“Să păstrăm doar ce e esenţial”. Ok, dar ce este esenţial?

De câte ori nu mi-am jurat: “e ultima swaorma pe care o mănânc!” Ultima bere, ultima ţigară, ultima cafea.

Chiar dacă alcool sau ţigări sunt mai să zicem de impact social, Shaorma e mai simbolică: mânânc, pe la ora 23, o Swaorma. Sunt, deci, în regim de urgenţă. Nu am ajuns încă unde vroiam, nu m-am stabilizat, simt nevoit să trăiesc în regim de “situaţie de criză”.

Şi într-una din seri am simţit că am ajuns tot mai deşi prizonierii următoarei mişcări: tot ce putem face e să luăm o swaorma. Nu putem face altceva, nu avem ce face altceva. Pentru că, în acel moment, pentru a ne concentra pe esenţial, pentru a ne păstra numărul de neuroni necesari pentru celelalte operaţii ale vieţii, de relaţii, de stres, de informare, ei bine nu mai e timp nici energie pentru a face o mâncare corectă.

Esenţialul, deci, ce este?

A devenit suma limitată de lucruri pe care le poţi face pentru a rezista unei zile. Nu ar trebui să fie suma de lucruri pe care le faci pentru a păstra în viaţa ta esenţialul - care atunci e diferit de ce faci? Esenţialul, e ce faci, sau pentru ce faci toate astea?

Ştim acest calcul, şi inevitabil alegem prima variantă. Coborâm bara, alegem un minimum de efort, pentru a păstra atenţia la lucrurile… « importante ». Foarte ciudat calcul: vorbim de o simplificare, sau vorbim de o situatie de urgenţă? Suntem convinşi că vorbim de o situaţie de urgenţă. Scopul scuză mijloacele.  

Şi facem ani de zile acest calcul « bizar”. Absolut bizar, dar inevitabil. Nu e încă momentul pentru a bascula într-o nouă viaţă. “Azi nu renunţ la Fast Food”. Pentru că am de făcut ceva mai important, şi nu pot face două lucruri deodată.

Dar mai e al treilea lucru, anume fac astea pentru că mâine, da, mâine, la anul, o să ating liniştea sau stadiul de nirvana şi atunci o să renunt şi la fast food – liniştea e punctul 3. O să renunţ la fumat, la băut, la mâncat prostii, etc. Fiecare are adjuvanţii lui de urgenţă.

1, supravieţuiesc

2, fac calcule, vreau să scap din stadiul 1,

iar 3 e in mintea mea: ştiu că fac 1 + 2 pentru a ajunge la 3.

Dar e ceva ciudat în calculul acesta, mai ales când durează nu un an ci deja 10 sau 20 de ani.

Scopul final, indiferent cum ar arăta viaţa de Nirvana pe care ne-o dorim, e să renunţăm la proastele obiceiuri. Dar nu facem încă asta. Pentru că nu avem încă putere. Bun, mărog.

Pentru că ne concentrăm pe esenţial, iar esenţialul e suma de acţiuni care ne ajută să. navigăm, să survolăm peste lucruri şi oameni, şi să aterizăm pana la ziua de mâine. E un esential foarte ciudat: financiar, emoţional, spiritual, profesional. Facem de fapt un minimum ce păstrează intactă traiectoria relaţiei, profesiei, istoriei personale. Nu e un esenţial adevărat, e doar scheletul subţiat al situaţiei prezente. Sub numele de esenţial, se ascunde de fapt tocmai lista activităţilor care ne împiedică să schimbam ceva, cu adevarat, pentru a descoperi esenţialul. .

Era o distincţie la şcoala de filosofie unde am fost la 18 ani, că simplitatea nu e doar un simplism. 

Esenţialul, deci, reducerea la esenţial pe care o trăim, e adesea un fals esenţial. E doar o simplificare în sensul de simplism, o aruncare a balastului din nacela balonului, pentru a putea zbura cu balonul până a doua zi. Dar, nu e deloc clar ce aruncăm din balon, e foare posibil să aruncam tocmai lucrurile de preţ, şi să pastrăm rebuturile. Aruncăm ce ne ajută să mergem până mâine, s-ar putea să fie tocmai ceea ce ne-ar fi ajutat să construim durabil o nouă viaţă, peste un an, sau trei, sau cinci.

Trebuie, deci, să regăsim şi să regândim esenţialul, în toate aceste situaţii.

Decizia de a schimba ceva e încă partea de execuţie, de tactică. Or de cele mai multe ori, noi am greşit strategia. Mai precis am pierdut-o din vedere. Tactica, miile de tactici de zi cu zi, ne-au închis drumul spre strategia mare care ne-ar putea schimba viaţa.

Ne-am pierdut în tactici, în raţionamente de genul « pentru ca ». Mă scol mai devreme pentru ca să alerg. Dar nu mai am timp să îmi duc copilul la grădiniţă.

Totuşi fac toate astea « pentru că » sunt părinte, sau angajat al unei companii care îmi place, sau am o relaţie frumoasă. Strategia, e să îmi păstrez identitatea. Tacticile, sunt atât de multe încât într-un fel sau altul ajungem să culpabilizăm şi chiar să abandonăm lupta.

Imediat ce uităm de ce facem toate astea, nu « pentru ca să » ci « pentru că », trebuie să luăm o pauză de o săptămână sau de o plimbare şi să ne aducem aminte cine suntem, în tot acest tablou şi de ce vrem toate lucrurile de detaliu, sau de ce vrem să le evităm.

Esenţialul ne dă puterea de a renunţa la detalii sau de al lupta pentru ele. Altminteri, ajungem într-un dublu infern: ne petrecem viaţa între detalii pe care le detestăm şi în plus am uitat adevăratul esenţial.