Stresul nu rezolvă stresul

Devin destul de uşor stresat, şi de curând mi-am dat seama de o chestie care mi se pare importantă pentru partea asta cu stresul care mă frământa de ani de zile, şi care se pare că nu ne ocupă doar tot timpul fizic al zilei, ci şi tot timpul mental al creierului din cap.

Deci, ieşisem să cumpăr un medicament în seara de 1 mai, pe la 1 noaptea, şi evident că mai erau vreo 5 cetăţeni români roşii la faţă aşteptând la geamul de non-stop al farmaciei din zonă. Ce faci în asemenea situaţie? Te uiţi la lună, la stele, înjuri în gând. Faci gimnastică din buric sau Yoga nazal. Una peste alta, eşti atent la cum se derulează vânzarea şi cum merge coada. La fel e când dai jos un film, sau astepţi un mail prin transfer, sau când mergi spre birou şi eşti în întârziere, urmăreşti cu mintea derularea staţiilor.

Eşti, deci, atent la proces.

Stresul e bazat pe atenţie.

Atenţia e miezul stresului, iar fără atenţie continuă la un proces nu ar exista stres ci doar emoţii pasagere.   

Sunt atent la derularea unui proces, cum zic unii « sunt antenă ». Sunt branşat pe ceva anume, şi nu pe restul. Problema stresului ni se pare că e temerea că nu o să iasă bine şi o să iasă rău, da, e şi asta (deşi asta e anxietate, nu e stres). Oricum mai întâi e starea de stres, o oră, două, o zi, urmărind un proces, o activitate. Genul de situaţie în care nu poţi schimba totul în jurul tău sau la o situaţie, şi eşti conectat cu mintea, cu emoţia, cu creierii, cu toată resursa ta de viaţa, la urmărirea acelei situaţii.  

Ei bine, faptul că eşti atent la un lucru nu îl schimbă cu nimic!

Atenţia la cum merge coada la farmacie  nu grăbeşte coada. Sau atentia la cum merge autobuzul nu grabeste mersul autobuzului. Doar mă stresez eu pe mine, neplătit de nimeni. Atenţia e deci miezul discutiei, placa turnantă a stresului, şi doar prin ea se poate lucra la o eliberare de stres. Trebuie să învăt să fiu atent la altceva, odată ce am înţeles că a rămâne fixat cu atenţia pe ce mă stresează nu rezolvă nimic, în schimb pe mine mă inhibă compet şi mă stoarce de ultimele puteri.

Adevarata şansă de a scăpa de stres nu e deci arta de a te imuniza faţă de ideea de eşec, sau de a accepta că poate nu o să fie albă ci neagră, nu 1 ci 0. E altceva, e ceva mai mult: e arta de a uita complet de procesul care se află în derulare. Dacă procesul tot e în derulare, să îl las naibii să se deruleze, iar eu să fac ceva în plus. Fac altceva decât ce se întâmplă la bază. De exemplu, citesc o carte, şi la final mă aleg cu cartea citită, indiferent de scorul care mă aşteaptă la destinaţie.  

Viaţa noastră a devenit un test, antrenament, zilnic. Unii ar spune « un test ca să nu pui la inimă ». Nu, dacă ne gândim la ideea că stresul înseamnă atenţie la ceva, testul e să fiu atent la altceva. Adică, să pun altceva la inimă.

Să joc mereu dublu. Să îmi construiesc o viaţă dublă peste viaţa plină de stres prin care trec deja.

Nu putem evacua stresul, nu putem evita situaţiie de stres. Le putem însă umple cu altceva. Cu preocupări frumoase, sau neaşteptate, cu gândul la cei dragi, cu chestii scurte care nu au legătură cu ce se întâmplă acolo unde suntem stresaţi. Avem posibilitatea de a fi mereu cu inima în altă parte, şi de a construi în timp o viaţă de arte marţiale cu mintea, nu cu pumnul.  O viaţă în care antrenăm mintea ca mai degrabă să dăm decât să ne-o luăm - de la nişte situaţii banale până la urmă, sordide, fara valoare istorica, niste situatii care nu merită nici măcar să trăieşti pentru ele, darmite să suferi din cauza lor.