Sex pasional vs. relaţie stabilă?

Relaţia stabilă înseamnă moartea sexului romantic, pasional, de film?

Aș putea spune că “sexul pasional pe bandă rulantă” e o modă, că suntem setaţi să facem sex pasional și totodată romantic la fel cum mergem cuminţi după promoţii, că asta am fost învăţaţi că trebuie să facem dar nimeni nu face asta cu adevărat decât la beţie… dar cred există niște explicaţii mai serioase.

Mai întâi, atâta timp cât nu locuiești cu partenerul tău, e foarte ușor să lași casa vineri seara într-o dezordine perfectă și să ieși pe ușă parfumat ca Banderas, gata de glume și fineţuri. Şi gata de sex, care pare și romantic și spontan la o sticlă de vin. Dar după ce stai cu cineva mai mult timp, sexul nu mai pare deloc spontan: știi foate bine că celălalt are un anumit orar, și că devine suspect cât de mult face curat sau alte pregătiri de nuntă deși de obicei stă la meci sau prin oraș. Prin urmare spontaneitatea sexului se duce pe apa sâmbetei din principiu, doar că astea sunt condiţiile de bază ale vieţii, despre care vorbesc unii prin cărţi, și care pot fi schimbate, dacă încerci să îl surprinzi pe celălalt.

Dar de ce ar fi nevoie să înveţi tehnici de a-ţi surprinde partenerul?

Undeva aici e miezul discuţiei, se zice că într-o relaţie stabilă l-ai câștigat pe celalălt, deci acum te liniștești, lași parfumul și hainele frumoase, te pui în pijama sau în niște haine care ar face silă chiar și lui mamaia și revii de fapt la viaţa ta de burlac, doar că ai un invitat tolerat permanent în casă de care nu îţi pasă foarte mult pentru că, ei da, ești convins că te iubește, deci nu are rost să încerci să îl cucerești. E cucerit, cu certificat de garanţie.

E adevărat, dar adevăratul miez al discuţiei nu e faptul că te liniștești în sensul că nu mai ai nevoie să cucerești, ci în sensul că pentru prima dată în viaţa de relaţie ai nu doar un partener ci și unul de încredere. Te liniștești adică seara de vineri nu mai trebuie să te termine cu sex pentru ca să ai impresia ca s-a legat ceva în viaţa ta. Altfel spus, nu mai trebuie să faci sex ca să te asiguri că lucrurile merg bine sau sunt serioase. Nu mai e nimic obligatoriu, iar lucrurile pot să (re)devină firești – ceea ce nu înseamnă deloc rutină sau plictiseală, doar firesc.

Firesc nu înseamnă deloc un scenariu pe care îl vedem în reclame, filme sau cărţi, un scenariu obligatoriu.

Un mic exemplu: se zice că bărbatul vine obosit acasă și se pune în fotoliu (în trecut la ziar, acum la net), fără mare chef de vorbă, iar nevasta e supărată pentru că, iată, tocmai cu ea nu are chef să vorbească, deși a vorbit zâmbind toată ziua cu tot felul de idioţi. Dar despre acest episod clasic am auzit o altă versiune, de la un călugăr bătrân: bărbatul sau mărog partenerul care lucrează mai mult prin afara casei e obligat să fie politicos, atent, competitiv chiar, ceea ce e, se ştie, foarte stresant. Atunci când vine obosit acasă, ar trebui să întâlnească acolo singura fiinţă care îl acceptă așa cum e, cu care nu trebuie să joace “un joc”, să fie politicos, și care, dacă e oboist, îl înţelege și îl lasă să își revină.

Asta nu înseamnă că respectivul partener trebuie să mai dea și o mare “bășină firească” odată așezat pe canapea, pentru că nevasta îl înţelege, ăsta e un alt subiect, dar am făcut această paranteză ca să introduc ideea că interacţiunile firești cotidiene pot fi foarte diferite în realitate faţă de ce am învăţat că “ar trebui” ele să fie.

Ce înseamnă firesc într-un cuplu? Sigur, mai întâi faptul că eu azi am chef să fac sex, iar mâine nu, sau nu chiar acum – pentru că sunt obosit, pentru că sunt cu mintea la un proiect care trebuie terminat, etc. Iar problema devine aparent foarte complicată în clipa în care se potrivește mereu pe invers “agenda de chef sexual” a fiecăruia.

Totuși, ce e greșit în tot acest tablou? E greșit faptul că trebuie să ne preocupăm de “când” facem sex, de fapt de “când începe sexul”, ceva de genul. Faptul că sexul e un moment în care lași preocupările tale normale și devii brusc Antonio Banderas sau mai știu eu ce tipă super-senzuală, după ce acum cinci minute arătai ca naiba și spălai un capac de aragaz. Altfel spus, e greșită preocuparea pentru sex, și obsesia pentru sex, care trebuie să intre în statisticile despre “cât și cum fac sex” o femeie sau un bărbat. E nefiresc. E nefiresc nu pentru că sexul e ceva nefiresc sau nu îmi place mie, ba chiar aș spune că viaţa întreagă e făcută să fie trăită pe modelul unei partide de sex, iată ideea acestui articol expusă mai jos.

Adică, o partidă de sex are un fel de curbă, cu preliminarii și alte chestii, care merg spre un moment culminant care se numește în toate felurile în funcţie de specialiștii care tratează subiectul. Oricum, sexul la oameni are o curbă şi o poveste, nu e ca la cai. Iar dacă extrapolăm, sexul pasional și sărutul sunt momentele culminante mereu diferite ale unei vieţi care, până una alta, trebuie mai întâi să fie plină, ca să “ceară” sex.

Despre sărut de exemplu: “nu ne mai sărutăm ca la început”, de ce oare, pentru că nu ne mai dorim? Poate pentru că nu am prins sensul sărutului: sărutul nu e o doar experiment fiziologic în spatele liceului, e şi un moment care vine după ce ai discutat mult, ai împărtășit ceva frumos, o admiri pe iubita ta și ești mândru sau fericit de ce a zis, sau a facut, și iată că îţi vine să o săruţi: deci, un sărut înseamnă “celelalte cuvinte”, cuvintele din inimă pe care nu le mai poţi spune cu cuvintele. Iar aici e un ciclu firesc, o curbă firească, adică mereu diferită: te săruţi după ce s-a mai întâmplat ceva, și îl vezi pe partenerul tău într-o nouă lumină. A mai apărut o parte din viaţă, între voi, iar momentul culminant e sărutul. Sau, a apărut ceva greu, va urma un moment greu sau aţi depășit un moment greu. Asta înseamnă firesc: simţi că ai mai trăit, intens, dar nu sărutul ci altceva, și atunci e timpul pentru un sărut intens, care e culminarea unui nou moment de viaţă.

Şi la fel ar fi sexul, el vine în mod firesc după ce ai mai făcut lucruri împreună cu partenerul tău, ai mai trăit o zi cu el iar acum vă beţi ceaiul pe terasă, a mai trecut o săptămână iar acum sunteţi liniștiţi într-o sâmbătă la mare, a mai trecut un film frumos iar acum puteţi să vă retrageţi încet spre casă, etc. A mai trecut, în mod firesc, o parte de viaţă, și ajungi la “Celelalte Gesturi”, la fel ca “Celelalte cuvinte”. Ajungi la momentul în care vine foarte firesc să faci sex, și se simte asta. Altfel spus și sexul e un limbaj, iar dacă nu ai nimic de spus, după ce faci câteva game și solfegii cu celălalt, îţi rămâne să preferi un film porno sau să mergi cu colegii la fotbal si/sau shopping.

Toate astea nu înseamnă că un cuplu stabil nu are imaginaţie din principiu, sau că e condamnat să se abţină de la sex ca să zică pur și simplu “Domne’, o facem mai rar dar când o facem e chiar super”. Asta ar fi ca cineva care se abţine de la prăjitură sau ţigari, doar ca să guste mai bine plăcerea. Nu e vorba doar de plăcere, e vorba, iarăși, de firesc: un cuplu stabil poate să facă împreună și multe alte lucruri, de la un drum undeva la un muzeu sau la munte până la .. un copil. Iar sexul vine ca o hai să zicem încununare a unui nou episod de viaţă. Asta înseamnă pentru unii de trei ori pe zi, pentru alţii de trei ori pe lună – și cine mărog are chef să facă un “ménage a trois” cu sociologul de serviciu care ne servește sondaje statistice despre ce se întâmplă la tine în pat?

Altfel spus, sexul poate deveni tot mai des și tot mai firesc pe măsură ce te preocupi de “altceva decât de sex” (Vezi articolul meu despre hiper-intenţie, adică atunci când vrei să raţionalizezi ceva care e spontan, cum e sexul, poţi să îl distrugi complet).  Dacă stai degeaba pe canapea și ești bosumflat pentru că iubita ta fix în acest moment nu pare sa aibă mare chef de sex (ca tine) ci caută nu ştiu ce material de poșetă, nu rezolvi mare lucru. Sau, dacă te îmbraci ca Zorro și dai târcoale iubitului tău care tocmai are de terminat prezentarea anului pentru birou, iar nu o să rezolvi mai nimic. Şi nu îţi lipseşte imaginaţia erotică, așa cum se crede, imaginaţia erotică crește foarte bine de la sine odată ce ai trecut de niște blocaje de la 14 ani (care vin tot din filme, gen ai impresia că nu săruţi la fel de bine ca X în scena Y). Ceea ce trebuie, e o imaginaţie de viaţă, să imaginezi ce simte sau are chef celălalt, la alt capitol decât sex, ce vine firesc pentru el în această nouă zi, iar sexul va veni apoi de la sine.

Şi întotdeauna e timp pentru sex, oricât de obosit ai fi, odată ce ţi-ai făcut timp cu drag pentru ce vrea celălalt să facă în viaţă, odată ce s-a terminat o zi “plină dar împreună”. În schimb, dacă fiecare își face doar sarcinile bosumflat, așteptând cu agenda în mână momentul de sex romantic, adică dacă fiecare are o zi “plină dar separat” și apoi seara apare dintr-o dată cu o lumânare parfumată la capul patului… e normal că relaţia va mirosi mai mult a mort decât a sex pasional.

Dar asta nu e deloc vina relaţiei stabile.