Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Spiritualitate

Oamenii bronzaţi se văd de departe. Despre bucuria soarelui interior

Submitted by on 11 septembrie 2013 – 22:22No Comment
Oamenii bronzaţi se văd de departe. Despre bucuria soarelui interior

Atunci când îţi să place să faci ceva (să scrii, să desenezi) înseamnă că ai ţi-ai găsit locul tău bun în viaţă, preocuparea care rupe ritmul agitat al zilei şi transformă tot ce e stresant într-o simplă sarcină colaterală – nu mai grea decât ducerea gunoiului de la birou pana la uşă.
Fie şi pentru cinci minute: deschizi jurnalul, caietul, sau te retragi în colţul tău secret de pictură. Pe de o parte, uiţi de tine, uiţi de timp. Pe de altă parte, e locul în care te simţi cel mai bine, pentru că doar acolo simţi că evoluezi, de la o lună la alta, de an la an. E ca şi cum în mijlocul oraşului agitat, în mijlocul ecranului murder al zilei se deschide o uşă secretă, şi pentru cinci minute sau zece, ajungi imediat la marginea mării, vara, la soare.
Borges are undeva un pasaj despre faptul că, mergând spre mare, te loveşte senzaţia prezenţei mării înainte de a ajunge la ea. Atunci când îţi doreşti foarte mult să ajungi la mare, o simţi dinainte, o simţi prin şoseaua pe care o cunoşti, o simţi prin numele localităţilor care se succed, o simţi prin mirosul drumului prin mii de alte antene care se aprind doar pe acel drum. Iar când ajungi, nu prea contează dacă stai la soare zece ore sau doar zece minute: bronzarea, dincolo de senzaţia fizică, e un fel de “nimic special dar mai important decât tot restul”. Important e că nu mai faci nimic din ce făceai în oraş, ai lasat totul de o parte şi te laşi încălzit de soare.

În schimb, atunci când nu ai preocuparea ta bună, totul pare excepţional de stresant, totul are o importanţă exagerată. Doar când găseşti preocuparea ta bună şi ai curajul să o practici, restul devine planul al doilea. Undeva în sinea ta a apărut o zonă excepţională, de vacanţă, iar toate celelalte lucruri devin cotidiene, ordinare – nu te mai ating. Pentru că în sinea ta ai atins deja marginea mării.

Sărbătorile şi vacanţele poate că nu sunt făcute doar ca să te bucuri ca ai scăpat de patron, de colegi, de scularea de dimineaţă. Ci ca să îţi revezi viaţa: ai vacanţa ta bună în fiecare zi? Ai atelierul tău unde pictezi, scrii, sau colecţionezi fotografii vechi? Ai uşa ta secretă spre mare? Uşa spre mare se deschide oriunde, nu doar acasă: scrii la o terasă, pe tren, iei notiţe sau organizezi idei pe o bancă sau aşteptând o conferinţă.

Şi pentru cele cinci minute, te bronzezi: zilnic, tot mai mult.

Atunci când ieşi pe stradă te expui privirii celor din jur, colegilor, dar când rămâi singur nu te expui la nimic: totuşi, atunci când pui mâna pe pensulă sau pe stilou şi începi să lucrezi la micul tău atelier personal, te expui pe tine ţie însuţi. Te conectezi interior la propria ta sursă de inspiraţie, de idei, de identitate. De aceea, e ca şi cum te-ai bronza: cinci minute, zece minute. Zilnic.

Cei care nu sunt încă bronzați se stresează ore întregi, se plâng că nu au timp să creeze, nu şi-au dat seama că inspiraţia şi creaţia sunt ca la mare, contează un singur lucru: acolo unde eşti să te întinzi naibii pe plajă, şi soarele va face tot restul. Contează mai mult plăcerea de a nu mai face nimic şi de a te întinde pe nisip sau pe prosop, decât faptul că eşti bronzat sau nu. Cei care se bronzează bine sunt cei care se bucură, încet, mereu diferit, de mare, de valuri şi de soare, şi nu cei care vin la plajă cu un program, again… ca un job-description!
Iar oamenii “bronzaţi” în inima lor se văd. Se simt, Şi-au găsit poarta zilnică spre mare, oriunde ar fi ştiu să guste cu adevărat soarele lor interior, chiar dacă nu mai mult de cinci minute pe zi.

În timp, se vede până și în ochii lor bucuria soarelui, mai mult decât pe chipul unui marinar sau al unui alpinist. Te loveşte prezenţa lor, cu un miros de sălbăticie adevărată, cu câteva fracţiuni de secundă înainte de da mâna cu ei, ca în imaginea lui Borges.
Iar din surâsul lor ne luăm şi noi, cei încă palizi, puterea de a întredeschide, discret dar tot mai des, uşa secretă înspre marea luminoasă, reală, imensă şi strălucitoare care ne aşteaptă pe fiecare – acolo unde ne eliberăm, căzând în jos, de toată bezna care ne înconjoară la orice început de săptămână.

Publicat aici http://www.lapunkt.ro/2013/07/02/oamenii-bronzati-se-vad-de-departe-despre-bucuria-soarelui-interior/

Comments are closed.