e matematic, e doar om, mereu iese din calcule. Iar cei care s-au încălzit la căldura unui om necalculabil şi ne-calculator, apoi la căldura a doi astfel de oameni, trei, devin şi ei o sursă de căldură. Devin şi ei aşa cum ar trebui să fie oamenii: o sursă de căldură pentru semenii lor, atunci când îi întâlnesc sub stelele fără suflet şi fără mâini.

E un duhovnic. Nu doar că e diferit de tot ce ţi se pare neclar în Biblie sau în lecturile tale despre viaţa religioasă sau a sufletului, dar are ceva mult mai mult: mai întâi, scoate din tine frica. Viaţa religioasă, viaţa sufletului e ceva ce ne duce spre necunoscut, iar după ce trecem de discuţiile de bar de clasa a 12-a, şi chiar ne dorim o viaţă a sufletului, ei bine ne e frică. Iar adevăraţii maeştri ai rugăciunii scot frica din noi, ne arată că se poate, că sunt etape multe si grele ale vieţii spirituale dar au trecut şi alţii pe acolo. Iar un astfel de duhovnic bun e cel care, deşi vrem să aflăm totul, să rezolvăm totul, îţi dă sentimentul că drumul este posibil, iar acest sentiment face mai mult decât ani de zile de căutare solitară… fără acest sentiment!

Mai sunt apoi publicitarii de exemplu, creativii care nu sunt nici isterici, nici ciudaţi, ştiu că inspiraţia vine greu, ştiu că trebuie şi un deadline, ştiu toate astea dar respectă pe fiecare, sunt „normalieni creativi” şi îţi redau curajul de a fi creativ, de a avea etape, de a avea greşeli, de a învăţa în timp, de a te bucura de bilanţurile pe care le poţi face uneori, la o cafea – și care sunt singurul sprijin și singurul marcaj în drumul nostru profesional actual.
Şi mai sunt patronii deştepţi, afaceriştii cu suflet, toţi cei care reuşesc să se ridice peste faptul că aparent nimic nu iese ca la carte, nimic nu e ca în manualele de leadership sau de marketing, că totul se reduce la o luptă de jungă între 2 sau 100 de oameni indivioşi şi fără raţiune. Acest tip de patroni şi de afacerişti te ridică şi pe tine din deznădejdea că totul e război, totul e interes, etc. Iarăşi, sentimentul că „se poate”, că se poate tot mai bine, indiferent cât de mult presupune lunga formare în mijlocul lupilor din mijlocul oamenilor. Se poate, mai e loc în lume, mai rămâne întotdeauna un cerc mic de oameni în mijlocul cercului mare al lupilor, oameni care s-au luptat cu lupii dar au rămas oameni, iar de acolo de unde sunt, adică din centrul invizibil, sunt autoritatea invizibilă, dar vizibilă pentru cei care se trezesc la umanitate, asupra restului lumii.

Oamenii binecuvântaţi.
Sunt mai mulţi, ajunge să cunoşti pe unul dintre ei.
Un astfel de om e deja binecuvântat pentru ceea ce face şi ceea ce este. În plus, e binecuvântat de toţi cei care îl descoperă, într-o zi, în mulţimea agitată.
Şi un astfel de om binecuvântat face cât tot drumul până la el. Te eliberează de drumul tău disperat de unul singur, devine centrul lumii oamenilor de până atunci şi modelul cel bun pentru drumul spre viitor, iar ceilalţi (inclusiv tu) devin discipoli, învăţăcei, în drumul spre destinaţie.

Pentru că, minune, acum există o destinaţie!
Cineva a învins nebunia, iar cei din jurul lui încep şi ei să răsufle uşuraţi, respiraţie după respiraţie.

Publicat pe Lapunkt, aici:  http://www.lapunkt.ro/2014/03/11/oamenii-binecuvantati/

   

Comments are closed.