Strada cu suflet

13 octombrie 2014

Se zice că oraşul e o junglă şi că viaţa in oraș e o alergătură dezorganizată. Etc. Etc. Totuşi, sunt şi multe lucruri minunate în acest oraş în care trăim.

De pildă, străzile.

Dacă ai puţin noroc, locuieşti la o distanţă potrivită între casă şi locul de unde iei metroul sau magazinul de unde cumperi alimente sau ţigări. E acea distanţă, vreo două, trei străzi, pe care vii şi revii, de sute de ori, de mii de ori.

De-a lungul anilor, există mereu o astfel de “distanţă potrivită”. Eu am avut, în funcţie de unde am locuit, cel puţin cinci astfel de străzi – la liceu, la facultate, după facultate.

Strada cu suflet e o stradă pe care te poţi regăsi, ca o anticameră spre oraş. Sau, o anticameră spre casă.

Strada pe care te poţi regăsi e undeva alături de marele bulevard: astfel, traficul de maşini şi pietoni e foarte diferit în funcţie de oră, se simte imediat că a trecut ora 8 seara şi nu mai sunt maşini decât foarte rar.

Oamenii sunt mereu diferiţi: dimineaţa merg la birou, după amiaza îşi duc copii în parc. Şi poţi să îţi reglezi mai bine ceasul sufletesc pe atmosfera mereu schimbată a acelei străzi.  

Pe acea stradă “potrivită” trăieşti cel mai bine emoţiile zilei. Te gândeşti la ce va fi (dar nu e încă) sau la ce a fost. Într-un fel, e cel mai bun loc de meditaţie al zilei. Dar cineva trebuie să îţi spună asta, să îţi atragă atenţia că templele, parfumurile sau sălile de meditaţie sunt mult mai puţin o cale spre sufletul tău decât strada ta cea bună.

Farmecul străzii potrivite e faptul că face o punte între casă şi nebunia din centrul oraşului. Pe strada ta simţi cel mai bine când ai câştigat ceva sau ai terminat o etapă din viaţă (un proiect, un job, ai terminat un articol un proiect sau licenţa). Vestea că ai câştigat ceva e mereu prea şocantă, prea din scurt, rămâne undeva în minte: şi trebuie să mai mergi câteva zeci sau sute de metri, să simţi vântul sau ploaia ca să simţi că vestea bună te cuprinde în întregime, te umple de emoţie.

Şi cel mai bine simţi o veste bună când compari noul stadiu la care ai ajuns cu lunile de stres dinaintea victoriei tale, pe aceeaşi stradă pe care revii ca după un război: obosit, cu cravata desfăcută sau cu machiajul complet stricat, dar victorios. Fericit chiar.

Stăzile acestea bune, potrivite, sunt după un timp părinţii, mentorii şi prietenii noştri de suflet. Sunt speranţa noastră întruchipată sub formă de fruze, de miros, de lumină, de priviri, de ceaţă sau zăpadă. Sunt ceea ce putem avea, într-o lume în care călătorim singuri spre propriul adevăr interior, printre miile de lumini, becuri, semnalizări făcute de alţii, industrial.

De-a lungul anului, strada potrivită ia alt chip, şi când vine vara sau iarna regăseşti o altă atmosferă: alta dar aceeaşi. Semnul că ai găsit o stradă cu suflet e sentimentul că strada e mereu alta dar aceeaşi, aşa cum e viaţa.

Apoi ieşi din nou să iei un suc, o bere, o pâine. E o stradă cu care poţi să vorbeşti, strada la care te gândeşti mereu, şi pe măsură ce o umpli cu amintiri şi emoţii, devine, an după an, o “stradă cu suflet”.

Iar dacă într-un oraş trăiesc sute de mii de oameni şi fiecare are strada lui cu suflet, şi dacă am putea să vedem pe o hartă luminate, seara, toate sutele de mii de străzi cu suflet, nu e oraşul în care trăim un loc frumos, cald şi viu, un imens “oraş cu suflet”? 

 

Earth -Time Lapse View from Space/Fly Over -Nasa, ISS (vid by Michael König @ koenigm.com)
Postat in

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© Copyright Orasul Albastru 2015