Cuplu

Eseurile lui Ion

Sănătate&Anti-fumat

Hai sa ne lasam de prostii

Spiritualitate

Vocaţie si misiune personala

Home » Povestea cea mai lunga

Piaţa Universităţii, o vecernie fără sfârşit

Submitted by on 22 mai 2020 – 23:48No Comment

 

 

 

 

 

Mergeam cu clasa în Piaţa Universităţii. Eu făceam steagurile, atât steagul liceului cât şi un steag mai faimos care avea un Flower Power iar in cerc scria “Prin sacrificiu spre victorie”. L-am dus la Liga Studenţilor, unde tronau cu picioarele pe masă baieţii cu chimire şi cu ţigara în gură – acolo unde e acum Secretariatul General al Universităţii. Noi eram mica speranţă a studenţilor revoluţionari de la balcon, cel puţin pentru anul 1990. Eram aşa entuziaşti că i-am spus lui Mihai Gheorghiu că o să merg în Franţa să îi iau inteviu lui Mircea Eliade, iar omul mi-a remarcat cu politeţe desăvârşită că Eliade murise de mult. Nu contează, eu i-aş fi luat interviu.

Piaţa Universităţii a fost ceva ce nici o ţară, post comunistă pre comunistă sau comunistă nu a avut în istoria ei. Ea face parte din evenimentele care arată că Dumnezeu îi iubeşte pe români într-un mod cu totul special şi că are grijă de inima lor aşa cum rar o face pentru un popor.

Oamenii îngenuncheau în mijlocul bulevardului cu zecile de mii, cu brichete în mâini, acolo unde murisera oameni la revoluţie, pentru a recita Tatăl Nostru sau a cânta Doamne, Vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni! Cele două luni de balcon au adunat un rezervor de speranţă care nu a exista în nici o altă ţară şi în nici un alt context.

Iar aici avem o întrebare. Iubitele cele mai frumoase sunt cele cu care timpul trece ca un vânt, taberele şi excursiile cele mai frumoase sunt cele unde nici nu ai timp să te dezmeticeşti, pentru că lucrurile sunt prea interesante ca să mai faci vreo remarcă. Piaţa Unversităţii a fost momentul de revrăjire a Bucureştiului şi a României, şi nu a fost o seara, două, sau zece. Tot oraşul venea la şezătoare, la vecernie, la reculegere, la rugăciune, la exorcizarea miilor şi milioanelor de seri de tăcere, de spaimă, de singurătate, de interdicţie. Dar Piaţa Universităţii nu a fost un spectacol al libertăţii în stil artă contemporană sau spectacol implicat: a fost un spectacol al comuniunii şi al sufletului românesc în ce are el mai delicat. Cu voci, cuvinte, rugăciuni, cântece. Am avut parte de tot ce un român îşi poate dori de la un avom improvizat. Iar la pauze eu înregistram cu un casetofon şi ascultam acasă cum pornea dintre-o parte a pieţei Jos Comunismul şi cuprindea întreaga piaţă, apoi se stingea spre Arhitectură.

Spre ora 22 sau 23 oamenii plecat încet, firesc, fără agitaţie, cu inima plină.

Si întrebarea desigur e: Unde a plecat Piaţa Universităţii? A fost un cer senin dinaintea furtunii? A fost rezervorul de bucurie dinaintea decepţiilor în lanţ?

Eu cred că lucrurile astea nu trec, nu pleacă din inimă. Sunt altundeva decât tot restul.

Avem, in culisele acestei slujbe tinute in jurul altarului plin de sange al romanilor striviti de camioane pe Magheru, o lungă discuţie despre modul în care binele învinge răul. El nu învinge distrugând răul, aşa cum răul vrea să distrugă binele. Pentru că binele, spre diferenţă de rău, nu vrea să distrugă. In Evanghelia de la Ioan, este acest pasaj uluitor: „Lumina străluceşte în întuneric, iar întunericul nu a cuprins-o”. Cele două luni de lumină din Piaţa Universităţii strălucesc în întuneric, iar întunericul nu le-a cuprins. Noi am văzut lumina din acele zile, dar nu am văzut întunericul care avea sa vina, intunericul care era ascuns în inimile noastre, al sistemului, al institutiilor, chiar si al zidurilor sau al pamantului pe care calcam. Si dacă cei 30 de ani care au trecut sunt doar întunericul care nu stinge melodia de la balcon?

Ar trebui sa vina printre noi, măcar să stam cu ei un pic la sfat

Dar sunt doar sfinti in calendare noi, eroii nostrii ce-au murit curat,

O mana de-ai sa simti pe fruntea ta, sub pleoape lacrimile ti se strang,

El e iubitul ce te mangaia, lovit mortal sub umarul său stang,

Comentează

Trebuie să fii autentificat pentru a putea comenta.