Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Vocaţie si misiune personala

Performanţa ca prostituţie: de ce trebuie să fii primul la balet?

Submitted by on 30 noiembrie 2012 – 22:505 Comments
Performanţa ca prostituţie: de ce trebuie să fii primul la balet?

Filmul „First Position”, despre dansatori și balerine de performanţă. De ce pică cei de pe locul 2? De ce atâtea sacrificii? Mi se pare complet absurd prin ce trec acești copii, care în plus abia se instalează în noua carieră și sunt aruncaţi la coș pe motiv de… „bătrâneţe la 25 de ani”.  

Cine îţi spune că ești cel mai bun? Sau… că nu ai fost cel mai bun? Mai exact, cine își bate joc de vieţile unor tineri în funcţie de tot felul de criterii alese de adulţi?

Ironia e că acești copii sau tineri înţeleg foarte bine aceste criterii. Asta nu înseamnă că e cinstit ce trebuie ei să facă. Mă refer la cei care nu ajung primii, dar muncesc la fel de mult ca primii.  E ca și cum ai spune că, dacă victima unei agresiuni  înţelege ce i se întâmplă, atunci acel act nu mai e o agresiune.

Ideea e următoarea: Celibidache avea dreptate, nu ai voie să înregistrezi un concert, e unic în istoria lumii. La fel și un spectatol de performance, de dans, de balet: e unic și nu poate fi comparat cu alte spectacole. În clipa în care ai început să compari, ai distrus și plăcerea de a privi, dar și plăcerea de a dansa. Chiar am uitat că mergem la balet, fie și de performanţă, pentru plăcere? Plăcerea de a dansa, plăcerea de a privi?

Dar de ce nu există spectacole din plăcere? Fără câștigători? Pentru că spectacolele și competiţiile „de plăcere” nu aduc bani.

E la fel ca în artele marţiale din China: de mii de ani sunt făcute de fiecare în stilul personal, dar comuniștii au inventat un nou procedeu, competiţia sportivă de Wu Shu, cu mișcări calculate. Numerotate. Gesturi. Şi a dispărut „spiritul artelor marţiale”, mai ales după moartea lui Bruce Lee, care s-a luptat împotriva acestor „școli mult prea tehnice” și unii spun că de aceea a și murit.

Dacă merită să fii cel mai bun, eu nu cred că merită să faci asta pentru artă, pentru că în artă tu știi singur ce e mai bine și cine e cel mai bun. Merită să faci asta doar pentru o cauză care chiar merită deranjul. Asta e altă poveste, în schimb e a doua parte a discuţiei: merită să faci astfel de eforturi pentru o mare cauză, în nici un caz pentru o competiţie cu mulţi bani în culise pe care îi iau alţii – de aceea vorbesc despre prostituţie.  

De fapt, într-o competiţie de performanţă de tip balet, ești prins într-un cerc vicios: îţi calculezi mișcările și trăirile după un cod anume, și „de ce” faci toate astea? Pentru a deveni cel mai bun. Nu era mai bine să dansezi singur(ă) în cameră?

Observaţia mea e de fapt despre un singur lucru: de ce atâtea sacrificii, mai multe decât cele ale unui călugăr ascet din evul mediu? (E valabil pentru un top model). De la o limită încolo, sacrificiile sunt prea mari dacă nu le faci pentru o cauză care chiar merită. Părerea mea. A fi primul după mintea unor specialiști nu mi se pare o cauză care merită.

Iar faptul că toţi cei care participă știu că de fapt cauza nu merită, dar că ăsta e jocul, nu schimbă natura situaţiei: e doar o prostituţie în grup.

Pentru că nu găsim alte metode de a ne auto-depăși? De ce trebuie să ne spună alţii că ne-am auto-depășit, nu e destul că o simt eu? De când faptul că eu am evoluat, de la începător la maestru, e ceva ce poate fi calculat de către un specialist?

Până la urmă în arte marţiale e mai corect, dacă mă supăr mă pot bate cu acel specialist, dar în dans și balet nu pot: ceva pute în toată povestea asta. Nu am cu cine să mă bat ca să arăt că eu chiar am evoluat, mi-am riscat toată viaţa iar acum mă duc pe bancă la locul meu, locul 2.

Imaginea utilă aici e din Biblie, povestea cu văduva care pune în căsuţa templului două monezi, mai mult decât tot aurul fariseilor. Isus spune :”ea a pus mai mult decât toţi ceilalţi, a pus tot ce avea pentru a trăi”. Da, dar acolo era vorba de templu, de religie, de Dumnezeu. În clipa în care pui în joc „tot ce ai pentru a trăi”, nu merită să faci asta decât pentru… o cauză care chiar e „Dumnezeu” pentru tine: părerile unor ochelariști ciudaţi nu mi se par a fi o cauză care poate fi la înălţimea templului de care vorbea Isus în parabolă.  

Sigur, faptul că poţi pierde locul 1 e valabil la scriitorii de succes sau la alţi artiști, dar pentru dans și balet și poate top modele sacrificile sunt prea mari și pe termen prea lung: dacă ceva „de genul” unei religii nu este la capătul a toate astea, mi se pare că termenul potrivit e prostituţie, în sensul real al termenului: alţii iau banii, iar tu te faci de râs degeaba, pierzi în cinci minute nu doar ani de zile, ci întreaga ta viaţă.

Şi nu mă refer la cei care practică jocul, când mă refer la prostituţie, mă refer la cei care l-au inventat.

N. Poate nu mă pricep, e o părere personala în urma unui film documentar. Poate. 

5 comentarii »

  • romeo spune:

    E valabil in orice domeniu, indiferent ca e arta sau orice altceva, noi nu privim omul, „unicul”, originalitatea eventual, ci tot timpul competitia, de aici si dezvoltarea unui alt neajuns moral, orgoliul…si cum „ce semeni, aia culegi”, roadele sunt cat se poate de vizibile azi…te felicit ca mai ai puterea sa mai lupti cu acest „sistem”:)…

  • Georgiana spune:

    Mi-a placut mult ce a spus Romeo. Ii dau dreptate…Si imi pare rau ca asta e lumea in care traim….

  • Simona t spune:

    Buna ziua.

    De curiozitate, cum se numea acel film documentar?

    Cat despre competitia cu tine insuti si cu altii, nu credeti ca, undeva, printre vectorii care motiveaza sacrificiile, este atat de necesara stima de sine? Adica nevoia aceea de a fi foarte bun, de ce nu cel mai bun la ceva? Plus nevoia de a fi validat in acest sens nu doar de catre sine, ci si in afara, de un grup de ochelaristi sau alta autoritate din domeniul tau pe care o respecti? Unii sunt constienti ca sunt f frumosi fizic, altii sunt constienti de propria inteligenta. Dar cand nu esti nici cel mai frumos, nici cel mai inteligent, nici sfant din perspectiva moralei crestine, cauti sa-ti castigi intr-un fel stima de sine, incercand sa devii cel mai bun la ceva la care te pricepi.
    Depinde ce documentar ati vizionat:)

  • Simona t spune:

    Oh, mea culpa, me blushing.
    Titlul filmului e in primul rand,dar m-a captivat articolul si am uitat numele fimului pana la sfarsit. 🙁
    Trebuie sa caut si eu filmul.

  • ion cosmovici spune:

    First Position 🙂
    http://www.imdb.com/title/tt2008513/
    Pai asta e discuta cea lunga, stima de sine mi-o da un colectiv de babe academice, sau propria mea evolutie? Pana la urma vorbim despre control: deja e greu sa imi controlez evolutia, sucul de fructe, muschii si rapiditatea, dar sa mai controlez si un rand intreg de specialisti care nu mai fac de multa vreme sport? Marog, undeva e prea mult, si pentru ce, pt cine?