Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Cuplu, Eseurile lui Ion

Prea multă psihanaliză dăunează sănătăţii sexuale

Submitted by on 19 septembrie 2014 – 22:24No Comment
Prea multă psihanaliză dăunează sănătăţii sexuale

1. În primul rând, acest titlu făcut să şocheze trebuie nuanţat: nu mă refer la psihanaliștii în viaţă care fac lucruri extrem de utile în practica lor, nici la mare parte din psihanaliștii care au construit doctrina precum Jung, Adler, Frankl şi Szondi. Poate că eu personal mă refer parţial la Freud (care mie chiar nu îmi place şi mi se pare mult sub cei din lista de mai sus, deşi e fondatorul), dar de fapt mă refer în acest articol la efectele perverse pe care le-a avut psihanaliza în rândul omului normal care cumpără două trei cărţi de la tarabă și începe să se auto-analizeze de capul lui și să îi analizeze pe cei din jurul lui în metrou. Toată lumea devine suspectă de a fi un pervers sexual, în mod fatal asta e interpetarea, aici duc toate drumurile, nu e cumva ceva suspect tocmai în acest „sexually in-correct”?

De fapt, scriu aceste rânduri pentru ca am recitit un articol de Alain Besancon pe care l-am tradus în română prin 2003, un articol apărut în revista Commentaire în care filosoful francez face un bilanţ al psihanalizei al cărei client a fost mulţi ani de zile. Nu cred că mai era nevoie de o „Carte neagră a psihanalizei” după ce a scris Besancon acolo, eu zic că nu rămâne mare lucru din psihanaliza clasică după cele aproximativ 10 pagini de text (poate fi citit în franceză aici), dar ce mi-a atras atenţia e finalul. Traduc mai jos rapid:

„O să reproșez psihanalizei faptul că a adus în comportamentele noastre sexuale o constrângere care nu exista în momentul în care ea tocmai se năștea pentru a le reda libertatea. Exemplu: tânăra și frumoasa Lou Andreas Salomé se așeza pe genunchii unui pastor olandez și discutau astfel de lucruri spirituale pentru ore întregi, fără ca nimeni să vadă în asta ceva rău. Mai târziu, nu ar fi putut să facă asta. (…) Astăzi a devenit aproape imposibil să fii virgin, abstinent, chiar celibatar, fără a fi bănuit de cele mai mari grozăvii. Ce grozăvie!”

 

2. Psihanaliza ne-a eliberat, ne-a deschis ochii asupra multor lucruri, dar nu cumva toată povestea asta seamnă cu scena cu Adam și Eva, care au vrut să aibă cunoașterea și ca rezultat și-au dat seama că sunt goi? Nu mai poţi zâmbi unei fete simpatice şi frumoase pe stradă, nu mai poţi să te joci cu pixul la o ședinţă fără ca asta să fie interpretabil. Poate de asta avem mișcări ca Free Hugs, pentru că prea am învăţat să ne purtăm ca niște agenţi din Matrix care își reprimă tot: nimic, nimic să nu fie interpretabil.

E trist de simplă ecuaţia, ea are două date: interpretare şi sex. Sau sex şi interpretare. Psihanaliza, la Freud mai ales, pleacă de la interpretări. Cel mai mic gest, gând, lapsus, scăpare, cea mai mică metaforă a unui scriitor, totul are legătură cu sexul. Sigur că dacă te pui în optica asta, orice poate fi o referinţă la sex. Până și orice cuvânt, care din punct de vedere metafizic e ceva exhibat, deci e „falic”, bla, bla, bla. Trebuie să vină românii cu bancurile şi bunul lor simţ ca să mai auzi şi „Auzi, mă laşi?”

Această intrepretare să zicem bună la bază, pentru că ne face să ne dăm seama de ceva nou despre copilăria și reacţiile noastre, dacă devine o ocupaţie permanentă, mai ales luată din cărţi citite in metoru pe la ora 18 și fără avizul unui specialist, devine materialul mental din care se naște o nouă închisoare, mai rea ca cea din care am ieșit. Iată de ce zice Besancon: ne-a eliberat dar mai mult ne-a constrâns. Riscăm să devenim toţi niște detectivi privaţi benevoli, niște paparazzi pentru noi și pentru alţii. La ce e bună o așa zisă eliberare care te face mai complicat în gesturi decât erai la început?

 

3. Explicaţia pe care aș da-o acestui efect de auto-cenzură vine din psihologia socială a zvonurilor. Dacă tot vorbim despre înclinaţia perversă a naturii umane, ea nu e doar sexuală: e și mentală. Suntem invidioși, cinici, dar mai ales reţinem mai ușor răul decât binele. Ne atrag știrile diverse pline de sânge și accidente, suntem foarte curioși de răul altuia. Sau de sexul altuia, pe scurt.

Şi aici intervine schema de construire a zvonurilor explicată de Jean Noel Kapferer: P+ A- / P+ A- / P- A- /  P+ A-. Pe scurt sunt patru feluri de știri:

– o persoana bună a făcut actiune bună (nimic nou )

–  o persoana bună a facut ceva rău (hopa, asta e interesant)

– o persoană „rea” a făcut o acţiune rea (nimic nou)

– și o persoană rea a făcut o faptă bună, (o fi vreun accident, din greşeală).

Ideea e că reţinem cel mai ușor P+ A-, mai mult așa se vehiculează un mesaj care iniţial poate că era chiar pozitiv. Dacă cineva spune la radio „fotbalistul Adrian nu s-a mai drogat de trei ani”, gospodina care aude parţial știrea din bucătărie reţine în mod fatal „ia auzi Marilena, iarăși s-a drogat Adrian”.

Aici vroiam să ajung. Psihanaliza a adus un material infinit de știri de tipul P+ A-, adică da, e posibil să vreau să mă culc cu noua mea colegă de birou pentru că: seamănă cu mama, pentru că seamănă cu actriţa mea preferată, pentru că seamănă cu profa mea din copilărie cu care am făcut un transfer nerezolvat, pentru că… mărog, scenariile sunt infinite. Totul e posibil. Iar dacă e posibil, înseamnă că e iminent, iată presupoziţia care se generalizează printre toţi cei care au citit şi recitit pasaje despre lapsus, act ratat, etc.

Nimeni nu mai gândește „am o colegă de birou dar e e posibil să fim prieteni sau colegi fără să ne gândim la sex”. Totul devine interpretabil, fie că faci ceva, fie că nu faci, din perspectiva… Sex. Daca te uiţi după o tipă pe stradă, e interpretabil, daca nu te uiţi… e și mai grav!

Sigur, nu e doar vina lui Freud, avem și toate filmele și apoi toate manualele de limbajul trupului. Care fac că nu mai poţi face nici un gest în metrou fără să însemne că vrei să copulezi cu vecina obosită de pe scaunul vecin în următoarele cinci minute, sau că ești trisexual, megapedofil sau mai ştiu eu ce profil de sexualitate care e complet SF, până la urmă, dacă facem raportul între ce mutre au vecinii noştri de metrou şi ce scenarii ne trec nouă prin cap când deschidem o carte de psihanaliză în acelaşi metrou cu ei. Deși totul a fost aparent eliberat, totul devine fetișizat. Dar e un fetișism ciudat: mai degrabă în minte, un fetişism care se auto-distruge de fapt.

 

 

4. Toate astea pentru a ajunge la… e vreo soluţie?

Da, cred sau sper că e posibil să rămânem fixaţi pe P++. Mereu pe plus.

E o problemă de decizie mentală, la fel cum te laşi de fumat. E la fel de posibil să vedem lucrurile pe P++. De fapt, dacă tot vorbim de eliberare, adevărata eliberare e trecerea de la schema P+- la P++.

Şi treaba lor ce cred ceilalţi. Treaba lor ce fac cei care vor să respecte Sex Eticheta: a devenit mult prea complicată.  

Contează că eu vreau să mă eliberez: vreau să respir şi să pot din nou să invit o colegă la cafea fără ca asta să însemne că vreau să ajung în pat cu ea în urmatoarele 3 ore. Dacă eu am chef să discut cu o colegă, și în plus îmi place cafeaua, vreau să am libertatea de a zice exact ce scrie în mintea mea, fără ocolişuri din motive sociale, mă rog de nu pot spune ceva foarte sincer cum e „vrei să bem o cafea?” fără trimitere sexuală implicită? Până aici a ajuns, cum ar zice Besancon, oroarea, grozăvia.

„The horror”, ar zice Marlon Brandon.

Vreau să pot să stau în fine cu cineva pe FB mai mult de 15 minute fără ca asta să se numească flirt. Până și emoticonurile, au devenit un semn de avansuri online, ori dacă bărbăţii folosesc trei puncte de suspensie, ca femeile, înseamnă că te plac, zice Sex Net Eticheta… când de fapt puteau fi doar ceea ce sunt: un semn de voie bună!

Şi aici vedem ce am pierdut prin psihanaliză: spotaneitatea, sinceritatea, şi mai ales voia bună. Toată lumea e tensionată sexual, mult peste motivele naturale care ar putea exista într-o situaţie socială dată, gen o companie ratată sau un birou insipid şi mohorât.  

Iată partea a doua a soluţiei pe care o propun, pe moment în acest mic articol. În situaţiile de criză sau tensiune sau interpretare – voia bună e cel mai bun semnal care nu doar desface atitudinea de interpretare, dar e neutru, scoate din dualitate.

Şi pănă la urmă (deși asta e altă discuţie), o femeie trebuie neapărat să îsi treacă mâna prin par şi să îşi legene piciorul cu un aer apasator de misteorios? Dacă ne gândim sincer, nu cumva femeile care zâmbesc din toata inima, din toţi dinţii şi din toată sclipirea dinţilor au fost dintotdeauna cele mai atractive?

 

 

5. În final, amintesc că sunt autori (printre care Baudrillard) care spun că adevărata obscenitate nu e ce arăţi ci faptul că arăţi totul tuturor (ei se referă în primul rând la televiziune și la media). Cam în același tip de raţionament, adevărata „porcărie” pe care a adus-o psihanaliza nu e despre ce vorbește, ci faptul că ne gândim mereu la toate astea în mod colectiv. Psihanaliza combinată cu comediile erotizate de tot felul face că flirtul iminent devine presupunearea de bază a convieţuirii sociale. Fiecare „se gândește că eu mă gândesc că el se gândeşte că” am putea face o porcărioară în pauza de masă, iar dacă nu e timp atunci sigur în lift. Variază felul în care facem asta, iar asta nu doar în filme ci şi în romane foarte respectabile. Şi până la urmă am impresia că nu mai facem nici măcar micile chestii de care eram în stare într-o stare de spontanitate erotică medievală lăsată de la mama natură.

Poate că era mai bine să rămânem la un nivel mai rustic medieval, iar apoi să mâncăm linistiţi un măr pe vârful dealului şi să scuipăm seminţele pe fânul cosit, fără toată complicaţia pe care psihanaliza a adus-o la noi în cap+în pat+everywhere. 

 

 Notă. Ce am scris aici e una din criticile pe care le-aș aduce psihanalizei, de fapt, cum spuneam, critic un efect al vulgarizării ei. Mai e o critică pe care aș face-o și pe care o să o scriu cândva. Două critici. Altminteri, cred în acest sistem şi îl respect. Psihanaliza e o armă extrem de puternică, dacă știi să o folosești și o folosești ca să faci în primul rând bine. Iar dacă e să revin la începutul articolului, ar trebui să existe şi o soluţie: să ni se explice cum şi când şi cât să facem introspecţie pe cont propriu. Dar, cine poate face asta, cine poate ţine în frâu imaginaţia omului? De aceea, revin, poate că nu trebuia deschisă cutia. E ideea acestui articol. Odată ce ea a fost deschisă, sunt căi de a aranja lucrurile, şi cred că am ceva de spus despre asta, dar nu am încă pregătirea pentru a o face, o voi face în viitor.  

 

Comments are closed.