Traumele şi problemele sunt individuale. Dar soluţiile lor sunt de regulă şi pentru ceilalţi

Traumele sunt întotdeauna individuale. O traumă mi se întâmplă mie şi doar eu reacţionez aşa şi nu altfel la cutare situaţie. Dar, apoi, când conştientizăm traumele, ne dăm seama că uneori nu e destul să le conştientizăm, ele durează în continuare. Ceva nu se schimbă, mai precis ceva aşteaptă să se metamorfozeze. Căutăm soluţii, dar nu iese încă.

Ce cred eu, deşi aici e doar prima parte a teoriei, e că amânarea soluţiei e pentru că noi căutăm soluţia doar pentru noi înşine. Trebuie să schimbăm ceva, şi cred că trebuie să schimbăm e sensul eliberării. Eliberarea nu e doar pentru noi, ba e chiar mult mai degrabă sau mult mai des pentru alţii. Dacă universul, soarta, providenţa sau cum vreţi să spuneţi, ne va elibera de o traumă, de o dependenţă, de o slăbiciune, de un viciu, de o mare anxietate sau timiditate sau blocaj, e pentru ca să aducem ceva nou oamenilor de lângă noi. O altă solutie pe care să o afle şi să o aplice şi ei. O soluţie poate veche, dar cu cuvinte noi, sau o soluţie complet nouă.  

Marile soluţii care schimbă vieţile şi aduc pacea şi armonia au pornit din nişte infernuri individuale, din nişte traume personale, uneori de neexplicat si de ne-conceput pentru alţii. Până la urmă e logic, suferinţa mea e inexplicabilă. Dar modul în care am ieşit din ea e mai raţionalizabil, mai explicabil, şi poate folosi şi altora.

Iată o parte din explicaţia mea, care va avea o continuare în altă parte în registru teologic. Anume că marile traume rezolvate produc nişte misiuni: de exemplu, Robert Cialdini era un fraier cronic după propriile lui afirmaţii, şi a devenit un mare specialist al persuasiunii. Gary Chapmann a avut probleme în cuplu, a devenit un mare specialist al limbajelor de iubire. Şi aşa mai departe, problemele personale, acceptate ca generatoare de salvare pentru alţii, au devenit izvorul unor noi descoperiri din care sute sau mii s-au hrănit.

E valabil şi pentru lumea noastră mică, personală, familială: vreau să slăbesc sau să mă las de fumat, şi nu reuşesc, şi doar într-o zi reuşesc, pentru că apoi voi deveni profetul micului meu grup de familie şi prieteni, care au văzut evoluţia mea sau mai degrabă ne-evoluţia mea, şi acum cred în soluţia pe care am aplicat-o, şi care înainte părea scoasă din cărţi.

Şi de aceea citim cu interes poveştile despre probleme şi traume: pentu că noi căutăm, printre rânduri, soluţia pe care a scos-o la lumină cutare viaţă. Uneori oamenii explică bine o nouă soluţie, dar nu îşi dau sema de descoperirea lor, şi alţii repetă apoi lecţia lor de viaţă, mai departe, iar ea devine un proverb contemporan care ajuta pe mulţi altii.

Revin la ideea de bază: suntem toţi pe cale spre o misiune de a ajuta pe cei din jurul nostru. Privind aşa, slăbiciunile, dependenţele, compulsiile, toate problemele de care ne jenăm sau pe care le tragem după noi, devin altceva, devin acel laborator din care va ieşi ceva de folos pentru ceilalţi. Şi concluzia mea e că dincolo de o limită în care ai încercat mii de chestii şi nu a reuşit, nu e greşit tot ce ai făcut, dar trebuie să accepti şi să îţi pui în minte că în acel domeniu anume al luptei şi eliberării tale, va trebui să împărtăşeşti din soluţia ta. Faci parte din acei oameni care nu funcţionează singuri ci în alchimie cu ceilalti, iar universul sau providenţa, citiţi cum vreţi, vrea să dea prin tine o soluţie şi la alţi oameni, unul, doi, un grup, sau mai mulţi.

De fapt, o parte din raţionament, care va fi continuat altundeva, e vechea idee pe care eu am găsit-o la Augustin, că Dumnezeu nu îţi dă un cadou decât dacă eşti în stare să mulţumeşti pentru el. Aşa ceva. Dar, cea mai bună formă de a mulţumi e de a face şi tu cadouri altora, mai departe.

În acest sens, unele eliberări vin atunci când acceptăm să le transmitem mai departe.