„Să faci dragoste”

E clar că expresia „să faci dragoste” e una nefericită, măcar la prima vedere. Sigur, vine de la unele persoane vor să atragă atenţia partenerului: „faci sex dragă, nu dragoste”. Dar acele persoane nu au mers până la capătul cuvintelor: tocmai că „dragostea nu se face”, ăsta era mesajul, și el a rămas exprimat la jumătate de drum. Ştim ce înseamnă, dar nu am găsit cuvintele pentru acest mesaj, anume că dragostea nu se face. Şi că jumătate din filosofia lumii se reduce la dualitatea între a face şi a … altceva, restul, a iubi, a admira, a dărui, a primi, şi una peste alta a nu te grăbi şi a nu avea planuri.   

În schimb, a discuta despre această expresie e foarte productiv, se poate reciti întreaga viaţă, de la sex până la rugăciune (sper că asocierea nu șochează pe unii).

Despre sex, e simplu. Boris Cyrulnik ne spune, în ce privește orgasmul, că a nu vrea înseamnă a putea. Luat la bani mărunţi, adică de către psihiatri, chiar și în privinţa sexului, ei bine sexul nu se face.

Ideea mai generală e că sunt lucruri care nu “se fac”, se trăiesc, se iau așa cum sunt. Iar nereuşita în ale sexului ne învaţă, dureros, chestii mai generale despre viaţă. Nu orice se face, învăţăm de la partidele plătite scump şi nereuşite de sex: trebuia să mai fie un ingredient acolo. Fără el, dacă se strică ceva, pierzi tot. Dacă e acel ingredient, nu se strică niciodată nimic.

Apoi, mai e ideea că atenţia la a face chestii ne face să uităm de dragoste. La fel ca Citizen Kane. La fel ca cei care se agită in toate partile ca să simtă că există, și care nu sunt capabili să se oprească o clipă pentru a nu face nimic. Nu ştiu ce ar putea însemna altceva decât “a face ceva”. Nu ştiu ce înseamnă a privi printre rânduri, a lucra la un al treilea sens.

Aş putea vorbi despre eficienţa în grupuri de muncă sau organizaţii, care distruge valoarea morală a acţiunii individuale, despre sarcinle foarte clare care elimină din viaţa noastră conţinutul creativ, dar oricum ajungem mai devreme sau mai târziu la povestea cu Marta și Maria din Evanghelie. Marta se agită pentru tot felul de lucruri. Maria ascultă, se uită, privește, acceptă, iubește. Nu face nimic, nu se lasă distrasă de obiecte, micro-unde, telefoane.

Dar, realitatea e că, din păcate, nu putem sta fără să facem nimic. Mereu: fie Facem ceva, fie Iubim – admirăm, discutăm, etc. Şi deci mereu trebuie să alegem varianta potrivită pentru momentul zilei, pentru interlocutorul din acel moment.

Şi ajungem aici și la teologie. Mai întâi, probabil că doar Dumnezeu “face dragoste” cu adevărat, pentru că la el tot ce face e un fel de a iubi. Şi, de altfel, dacă citim afirmaţia că “Dumnezeu este iubire” din Biblie, înseamnă că el nu are altceva de făcut decât să iubească, prin tot ce face.

Apoi, mărog, e un alt capitol dar e real și o să dezvolt mai mult in altă parte . Ani de zile am incercat sa mă rog la Dumnezeu cu forţa cuvintelor, a gândului, a “face rugăciuni”. Deşi ştiam că preotul francez Cure d’Ars spune că rugăciunea inseamnă să discuţi cu Dumnezeu, atât. Si dupa ce am renunţat “să fac rugăciuni”, un bătrân preot (Vasile Mare, care acum nu mai este aici) mi-a spus despre rugăciune mai multe decât toti duhovicii mei din Franţa. M-a eliberat, şi mi-a spus “Du-te la munte, uită-te la soare şi bucură-te de el, pe moment aceea e rugăciunea dumnitale”.

Adică, între a face și dragoste.. e nevoie de puţină libertate. Secretul e a face liber ce faci, chiar şi dragoste. Chiar şi facerea, de bine sau de bani, sau de dragoste, poate deveni obsesivă sau presantă, deci opresivă.

A nu te forța nici pentru a face – şi a uita spiritul, pasiunea, nici pentru a iubi - şi a uita timpul, răbdarea, personalizarea.

A face dragoste, o expresie în esenţă nefericită. Dar, dacă ne uităm mai atent, a face dragoste, de fapt “a face lucrurile cu dragoste” e rezumatul a tot. E cea mai bună sinteză pentru toate filosofiile şi religiile oamenilor. E sinteza perfectă a tuturor programelor de viaţă.