Deşi citim cu aviditate ştirile dimineţii pentru a mai prinde o bucăţică din „ce se întâmplă” pe stradǎ, de fapt ne-am oprit de mult, fiecare, acolo unde ne-a ajuns din urmă viteza. Putem doar să ne amenajăm mai bine şederea, şi în acest sens am putea vorbi de un început de rugăciune urbanǎ: în măsura în care, conştienţi fiind că nu ne vom duce pânǎ la capǎt planurile, începem să citim printre rânduri altfel de planuri şi de speranţe, în acele dimineţi în care nu închidem ochii la dezastrul care ne aşteaptǎ peste o jumătate de cafea.