Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Eseurile lui Ion, Spiritualitate

Simplitatea înseamnă plinătate

Submitted by on 27 septembrie 2013 – 16:092 Comments
Simplitatea înseamnă plinătate

Stăteam la coadă la un spital, aveam nevoie de un sfat de la un doctor. În jurul meu oameni care se internau, sau se externau, iar afară un soare minunat. Şi mă gândeam, ca de obicei când intru într-un spital, cât de fericit sunt de fapt pentru că pot să ies ușor pe culoar, spre ușă, să merg până la primul metrou iar apoi să cobor scările metroului, liber de a merge în orice parc doresc, singur pe picioarele mele!

Şi, ca de obicei, mă gândeam că sănătatea e mai bună ca orice, de fapt că multe din chestiile pe care le vrem cu nerăbdare în timpul zilei sunt apă de ploaie faţă de elementele esenţiale ale lumii și ale vieţii.

Dar de data asta mai era ceva. Stăteam pe scaun și răsfoiam o carte despre Francisc din Assisi, care de câţiva ani a devenit omul din istorie pe care îl admir cel mai mult. Şi prin această carte, despre acest om care se bucura de orice vedea și întâlnea, am înţeles că de fapt simplitatea, arta de a admira esenţialul, sunt lucruri complet diferite de ce credeam eu.

Ei bine, cam de pe la 18 ani am trecut printr-o lungă perioadă în care îi admiram pe căugării budiști de exemplu, pe sihaștrii creștini sau pe cei ca Brâncuși, pentru că… trăiau în simplitate. Era acea imagine a căugărului în sandale simple, care mănâncă liniștit dintr-o farfurie pe o masă veche din lemn, fără multe înflorituri pe pereţi și doar cu o icoană undeva pe un perete. Imaginea, da, e un pic japoneză, ca un haiku: simplitatea pe care o admiram era „eliminarea a ceea ce este în plus, supreflu, ne-esenţial”. Francisc din Assisi avea o haină, nu mai multe, și de ce să ai trei mașini când îţi ajunge o bicicletă?

Şi am încercat și eu, în diverse momente ale vieţii, să cumpăr doar ce era strict necesar, nu mai mult, să am în bibliotecă doar cărţile pe care le voi reciti tot restul vieţii, să mă duc la munte cu un tricou de schimb și nu cu toată garderoba,… astea fiind exemple de detalii concrete. Se poate merge la un alt nivel, la nivel de stil de viaţă, aspiraţii, dorinţe, relaţii. Oricum, avem o viziune a simplităţii ca simplificare, reducere la esenţial, doar că ceea ce se reţine adesea este, tocmai, renunţarea. Iar pentru unii, treaba asta e o sursă de anxietate: o să reușesc să trăiesc doar la ţară? Să trăiesc doar cu legume? Doar la munte? Doar la mare? Doar…?

Pe de altă parte, și mai important, apare tentaţia, de fapt iluzia următoare: păstrezi un obiect, și tai de pe listă celelalte obiecte, sperând că prin această operaţie de reducere o să descoperi contemplaţia, admiraţia, bucuria de a vedea o icoană (și nu trei), de a vedea o floare simplă de munte și nu o mie de flori în magazin.

Iar în ziua cu spitalul mi-am amintit de modul în care Francisc ajuta leproșii, săracii, orice om. Se oprea, oriunde era nevoie, pentru că acel om era important. Se oprea, se uita, admira, fie că era vorba de un alt om sau de păsările cu care vorbea ore întregi.

Şi mi-a dat seama că adevărata simplitate nu este o eliminare, ci e modul de a te opri în faţa unei flori, a unui copil sau chiar a unui om bolnav care are nevoie de un surâs. Fiecare din acestea, o floare sau un răsărit de soare, sunt admirabile, și acea floare este suficientă pentru a nu te mai uita decât la ea. Simplitatea este sentimentul pe care îl ai când obiectul sau omul din faţa ta e plin, „destul”, dă pe–afară: merită privită o floare, un copil, un bătrân care vrea să-ţi spună ceva, și optzeci de ani de viaţă te fixează pe tine care abia ai aflat ce înseamnă suferinţa sufletului.

Simplitatea e deci arta de a admira până la capăt, de a te bucura de un singur obiect sau un singur om, și poate de aceea Branscuși spunea „eu vă ofer bucurie”. Poate de aceea îmi place Francisc din Assisi, pentru că faţă de mulţi călugări care pun renunţarea înainte de toate, el punea bucuria înaintea renunţării, iar renunţarea la altele era doar pentru a te bucura în liniște de ceva anume.

Simplitatea e sentimentul pe care îl avem când am descoperit în faţa noastră plinătatea. Lucrurile se numără până la unu, atât oamenii cât și florile, toate sunt pline și merită să te apleci asupra lor ca și cum ar fi singure pe lume, pentru că sunt unice.

Şi deci simplitatea nu are de-a face cu comparaţia. Asta a fost lecţia mea după ani de zile de viziune greșită: iniţial, mi se părea că e călugăr cel care poate trăi doar cu o pereche de sandale, comparativ cu cel care are nevoie de două perechi.  

Şi iată de ce e bine să dai afară din viaţa ta societatea de consum, să trăiești mai simplu și slow, dar treaba e doar pe jumătate făcută. Mai e nevoie să treci la nivelul 2, dincolo de performaţa calculabilă (de a nu avea trei mașini în garaj sau trei icoane pe perete) și să urci la nivelul de contemplaţie, de admiraţie, până la urmă de profit, da, adevăratul profit e posibilitatea de a profita de ceea ce ai păstrat lângă tine, în casa ta, în viaţa ta, in lumea ta.

Societatea de consum e de fapt „anti-profit”. Ne oferă multe obiecte, și ne pierdem timpul în alegeri și alergături. „Slow life” ne dă din nou, înapoi, acest timp. Dar societatea de consum ne-a furat, prin amăgirea că alegem mereu, și arta de a ne bucura de ce am ales. Trebuie, pasul 2, să recuperăm și asta: arta de a „profita”, în liniște, de a ne opri cu ceea ce am ales, și de a privi acel lucru, sau acel om, pentru că pentru mine acel lucru sau acel om e „plin” – și a-l privi cu ochii, cu mâinile, cu urechile, cu inima și cu speranţa, ore, zile, o viaţă întreagă. 

2 comentarii »

  • ion cosmovici spune:

    Si textul melodiei de mai sus, de Jason Donovan, din filmul Brother Sun.

    „Brother Sun and Sister Moon
    I seldom see you seldom hear your tune
    Preoccupied with selfish misery

    Brother Wind and Sister Air
    Open my eyes to visions pure and fair
    That I may see the glory around me.

    I am God’s creature,
    of Him I am part
    I feel His love awakening my heart.

    Brother Sun and Sister Moon
    I now do see you, I can hear your tune
    So much in love with all that I survey.”

  • Anamaria spune:

    Atat de simplu si, totusi, atat de greu de iesit din obisnuinte… Multumim pentru articol, superb finalul! 🙂