Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Blog

Tentaţia de a fi Dumnezeu… atunci cand prietenul tău suferă

Submitted by on 13 noiembrie 2014 – 17:40No Comment
Tentaţia de a fi Dumnezeu… atunci cand prietenul tău suferă

Mai precis, sunt două tipuri de situaţii care ne frământă pe toţi: copilul sărac care cerșește în timp ce tu mergi să iei o masă copioasă cu colegii de birou, sau, mai ales, prietenii, prietena, fratele sau mama care într-un fel sau altul se distrug, își distrug sănătatea sau viaţa și nu îi poţi ajuta asa cum ai vrea.

Sigur, pentru a rămâne la al doilea exemplu, pentru că persoana respectivă nu vrea să te asculte, nu vrea să primească sfaturi, sau, uneori, chiar nu poţi face tot pentru a rezolva situaţia. Şi stai și te consumi în sinea ta.

Indiferent cum se va termina problema respectivă, mai întâi trebuie să îţi regăsești liniștea. Pentru că problema poate și mai mare e la tine: vrei să rezolvi tot. Şi nu e vorba doar de faptul că nu e bine să rezolvi în locul altuia lucuri pe care ar fi bine ca el să le depășească singur. E mai mult faptul că dorinţa ta de a ajuta ascunde, uneori pentru multă vreme și neconștientizată, dorinţa sau mai ales credinţa că ai putea rezolva totul.

Mai întâi credinţa, ascunsă și difuză, apoi dorinţa care decurge firesc din această credinţă. Credinţa că e rolul tău să ajuţi. Vorbim de o situaţie de face-to-face cu cel care suferă. E o situaţie foarte dificilă, dacă ţii la acel om sau dacă ești sensibil chiar pentru o persoană necunoscută.

Dar acel face-to-face, dincolo de ce poţi face sau nu, ascunde un sofism foarte periculos: credinţa că lumea se reduce la cele două personaje, tu și el. De exemplu, când părinţii tăi nu fac, după tine, ce ar trebui să facă, tu trebuie să pleci din casă și mereu ai impresia că ai greși cu ceva facand asta, că ar trebui să stai să îi ajuţi. Da, trebuie să îi ajuţi, dar nu e adevărat că lumea se reduce la tine și mama sau tatăl tău.

Omul care suferă a avut viaţa lui, o va avea, va avea întâlnirile și șansele lui. Copilul sărac care cerșește poate primi de la tine 10 lei, cu greu, dar de la următorul mai bogat ca tine poate primi mai mult, iar treaba ta e să mergi la locul tău, la casa ta, iar când ai ocazia să motivezi pe cei cu adevărate resurse să ajute copiii săraci. Asta e versiunea hindusă, mi se pare, dacă fiecare ar fi la locul lui lumea ar fi mai bună.

Dar revin, percepţia greșită pe care o avem asupra lumii e că suntem sută la sută responsabili de suferinţa altuia. Asta pentru că suntem martori. Dar, faptul că suntem martori nu înseamnă că suntem sută la sută responsabili. Aparent nu mai e nimeni în jur, totuși doar Dumnezeu e sută la sută responsabil, el ne-a creat (dacă credem în el) și oricum doar Dumnezeu, dacă vrea să ajute, nu doarme niciodată și e mereu odhnit. Noi, chiar dacă am vrea să ajutăm sută la sută, ar trebui să mai dormim, să mâncăm, și alte chestii.

Sofismul ascuns în spatele situaţiei de face-to-face e, zic eu, că ne putem în locul lui Dumnezeu (al ideii de Dumnezeu). Credem că ar fi în puterea noastră și de datoria noastră să rezolvăm totul. Ei bine, dacă scapi de această credinţă greșită, răsufli ușurat. Regăsești perspectiva corectă: ești acolo și faci tot ce poţi, dar nu merită să te distrugi și tu sufletește, în plus de faptul că celălalt suferă.

De cele mai multe ori, atunci când renunţi să vrei să fii sută la sută responsabil, rezultatul e că devii mult mai responsabil și eficient. În loc să îţi plângi de milă, te concentrezi pe ce poţi face concret. Îţi găsești locul firesc în lume și alături de cel care suferă. Cu mintea răsufli ușurat, și atunci poţi să-ţi ajuţi mai bine inima să facă ce vrea. Dar… numai ceea ce se poate!

Oamenii cu speranţă pe care îi cunosc au acest amestec religios până la urmă de abandon în voia sorţii (nu conduc eu viaţa și destinul) și de eficienţă foarte mare în acţiune, ajutor dat celorlalţi. Au trecut cu bine „testul dorinţei de a fi Dumnezeu”, iar acum, mult mai împăcaţi, devin de fapt cei mai activi, mereu prezenţi acolo și atunci când se poate acţiona. Alături de astfel de oameni, lumea se poate schimba.

Altminteri se prea poate ca suferinţa altuia să ne facă mai mult rău, să ne închidă într-o disperare care aduce în final, pentru toţi, mai mult rău decât bine!

  

Comments are closed.