Revelionul: avem dreptul la o nouă viaţă

Revelionul a devenit o sărbătoare foarte ciudată.

E un fel de Finisterre, după ce ai mers până la Santiago de Compostella. Adică ai mers zile şi uneori luni de zile in pelerinajul creștin, iar apoi mai faci câţiva kilometri până la marginea oceanului, ca să iei parte la sărbătoarea pământeană, dionisacă, păgână. Să le ai pe toate! Doar că… se cam rupe firul, se schimbă decorul.

Înainte, vacanţa de iarnă în lumea creştină era începutul clar al parcursului liturgic care ducea spre lunile aprilie – mai - iunie. Şi într-un fel aşa a rămas, în sensul că revelionul nu e finalul anului de muncă, sau universitar, e doar un Timeout în timpul perioadei septembrie – iunie. Tot ce putem spera de la un Time-Out e un bilanţ şi o nouă strategie.   

Şi cum am putea face noi azi bilanţuri în 4 zile? Poate doar dacă fumăm Ayahuasca sau ne îmbătăm cu cine ştie ce mai există special pe lumea asta, poate că atunci o să trecem de “uşile percepţiei”. Dar altfel, in mod normal o să ajungem doar la nişte sarmale mai grăsunele, şi atunci care e sensul acestor zile, acestei nopţi?

Scriu acest articol citind amintirile unui călugăr cistercian care e pentru mine cel mai mare maestru privind viaţa de rugăciune din ultimii 50 de ani. (Pere Jerome de la Sept-Fons). E printre singurii călugări care spun răspicat că duhovnicul, maestrul, trebuie să fie deja sigur de viaţa pe care a dus-o şi să fie sigur de ceea ce te va sfătui. Altfel spus, el afirmă că există profesionişti ai rugăciunii, oameni care s-au stabilit în acea zonă a spiritului, şi deci care ii pot ghida şi pe alţii. Nu e destul să spui că toţi îl căutăm pe Dumnezeu, şi suntem toţi egali în căutarea indefinită a absolutului. Pentru el, unii au ajuns deja să fie oameni de rugăciune, alţii sunt încă în stadiul de iniţiere.  

Sunt sensibil la asta pentru că ani de zile am căutat să găsesc pe cineva care are strategia corectă, nu ca să pot să îl copiez, ci să respir linistit – ştiind că în viaţa de azi strategiile mai ajută la ceva. Dar, încă mi se pare că toate strategiile sunt la fel de bune şi totodată la fel de proaste. E cineva care poate spune preţ pe strategia lui la fel cum Arhimede putea ridica pământul cu un punct de sprijin? Păi nu prea, pentru că planeta pământ a fost aruncată în aer: strategia noastră, nu mai e una de punct de sprijin, ci de călătorie spirituală, cosmică.

A fost o perioadă în care am stat şi eu printre nişte călugări din Franţa, si pentru că nu ştiam încă bine la cine să mă raportez, ei bine nu mă uitam la cei care respectau programul normal şi gesturile normale, ci mă uitam la cei care aveau o strategie mai deosebită. Unii se rugau mai mult, meditau mai mult decât cerea programul, şi mi se părea interesant. Dar la fel de interesant mi se părea cazul celor care stăteau mai puţin în mânăstire şi erau mereu pe drumuri la conferinţe sau tabere cu tinerii. Iarăşi, mi se părea că au o dreptate a lor, interesantă. Toţi aceştia care ieşeau din reguli mi se părea că găsiseră de fapt strategia lor bună. De fapt, căutăm un om care prin ce face dă sentimentul că “are dreptate”, în alegerile pe care le face zilnic, şi nu e doar în permanentă investiţie de acţiuni pentru un viitor care tot întârzie să apară.  

Căutarea asta e valabilă pentru oameni pe care îi admirăm, şi încercăm să le interpretăm succesul privind din afară la acţiunile pe care le fac, obiceiurile pe care le au, tabieturile, hainele, ritualurile. Revelionul despre asta este, despre o revedere a ritualurilor.

Doar că cei pe care îi admirăm sau îi respectăm, de multe ori ne spun că nu este o legătură între ce am crezut noi că e cauza succesului sau măcar a vieţii lor liniştite, şi acea viaţă. De regulă, e un mare haos, alteori secretul e cu totul în altă parte.

Revelionul despre asta ar fi, despre un fel de Inspecţie tehnică a maşinii numite "om cu viaţă urbană", pentru a revedea strategia: dar, cum nu dă foarte multe rezultate această inspecţie, în timp ne pierdem interesul în schimbările de nou an, lăsatul de fumat, în listele de dorinţe, şi ne îmbătăm mai mult sau mai puţin organizat. E o clipă clară şi sigură de “Ignorance is a Bliss”.

Şi totuşi, dincolo de toate, un lucru rămâne interesant în revelion: ne aduce aminte că… da, avem dreptul la o nouă viaţă. Sau, e destul timp în acele 3, 5 zile pentru a ne aduce aminte că… da, avem dreptul la o nouă viaţă.

Dacă ideea asta ne pătrunde bine în creier, în minte, în gesturi, dacă se prinde de noi la o ţigară fumată seara peste un cartier pustiu sub zăpadă, sau la o discuţie cu un prieten pe o terasă luminată special de sărbători, sau la o întoarcere într-un metru gol şi mahmur si fără sens şi fără prietenie, se prea poate ca ea să dea rezultate.

Nu pe 2 ianuarie, ci în zilele următoare.

Şi se prea poate ca anul ce vine să ne facă, până la urmă, dreptate.