Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Eseurile lui Ion, Spiritualitate

Următoarea minune din viaţa mea

Submitted by on 14 noiembrie 2016 – 16:43No Comment
Următoarea minune din viaţa mea

De ce lucrurile se leagă la un moment dat, întâlneşti persoana potrivită, găseşti jobul cel bun, îţi vine ideea magică, iar apoi totul revine la normal? Şi apoi iar aștepți ani buni un nou moment de „Epifanie”? Suntem condamnaţi să repetăm haosul care domneşte în jurul nostru, sau există o ordine ascunsă în vieţile noastre, o ordine care asteaptă să fie citită, cu pixul în mână?

E o carte a unui psiholog american care se ocupă în mod foarte serios de Serendipity în vieţile noastre, John Krumboltz. Tipul crede în Serendipity la modul serios, documentat şi academic, ca să zic aşa, iar “Norocul nu este un accident” a fost traducerea în română a cărţii. El arată că în toate aceste momente de Serendipity, care nouă ni se par a fi ceva magic, de fapt se adună şi se coagulează tot timpul care a trecut în aşteptare, toate lucrurile făcute cu mare chin, întâlnirile, speranţele, formările şi descoperirile făcute. Minunea concretă finală e doar un vârf de iceberg, deci. Tot restul timpului a contat ce am făcut, iar acele momente doar adună ca o piramidă cu vârf ceva care nu ar fi arătat deloc a piramidă dacă nu exista în istoria vieţii decât episodul de final.  

Trebuie deci să învățăm să citim aceste etape de aşteptare a unei minuni. Nu sunt etape de aşteptare, ci de acumulare. Se adună în mod unic şi personalizat experienţe, încercări, întâlniri. Minunea finală nu e neapărat ce se întâmplă, cât modul în care tot ce am făcut până atunci se reîncarcă în noul stadiu la care am ajuns. Aceste adevăruri despre evoluţia vieţilor noastre trebuie mai întâi decriptate şi integrate în circuitul vieţii contemporane, iar apoi trebuie traduse în reguli de călătorie prin viaţă. O să încerc să fac asta mai jos.  

Pentru a le integra, cel mai bun exemplu pe care îl am la îndemână şi care mi se pare şi cel mai clar este teoria acumulării neprogramate a arhitectului Robert Venturi. Teoria sa (din Complexity and Contradiction in Architecture), teoria arhitecturii postmoderne, e că azi frumuseţea în artă nu se mai face ca un proiect clar dinainte stabilit. Ci prin acumulare haotică de elemente care aparent nu au legătură între ele. Frumuseţea e un stadiu la care ajungi prin experimente, adăugare şi acumulare aparent haotică, deci fără nici un sens, fără nici un program, am putea spune fără viitor. Înveţi turca, germana, engleza. Ai tot felul de planuri, de traducător sau diplomat Si într-o bună zi iei un post la un departament al unui radio german unde era nevoie tocmai de tine, aşa cum ai fost construit, aşa cum eşti, şi nu se putea mai bine decât modul în care te-ai construit. Lucrurile astea se întâmplă. Important e să tragem lecţiile.

1. Odată ce eşti într-o perioadă de asteptare, in formare, nu privi la viitor. Nu folosi imaginaţia proiectivă de tip clasic. E inutil să imaginezi viitorul în vechiul stil de imaginaţie, să te imaginezi cum şi unde vei fi. Ecuaţia e inversă, şi ea vine din citatul principal al filmului „The Game” de David Fincher: „obiectivul jocului este să găseşti obiectivul jocului”. Pe măsură ce te pregăteşti pentru mai multe lucruri şi joburi sau relaţii posibile, scopul e să identifici locul unde vei fi potrivit atunci când îl vei vedea. E o muncă de investigaţie, nu de imaginaţie. Sigur, e greu, şi e o asceză cumplită, pentru că trebuie să renunţi la ce are omul mai scump, nevoia de sens. De direcţie. Dar aceasta e prima lecţie, iar dacă o înveţi rămâne energie disponibilă pentru a urmări obiectivul propus. Pentru a fi always prepared pentru următoarea poziţie care apare, următoarea relaţie potrivită.

2. Când eşti în aşteptare, e greu pentru ca nu poţi imagina viitorul, şi deci nu ştii care sunt paşii următori. Rămâne posibilă o sigură regulă: fă lucruri diferite, mereu diferite, care îţi vor da mai multe şanse să întâlneşti locul. Jobul. Sau persoana. E la fel de valabil pentru cuplu, dacă nu găseşti persoana potrivită în online, ieşi un pic offline. Dacă nu o găseşti la biserică, mergi la club sau invers. De ce mărog o persoană religioasă dar nu idioată, ca tine, dacă nu găseşte pe nimeni la biserică, nu ar da o raită în club tocmai in ziua in care şi tu te-ai săturat să cânţi la cor? Sau invers, de ce pui reguli universului şi crezi că tipa cea plină de viaţă nu poate fi, tocmai în acest moment, la biserică? Este un exemplu, care s-a întamplat. Sub diverse forme.

3. Dacă nu știi cum arată viitorul, poți insă să ştii cum functionează destinul tău şi lucrurile in viaţa ta, cu un carnet cu momentele şi zilele frumoase din viaţa ta. Ceea ce creştinii numesc Providenţă, iar Jung Sincronicity. Acolo se poate imagina viitorul. Ce ai facut. Cum ai inceput ziua de la ultima minune din viaţa ta. Atitudinea, gesturile, reacţiile, cum a fost acea zi. Ce ai făcut tu, şi ce a făcut soarta, sau Providenţa. De ce ai fost deschis la noutate atunci şi nu altcândva. Vei vedea că in principiu momentele magice ale vietii vin de obicei când suntem complet epuizaţi, am epuizat un tip de strategie care nu merge, si suntem complet deschişi unei propuneri care vine parcă din senin, şi aparent fără mari promisiuni de viitor. Si acolo se leaga lucrurile. Asta e senzaţia, şi asta e şi realitatea. Dar realitatea, completă, e ca in acel moment suntem epuizaţi. De nereuşite, mai ales de nereusita aceluiasi tip de a actiona si de a spera. Deci, acum, esti epuizat sau nu? Nu poţi şti cât mai durează până la momentul următor de minune in viata ţa, privind ce faci. Dar poţi şti privind dacă eşti epuizat sau nu,nu neapărat fizic ci mental. Dacă ti-ai făcut, deci, datoria, de a face tot ce poti pe Level-ul unde eşti acum.

4. În fine, viaţa de azi e prea schimbătoare şi mai ales prea schimbată faţă de ritualurile şi ritmul secolului XX ca să putem găsi o intelepciune si niste intelepti asa cum erau in alte vremuri. Nu se mai aplică mie ce a trăit bunicul, daca el mai este in viata. In acest adevărat deşert spiritual, in care nimeni nu îţi poate arăta unde e ascunsă fântâna, rămane deci să te inveti pe tine însuţi. Să fii fidel momentelor in care ai gasit tu apa în deşert. Adică, dacă acum esti in asteptare, dupa ce de vrei trei ori lumina a venit in viaţa ta in mod nesperat şi neasteptat, o să incepi să te cunosti. Sa presimţi cât mai ai de aşteptat. Sa presimti care e culoarea etapei in care esti, care e profilul ei, şi ce mai aăteaptă viaţa de la tine, ce ai de finalizat in aceata etapă.

Daca suntem sinceri, ştim ce mai avem de finalizat. Să te gospodareşti singur. Să te laşi de fumat. Să reuşeşti şi în privat, după ce ai fost la stat. Sau invers. Să devii şi romantic, nebun, să renunţi la control în relaţii. Sau invers, să te maturizezi un pic, să devii mai serios şi mai eficient. Să mai pui mâna pe o carte. Să termini doctoratul, licenţa, cartea, cursul de antrenament, şcoala de şoferi sau de dans. Să mergi pana la capătul proiectului tău,visului tau. Tipul din filmul The Notebook nu şi-ar fi câstigat iubita dacă intre timp nu îşi construia casa. Era in aşteptare dar a fost deştept şi a intuit ce trebuia sa facă. Iar asta, în schimb, i-a dat puterea să reziste timpului.  

Iată că avem ce face, mai mult: chiar şi ştim ce trebuie să facem.

Viaţa deci nu e o viaţă de aşteptare inutilă şi resemnată, ci se împarte în două: momente interesante, în care ai ce face, şi momente magice, în care viaţa ta se împlineşte pentru următorii cinci sau zece ani. Viaţa e minunată.

Dar toate astea se pot cu o singură condiţie, mult mai spectaculoasă şi mai puţin romantică decât tot articolul de mai sus: şi anume un mic jurnal în care să notezi toate astea, şi la care revii, seara sau in WE, măcar cinci minute pe zi. E suficient un Notebook în care să notezi momentele cheie din viaţă, şi să reflectezi asupra lor, pentru ca, într-o lună sau trei, să preiei controlul asupra unei vieţi care va redeveni sută la sută interesantă.

O viaţă în care aşteptarea devine o şcoală a vieţii. În aşteptarea următoarei minuni din viaţa ta.  

 

Comments are closed.