Povestea cea mai lungă. Eseu de amintiri despre răbdarea lui Dumnezeu (1990-2020)
Prezentare
1989. O lume în schimbare şi un un gol în suflet
Liceul de Informatică, o gaşcă nu doar frumoasă: minunată
Există un scenariu de viaţă destul de perfid, un tip de relaţie care îţi place foarte mult, iar apoi nu mai poţi merge mai departe pentru că amintirea acelei relaţii te ţine în loc ani …
Am văzut „Gladiator” în anul 2000 şi m-a impresionat pe moment, apoi l-am abandonat undeva între blockbuster-urile americane, pentru ca părea un fel de Titanic 2 la care toate fetele plâng. Apoi am început să ascult …
Toată lumea vrea să fie un erou pe la 15 – 18 ani. Fie că vrem să fim poliţişti, doctori, ambasadori, avocaţi sau asistenţi sociali. Am vrut şi eu asta, mult după 18 ani. Până …
Auzi de multe ori poveşti cu oameni prinşi într-o relaţie căreia nu îi văd un viitor adevărat, dar dintr-un motiv sau altul nu pot ieşi din acea relaţie. Sunt acele relaţii în care simţi că …
Mai precis, sunt două tipuri de situaţii care ne frământă pe toţi: copilul sărac care cerșește în timp ce tu mergi să iei o masă copioasă cu colegii de birou, sau, mai ales, prietenii, prietena, …
E pentru fiecare dintre noi un moment în care se adună de ani de zile de tăceri, de dorinţe neieşite afară din glas sau din inimă, de orizonturi interzise şi plimbări în gol printre străzile …