Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Cuplu, Spiritualitate

„Paradise and hell both can be earthly”

Submitted by on 2 aprilie 2014 – 1:03No Comment
„Paradise and hell both can be earthly”

Aud discuţii, văd cazuri, de rupturi, de frică de viitor. Dinăuntru (din familii, relaţii) sau din afară (din financiar, din taxe, din starea naţiunii) vin doar atacuri la ceea ce face în inima mea, a ta, a lui, să… crezi că ziua de mâine va fi ceva mai bună decât cea de azi. Pe scurt. Şi atât. Acest simplu sentiment poate merge până departe, până la Dumnezeu.

De ce ar fi ziua de mâine ceva mai bună ? Nu ştiu, pentru că dacă ştiu nu mai am încredere, am doar un motiv de încredere. Increderea e mai mult decât un motiv pe care îl aduc  eu cu mintea mea, e un sentiment care face că în mijlocul adulţilor, a legilor lor şi a calculelor lor şi a totalurilor lor, eu rămân cu o inimă de copil.

Secretul, cam la toate nivelele, de la atitudinea Micului Prinţ până la parabolele din Biblie, secretul oamenilor mari dar şi frumoşi, cred eu, este un fel de încredere care obligă pe ceilalţi să iasă din jocul lor de adulţi.

Adulţii, până la urmă, în sensul de azi legat de taxe şi accidente posibile, sunt mai fricoşi decât copiii. O să spuneţi că sunt mai conştienţi decât copiii, dar totuşi rezultatul e că se gândesc mereu la ce e mai rău. E ce au descoperit Amos Twersky şi Daniel Kahneman, economişti cu premiul Nobel cred, despre regresia matematică: chiar dacă ai câştigat de 4, sau 5 ori, tu la a şasea jucare vei crede la fel de puţin ca la început că vei câştiga. Oamenii văd lucrurile în negru, de fapt văd negrul.

Copilul are ceva rar, are inima deschisă, poate pentru că nu a fost rănit? Ca şobolanii care după ce se rănesc se feresc? Poate. Din păcate toţi ne rănim, iar atunci se rupe perioada minunată a copilăriei în care nu vedeam lucrurile în negru. Dar sunt unii oameni speciali care continuă să rămână copii în suflet. Nu au fost răniţi ? Ba da.

Eu cred că au învăţat să nu se opună durerii, într-un fel, sau într-un târziu. Iar dacă pot face asta, este pentru că în inima lor ceva a fost atins de bunătate, de stabilitate a sufletului, de ceva mai durabil decât plăcerea de a reveni la casa bunicilor de la ţară. Ceva special, ceva ce e taina acestei lumi, pe care noi îl traducem cel mai bine prin cuvântul « încredere », în viaţă, în oameni, în Dumnezeu.

Rana pe care o are cineva este proiectată asupra tuturor oamenilor. Te temi. La fel, încrederea pe care cineva o are în viaţă este proiectată de acel om asupra tuturor oamenilor, prietenilor, întâlnirilor.

E un lanţ de fapt, acel om a fost atins de încredere, mai puternic decât a fost atins de durere. Şi el va atinge de acum cu încredere mai departe, pe toţi cei pe care îi va întâlni. Nu toţi vor înţelege, nu toţi vor avea inima deschisă. Dar va atinge pe unii.

Predicile, discursurile, toate astea nu au efecte decât dacă eşti atins de încredere. Altfel rămân cuvinte goale. Trebuie să fie ceva în tine care rezonează cu acele cuvinte.

Şi aici intervine adevărata hartă a lumii, a oraşelor, şi a vieţilor : importante sunt întâlnirile cu oamenii în care am avut încredere. Dacă a fost asta, fie că harta noastră e mică sau foarte mică, avem resortul pentru pace şi fericire. Dacă nu am avut asta, atunci suntem cu o doză de risc pentru toate momentele grele, riscăm. Viaţa e riscantă, e dură, şi cu momente de non-sens.

Încrederea, care nu înseamnă credinţă în Dumnezeu, e probabil limita de sus a experienţei umane. Oamenii care au încredere în ei, în viaţă, în viitor, sunt cel mai frumos lucru pe care îl putem întâlni. Nu ne trebuie mai mult, nu cerem mai mult, odată ce am trecut de vreo 25 de ani.  

Dincolo de încredere, nu cred că mai e decât Dumnezeu. Iar Dumnezeu, din toate atributele diverse pe care i le dăm, nu e cumva şi Încredere?

Nu vreau să continui aici pe direcţia cu Dumnezeu, dar am scris toate astea pentru că mă dor diverse discuţii şi poveşti pe care le aud de ceva zile, despre oameni care se rănesc, se ceartă, se despart, îşi pierd încrederea – în parteneri, în prieteni, în proiecte, în viitor, fiecare evident cu frustrarea lui, cu efortul lui, cu dreptatea lui. Din punctul de vedere al frumuseţii încrederii, al faptului că viaţa devine un iad dacă se pierde încrederea sub toate formele ei, ei bine poate că nu sunt toţi convinşi că Dumnezeu există, dar azi eu mă gândesc că există cu siguranţă un înger rău care ne fură copilăria sufletului şi ne lasă dezamăgiţi şi fără pic de încredere. 

Comments are closed.