Cred că toți trecem la un moment dat print-un moment de întrebare obsedantă: eu am facut contabilitate, vecinul meu publicitate: poate că era mai bine să fac şi eu publicitate?
Asta se întâmplă dacă rămân să privesc din exterior. Da, oamenii din jur, sau poveştile pe care ei mi le spun la o cafea, îmi pun toate un semn de întrebare: nu cumva se putea altfel? Nu cumva se putea mai bine?
Dar de fapt, dacă privesc din interiorul meu, semnalele despre ce aş putea sau ce aş fi putut sa fac sunt şi au fost mereu acolo. Eu ştiu foarte bine ce aş fi vrut să fac!
Atunci când ajungi într-un grup, într-o echipă, ceilalţi sunt semnale că ai putea face altceva, ai putea face ce fac ei. Iar tu te gandeşti, mereu, când revii spre casă, când discuţi cu ei a doua zi: ai, deci, ocazii de a vedea noi piste.
Ocazii ai avut mereu, idei la fel, doar că din instinct le-au urmat pe unele şi nu pe altele: instinctul nu greşeşte.
“Intuiţiile din instinct” sunt adevăratele piste, dacă le-am urmat nu trebuie să mă tem ca am pierdut ceva pe drum.
Singura greşeală ar putea fi faptul că nu am mers până la capăt pe drumul ales.
Dar... asta e o cu totul altă poveste: e "folderul" despre perseverenţă, nu despre culpabilitate.