Arta de a face pauze. O adevarată artă marţială pentru o viaţă împlinită.

Astăzi găsim destule manuale de Self-Help care ne învaţă să câştigăm timp şi să ne concentrăm pe rezultate. Despre pauze se scrie mai puţin şi se vorbeşte mai degrabă despre importanţa lor în time-management.

Totuşi, pauzele sunt mai mult decât un ingredient pentru un randament mai bun. Într-o viaţă mult prea solicitantă şi agitată, a şti bine când să faci pauze (ceea ce presupune că în restul timpului lucrezi cu eficienţă) poate deveni un adevărat test de maturitate. E unul din semnele că îţi controlezi viaţa, nu te controlează ea pe tine!

De fapt, în trecut zilele aveau mai puţine sarcini şi mai puţine informaţii decât acum, deci pauzele aveau sensul de „pauză după un efort”. Astăzi pauzele au devenit mult mai mult decât o simplă oprire a activităţii. Şi ne putem întreba dacă ele nu vor deveni în viitor momentul cel important al fiecărei zile. În acest sens, articolul prezintă nouă stadii posibile de folosire a pauzelor, de la cele simple până la cele mai complexe. Nouă „centuri”, la fel ca în artele marţiale.

Într-adevăr, odată ce începi să foloseşti pauzele ca un aliat în lupta zilnică pentru un echilibru de viaţă, descoperi că ele sunt o adevărată „artă marţială” care poate te conduce, încet dar sigur, spre o viaţă personală împlinită.

1. Descoperă partea bună a pauzelor (CENTURA ALBĂ)

Să începem cu începutul. Adică… procrastinarea. Procrastinarea (amânarea lucrurilor care trebuie făcute) e de fapt o pauză denaturată, care şi-a pierdut sensul. Mai întâi fac o „luuuungă” pauză şi beau vreo trei cafele plus ţigări, ca să îmi fac curaj, şi abia apoi încep munca. Adică, cei care procrastinează ar vrea ca viaţa să fie o pauză permanentă. Dar, e o pauză care nu e o pauză „bună”, pentru că… nu are nici un sens.

Într-adevăr, dacă te gândeşti în mod pozitiv la o pauză, îi regăseşti sensul: pauza nu e scopul vieţii, e doar unul din scopurile vieţii. În mod paradoxal, cei care iubesc cu adevărat pauzele le termină mai uşor. Pentru că le reaşează firesc în contextul mai general al vieţii lor.

Apoi, se prea poate ca pauzele adevărate să ne reprezinte mai mult decât o sarcină anume şi chiar decât un job anume. De fapt, în pauze suntem cuprinşi cu totul, ca oameni şi stil de viaţă. De aceea ne plac, de aceea sunt importante. Dar numai spiritele pure despre care vorbesc filosofii se auto-contemplă la infinit, din păcate sau din fericire noi trebuie să ne dezvoltăm prin acţiuni zilnice, concrete, tot mai personalizate.

În plus, „iubirea pentru pauze” îţi deturnează atenţia de la iminenţa sarcinii care te aşteaptă. Nu te mai gândeşti obsesiv la dificultatea de a începe munca, ci te bucuri, în ritmul în care apar, de ambele versiuni ale vieţii: pauză şi muncă. Plăcut şi obositor. Vară şi iarnă.

Anotimp după anotimp, fiecare cu avantajele lui.

2. Începe cu ce îţi place (CENTURA GALBENĂ)

Sigur, există întotdeauna o sarcină neplăcută, care te aşteaptă ca un dentist fioros. Dar până atunci mai sunt alte lucruri pe care poţi să le faci, odată ce ai învăţat să faci nişte pauze plăcute: şi anume, să începi mereu cu ce îţi place.

După câteva zeci de articole despre procrastinare, am ajuns la unul mai original (de fapt l-am primit pe blog).John Perry, profesor de filosofie la Stanford, ne spune aşa: să facem o listă cu tot ce trebuie realizat şi apoi să începem… nu cu ce e mai greu ci cu sarcina cea mai uşoară şi plăcută. Sarcina din parta de jos a listei.

Mintea se agaţă de sarcina mică şi plăcută, se reconectează la acţiune şi apoi, din inerţie, atacă progresiv şi alte sarcini mai grele. Iată o perspectivă interesantă, diferită de cea a lui Brian Tracy din cartea Eat the Frog („începe cu ce nu-ţi place!”)

John Perry vorbeşte de fapt despre „procrastinarea structurată”, şi ne spune că procrastinatorii pot face de fapt foarte multe lucruri, unul după altul, atâta timp cât le fac din mers, „fără să ştie”. Fără „să se gândeacă” că tocmai bifează un lucru important de pe To-Do-List.

Două exemple pe care le dau celor cu care lucrez la consiliere. Nu ai chef să faci curăţenie în casă sâmbăta, dar îţi place să speli geamurile: începe cu asta şi odată ce eşti în haine de muncă cu ligheanul lângă, tine, o să-ţi vină şi cheful pentru restul casei. Sau, nu ai chef să duci nişte acte la bancă. Ieşi pur şi simplu la plimbare, la un magazin sau la piaţă, în direcţia acelei bănci, şi mergând pe drum, o să îţi spui: dacă tot am ajuns aici, de ce să nu trec şi pe la bancă?

De fapt, putem vedea trei drumuri în oraş ca ceva obligatoriu şi enervant, sau ca pe o plimbare. Dacă privim lucrurile cu puţină relaxare, nu este viaţa o lungă plimbare dintr-un loc în altul?

Iar apoi, dacă ne gândim la proverbul „îmbină utilul cu plăcutul”, acolo nu scrie deloc că utilul e neplăcut! Dacă revezi atent lista lucrurilor utile, poţi să începi şi să continui mereu cu „ce îţi place”, pas cu pas, şi până la urmă o să ajungi la capătul aceleiaşi liste – care părea imposibil de realizat.

3. O viaţă împlinită nu are pauze: „auto-neutralizarea” sarcinilor (CENTURA PORTOCALIE)

Să mergem mai departe: de fapt, în mod normal o viaţă împlinită nu are pauze.

George Enescu e un foarte bun exemplu pentru asta, nu pierdea nici un minut, mereu făcea câte ceva. Dădea interviuri mergând pe jos (şi făcând mişcare), sau schimba compoziţia cu solfegiul atunci când obosea. Cu siguranţă cunoaştem cu toţii exemple de mari doctori chirurgi sau profesionişti de top care nu pierd o clipă, fac sport la aparat seara şi în acelaşi timp se uită la rezumatul ştirilor zilei sau ascultă lecţiile copiilor.

Şi probabil că toţi am vrea să fim ca aceşti doctori: dacă nu suntem ca ei, poate că nu ne motivează destul ce facem? Asta e o altă discuţie, dar rămâne valabilă următoarea sugestie: iubeşte-ţi munca şi nu o să mai ai nevoie de pauze. Chiar dacă e utopic să credem că o să iubim tot ce trebuie să facem zilnic, soluţia vine tot de la aceşti profesionişti: alternarea permanentă a activităţilor. Aşa cum făcea Enescu.

Alternanţa e o metodă mult mai bună, de fapt adevărata metodă de a face pauze. Activitatea următoare devine o pauză pentru cea pe care tocmai o termini. Putem deja vorbi despre o „înţelepciune a pauzelor”: atunci când ştii ce activitate următoare să alegi, în cât timp vei face asta, pentru cât timp, şi ce anume vei „ataca” dintr-o sarcină mai mare.

Dar avem o problemă, pe care Enescu nu o avea: stilul de viaţă, stilul de muncă. Viaţa noastră de zi cu zi, o adevărată suprasolicitare de sarcini şi informaţii. Nu mai avem loc în propria viaţă (suntem „presaţi” din toate părţile, până la sufocare, la fel ca Luke şi prietenii săi care cad în cursă pe Steaua Morţii în primul Star Wars). Aşa că alternanţa pe care o practica Enescu trebuie făcută azi cu un scop în plus: să înveţi să neutralizezei impactul stresant al unei sarcini. Să înveţi să te eschivezi, te dai la o parte şi să foloseşti forţa adversarului pentru a neutraliza adversarului următor.

Aşa se naşte un adevărat „Aikido cotidian şi urban”.

De exemplu, speli pe jos (ceea ce nu ai chef de obicei) pentru că faci pauză de la scrierea unui text complicat şi tocmai aşa îţi vin ideile bune. Sau, rescrii un lung proiect (ceea ce nu ai chef în mod normal) pentru că faci pauză după ce ai stat prea mult singur cu copilul în timp ce dormea soţia şi acum vrei o muncă mai intelectuală.

De fapt, oamenii stresaţi fac pauze de activitate, când de fapt ar trebui să facă „pauze de stres”. Pauzele de stres nu se fac (întotdeauna) prin oprirea activităţii în curs, ci prin aducerea în scenă a unui alt stres.

Stresul îl neutralizezi cu stres. Pe studenţii mei îi învăt, atunci când îi stresează examenul de miercuri, să înveţe în paralel şi la examenul de sâmbătă: „cui cu cui se scoate”, la fel „stres cu stres se scoate”. Sau, de o săptămână trebuia să suni un patron care te stresează, şi în plus azi trebuie să scrii un raport foarte complicat: e momentul potrivit, începi să scrii raportul, şi apoi, stresat şi enervat, îl suni mult mai detaşat pe patronul cu pricina.

Iar tot acest antrenament de neutralizare a dificultăţilor se poate începe de dimineaţă: atunci când te scoli, în loc să te chinui minute întregi să te trezeşti cu un sport care nu îţi place, te duci pe Facebook. Pe cât de dăunător e Facebook-ul atunci când stai prea mult pe el seara, pe atât de bun e dimineaţa, mai bun decât o cafea, ca să te reconecteze cu ce ai de făcut şi cu oraşul din jurul tău.

În timp, descoperi tot felul de tehnici personale. De exemplu, descoperi că regula „opreşte-te când nu mai dai randament” devine, pentru cei care sunt maeştri în arta pauzelor, „opreşte-te atunci când în altă zonă de activitate poţi da din nou un bun randament”. Mereu a rămas alături de tine o zonă în care poţi da randament, şi unde poţi lucra cu plăcere. Chiar şi seara, târziu, poţi pune la locul lor nişte lucruri pe care ziua nici măcar nu ai timp să le vezi.

4. Deconectarea de la sarcini = reconectarea la sine (CENTURA ROŞIE)

Dar ce fac cei care nu au o viaţă flexibilă şi sunt nevoiţi să lucreze ore întregi în acelaşi birou? Chiar dacă nu pot alterna sarcinile, ei se pot „deconecta” mental sau emoţional de la ele. Şi aşa ajungem la un stadiu superior al artei de a face pauze: arta de a te deconecta măcar pentru o secundă de la o sarcină.

Iată un exerciţiu foarte simplu. O dată pe zi scoţi din priză tot ce e tehnologie, chiar şi mobilul, şi pentru o clipă te uiţi la soare, la nori sau… la vrăbiuţe. Vorbesc de a scoate din priză, nu doar a stinge calculatorul. Asta îţi ia două minute. Apoi încă trei minute repui totul în funcţiune. În aceste cinci minute care aparent nu servesc la nimic se refac circuitele fireşti ale minţii, ideile pierdute, dar şi controlul emoţional asupra unor lucruri (mailuri, smsuri, chitanţe) care până la urmă sunt…  nişte obiecte. Simple obiecte, de care viaţa şi sănătatea noastră ajung să depindă mult peste nivelul de „radiaţii emoţionale” permis.

E un exerciţiu concret, dar în timp poţi învăţa să îl faci doar cu mintea. Ieşi pe balcon pentru cele cinci minute de deconectare completă. Atunci când înveţi să faci astfel de pauze (aparent ceva negativ, adică „nu fac nimic”) de fapt te antrenezi pentru ceva foarte pozitiv: regăsirea sinelui.

Focusarea pe pauzele de deconectare are ceva din stilul de viaţă budist. Sau, ceva din artele marţiale. Te învaţă că nu aparţii niciodată unui proiect anume, nu eşti dependent de un proiect sau de un job anume. Cum spunea Bruce Lee, „Consider the subtle difference between ‘having no form‘ and having ‘no-form‘; the first is ignorance, the second transcendence”. Înveţi să fii „între toate astea”.

Atunci când sunt undeva „între” nu sunt al nimănui. Învăţ să fiu „doar al meu”. Doar “cu mine”, oricare ar fi forma locului unde sunt obligat să staţionez.

Putem vorbi de o dublă identitate pe care o uită foarte uşor cei care nu ştiu să facă pauze. Joburile şi proiectele sunt doar un “cover” pentru un agent sub acoperire care lucrează pentru o agenţie foarte specială: sinele personal. Oricâte ateliere de dezvoltare personală ar exista în Week-End, fiecare dintre ele ar trebui dublate cu nişte ateliere de “reconectare” care să ne înveţe pentru timpul agitat al săptămânii să nu uităm de ce agenţie aparţinem: sinele personal, propria poveste – şi nu povestea proiectului care tocmai se derulează.

Astfel, odată ce nu mai ai nevoie de pauze din motive de sănătate organică (prea multă oboseală sau prea puţin randament), poţi folosi pauzele din motive de sănătate „spirituală” (recâştigarea controlului asupra vieţii şi reconectarea la propria filosofie de viaţă).

5. Pauzele te învaţă să fii flexibil (CENTURA VERDE)

Mai mult, exerciţiul zilnic de deconectare e de fapt un antrenament pentru flexibilitate. Mentală şi comportamentală.

Aici ajungem la un bestseller al sociologului Richard Sennet, (The Corrosion of Character), o carte despre oamenii care s-au adaptat cu succes la economia de piaţă. Pentru el, calitatea principală a persoanelor care au succes nu e inteligenţa emoţională, nici gândirea pozitivă, ci… flexibilitatea.

Găsim în carte mai multe poveşti de viaţă, printre care nişte pasaje despre Bill Gates. Citim aşa: Gates pare să nu fie preocupat de obsesia posedării obiectelor. El preferă „să se menţină într-o reţea de posibilităţi decât să paralizeze într-o singur proiect”. Bill Gates e un personaj care „înfloreşte în mijlocul dizlocării”.

Chiar dacă nu conducem linii de produse la fel de mari ca Bill Gates, totuşi conducem linia de „produse” a propriei vieţi. Foarte concret, dacă ştii să te deconectezi de proiectul de care tocmai te ocupi, scapi de ceea ce psihologul social Robert Cialdini numeşte „legea consecvenţei”. E o lege care ne spune că, odată ce am investit într-o direcţie, suntem tentaţi să urmărim investiţia respectivă (de timp, de bani, de emoţii) şi prin urmare nu mai suntem atenţi la multe alte oportunităţi care aşteaptă tăcute la următorul colţ de stradă sau de viaţă.

O să iau un exemplu simplist, fiecare îl poate adapta la propria experienţă. De câte ori nu ai plecat grăbit spre magazinul de unde cumperi un iaurt la prânz, şi te sună cineva important pentru tine: în acel moment, trebuie să ştii să renunţi la planul tău, să nu mergi până la bulevard unde e magazinul dar e gălăgie, şi să te tragi pe o stradă lăturalnică unde poţi vorbi în linişte.

De fapt, la fiecare pas al zilei e alături „o stradă lăturalnică” unde te aşteaptă un telefon important pentru tine.

Şi aşa ajungem la adevăratul beneficiu pe care îl aduce flexibilitatea exersată: şansa de a utiliza evenimentele neplanificate care apar la orice moment. Psihologul de carieră John Krumboltz vorbeşte în mai multe articole sau în cartea sa „Luck is no Accident”despre faptul că o mare parte din succesele vieţii se datorează unui eveniment neplanificat. Dar, profită de el doar cei care sunt flexibili. Cei care pot „sări” pe o oportunitate care a apărut în mod neaşteptat şi care nu era înscrisă în agenda bine făcută de dimineaţă.

Sunt acei oameni care au învăţat să îşi ridice „ochii minţii” de pe agendă, măcar un minut pe zi.

6. „Transformers”: ia o pauză şi refă lista de priorităţi (CENTURA ALBASTRĂ)

Uneori nu e vorba de o oportunitate care apare din afara vieţii tale, se prea poate ca agenda ta bine făcută să fie chiar ea o nouă oportunitate pe care încă nu o vezi. Adică, ea poate fi rearanjată, dacă o priveşti cu „distanţa” pe care ţi-o oferă o simplă pauză.

Să ne jucăm puţin Lego. Filmul „Transformers” e o imagine utilă în acest moment, un film despre nişte roboţi care, sub aparenţa unor maşini de curse, îşi reorganizau elementele constitutive pentru a redeveni acei roboţi veniţi de pe o altă planetă.

Maşina noastră care ne conduce de la o zi la alta sau de la o lună la alta e lista de activităţi zilnice sau de termen lung, cu problemele numeroase sau insolubile care ne apasă. O pauză adevărată îmi permite să „sparg” lista mea în elemente separate, şi să refac circuitele între toate acele lucruri. S-ar putea să îmi construiesc în cinci minute robotul performant care aştepta tăcut sub forma unei liste imposibil de rezolvat.

Trei exemple simple.

Fac afaceri dar vreau să şi scriu romane, şi mereu mă plâng că nu am timp să scriu. Mă gândesc să renunţ, fie la una fie la alta din activităţi. Dar, dacă aş avea timp pentru a scrie de dimineaţa până seara, de unde mi-ar veni ideile şi inspiraţia? Nu cumva tot de la viaţa mea de zi cu zi în care intru în contact cu oamenii şi îmi vin ideile, speranţele şi decepţiile, adică materialul zilnic pentru a scrie?

Sau, am început să lucrez în publicitate, dar de fapt mă motivează să ajut copiii defavorizaţi: şi mă gândesc să îmi dau demisia pentru a face asta. Totuşi, nu sunt eu în cea mai bună postură pentru a ajuta, o dată pe săptămână, nişte ONG-uri care altfel, chiar cu o sută de oameni plini de bunăvoinţă ca mine, ar fi incapabile să se facă cunoscute? E mai bine să las toate aşa cum sunt, dar să refac circuitele motivaţiei ascunse sub sarcinile vizibile ale zilei.

Alteori lista nu doar că e bună aşă cum e, dar în realitate e mult mai lungă. Cineva care are mai multe afaceri, de ani de zile, într-o bună zi se trage pe o stradă lăturalnică pentru a vorbi mai bine la mobil, şi îşi dea seama, ca un robot din Transformers, că el e de fapt un PR mult mai bun decât un om de afaceri. Şi, în plus, a acumulat acum toată experienţa de marketing de care are nevoie pentru a face un PR de calitate, care să nu rămână o simplă „poezie a parteneriatului”. El adaugă deci pe lista personală o firmă de PR, care îl reprezintă mult mai bine ca personaj social.

Am dat nişte exemple simple, ce vreau să spun e că fiecare dintre noi avem câteva priorităţi vizibile pe lista personală; dar sub listă se află, legate între ele în mod personalizat, afacerile, viaţa intimă şi credinţele personale. Orice astfel de listă, tocmai pentru că e complicată, poate deveni simplă la o pauză bine aleasă, într-un moment critic, şi fără să elimini nici una din priorităţi! (Ceea ce ne îndeamnă cărţile care ne învaţă să găsim aria cheie de activitate, unde avem maximum de randament)

Într-adevăr, adevărata problema cu care ne confruntăm şi pentru care ne trebuie o pauză nu e doar reorganizarea activităţilor principale (care din ABCDE devin, să zicem, DBAEC). Ceea ce ne ţine cu adevărat pe loc sunt circuitele ascunse sub fiecare activitate, ca la o maşină. Legăturile nevăzute decât de către noi înşine între avantajele şi dezavantajele fiecărei activităţi din viaţa, motivaţiile personale şi tot ceea ce sperăm că vom obţine de la o activitate sau alta pe termen lung. Pauzele sunt momentele în care poţi să refaci circuitele motivaţiilor tale, iar dacă faci asta, lista ta, refăcută, poate căpăta un aspect absolut firesc!

7. Pauza, un stil de viaţă (CENTURA MOV)

În fine, cu imaginea celui care se trage pe o strada laturalnică pentru a vorbi mai bine la telefon, ajungem la alt stadiu al artei de a face pauze. Uneori simţi că  a venit momentul să te tragi complet la o parte, şi să descoperi un nou stil de acţiune şi de viaţă. Sau, să te eschivezi complet din faţa unei vieţi mult prea dure şi să reformulezi complet sensul vieţii tale, să o iei pe un alt drum.

Mai întâi, e vorba de cei care fac din pauze momentul suprem al zile sau al vieţii, momentul de inspiraţie.

Arhitectul G. M. Cantacuzino vorbea despre un amestec de lene şi melancolie care îl inspira mai mult decât orice altceva, de exemplu atunci când lua un tren şi privea pierdut pe geam. Iar cartea „Ghidul Leneşului” e plină de exemple de oameni care fac din aşa-numita lene resortul de inspiraţie pentru restul zilei şi al vieţii.

Scriitoarea şi scenarista Julia Cameron conduce seminarii de deblocare a creativităţii de peste treizeci de ani, la New York. În cartea sa cea mai cunoscută (The Artist’s Way), are un capitol care se numeşte „The Zen of Sports”, unde citim cum diferiţi artişti integrează sport, plimbare sau diverse pauze pentru a regăsi inspiraţia. „I run for perspective”, spune o scriitoare. Alergi nu pentru că eşti obosit, ci pentru că e momentul zilei în care totul se reorganizează în mintea ta, e momentul de inspiraţie pentru tot restul zilei: pur şi simplu pentru că laşi mintea liberă.

Am ajuns aici la polul opus faţă de pauza ca stop-activitate, un stadiu care e inversul procrastinării cu care am început articolul. Acum, din contră, o pauză e tocmai „maximum de activitate”.

În fine, încetul cu încetul, înveţi să faci – atunci când e cazul – nu doar pauze de muncă, ci şi „pauze de viaţă”.

La nivelul cel mai înalt al acestui stil găsim ceea ce am putea numi trendul „Eat, Love and Pray”. Laşi totul baltă şi pleci cu căţel şi purcel într-o mare „pauză de viaţă”. Plăteşti cu vechea ta viaţă pentru o pauză care înseamnă, de fapt, o nouă viaţă care te aşteaptă undeva în viitor. Dar nu poţi ajunge acolo unde totul va fi firesc şi plin de activitate benefică, decât printr-o pauză completă.

Într-o pauză completă, laşi sarcinile jos, laşi braţele jos, dar „antenele” tale sunt receptive la maximum. Iar într-un loc nou şi potrivit nu se ajunge cu piciorul, ci cu mintea.

Asta ar fi concluzia din ultimele două pasaje care urmează: în simplitatea lor, pauzele pot fi antenele nevăzute ale vieţii, antrenamentul invizibil dar cu cea mai mare „eficienţă spirituală” care ne reconectează cu tot ce e firesc pentru fiecare dintre noi.

8. Inspiraţie: Pauzele sunt „inima” vieţii (CENTURA MARO)

O primă parte a concluziei.

Mulţi oameni nu fac nimic pentru a-şi schimba viaţa, aşteaptă doar să ajungă în Ween-End sau în concediu, iar până atunci… îndură. Trecerea timpului şi trecerea zilei. Ei bine, tocmai ceea ce îşi doresc e alături de ei, la îndemână: Week-End-ul cel mare se obţine cel mai sigur dacă ştii să îţi iei peste douăzeci de minute un Week-End mai mic, dar bine gândit.

Pauzele bine alese şi gustate, ca o prăjitură bună, îţi aduc ceva mai mult decât eficienţă sau răbdare: îţi aduc superioritate mentală asupra vieţii care vine peste tine. Nu sunt neapărat cheia succesului, dar sunt ceva mai important: sunt poarta spre o înţelegere mult mai detaşată şi de aceea mai inspirată a vieţii – clipă de clipă!

Atunci când trebuie să dai randament pe o sarcină, ei bine expiri, dai afară, ca o lovitură puternică de pumn care îţi epuizează tot suflul. Dar pauzele îţi permit să inspiri: aer, informaţii, propria personalitate. Să te reconectezi cu cine eşti, cu propria poveste, mai importantă decât orice story la care ai lucra în momentul de faţă şi sursa puterii pentru ziua ce se arată a fi lungă.

Ca un înotător în larg, oricât de adâncă sau rece ar fi apa sub tine (sarcina), ştii când să ridici capul şi să respiri sub soare. Apoi te scufunzi din nou sub valul proiectelor care vine peste tine. Şi iar ieşi la suprafaţă.

Pauze, între valurile zilei, sunt „inspiraţia vieţii”.

9. Expiraţie: Pauzele sunt “sensul” vieţii (CENTURA NEAGRĂ)

A doua parte a concluziei.

După ce ştii să „inspiri”, ajungi la o etapă în care înveţi şi să „expiri”, adică să te bucuri de pauze care te reconectează cu lumea din jur, cu tot cei ai realizat azi, ieri, anul trecut, pe parcursul întregii vieţi.

După orice mare efort, expiri. Răsufli.

În a şaptea zi, Dumnezeu s-a odihnit şi a privit tot ce a făcut.

Pe măsură ce trece timpul, şi poate vine peste noi bătrâneţea, privim la ce am realizat. Şi ne bucurăm seara de o masă cu familia, cu prietenii sau cu nepoţeii.

Pe măsură ce luminile se sting în oraşe, cei care se iubesc sau îşi fac destăinuiri iau o mare pauză de la tot jocul social al milioanelor de oameni din jurul lor. Care şi ei iau o pauză.

Când se naşte un copil, faci o mare pauză de la viaţa ta agitată: doar pentru a oferi altuia tot ce ai învăţat deja. O alternanţă mult mai reuşită, nu doar între activităţi ci între vieţi. Alternezi viaţa ta cu viaţa copilului tău.

Iar pe măsură ce realizezi şi termini proiecte tot mai mari, ei bine pauzele de final, când te bucuri de ce ai realizat, devin momentul cel mai important al proiectului.

În timp, de la „o poartă deschisă spre sensul vieţii”, pauzele devin şi „momentul de degustare a acestui sens al vieţii”. Pe măsură ce trece viaţa, pauzele devin tot mai des „sensul” adică „direcţia” vieţii: mergem, din activitate în activitate, spre pauze tot mai lungi, tot mai largi, tot mai pline de sens.

De la pauza ca „fugă de viaţa concretă”, ajungem, iarăşi, la polul opus: „pauza ca degustare a vieţii”.

O pauză „bine plasată” îţi poate schimba viaţa

În final, e sigur că se pot face liste de sarcini care se neutralizează între ele. Sunt deschis să continui articolul cu exemple, dar aceste exemple sunt întotdeauna personalizate. Apoi, am vrut să scriu un articol mic, pe măsura subiectului, şi uite că a ieşit mult mai mare. Se pare că subiectul nu e atât de „mic”, aşa că, în funcţie şi de feed-back, aş putea să îl extind nu doar ca exemple ci şi cu alte metode benefice de a face pauză.

Oricum, nu degeaba am vorbit despre artă, şi despre arte marţiale: oricâte soluţii concrete am găsi, antrenamentul pentru a folosi cu succes pauzele e lung şi se face de la caz la caz.

Totuşi, se poate să fie o soluţie mult mai sigură, pe termen lung, decât aplicarea unor sfaturi sau strategii copiate de la alţii. Asta pentru că o pauză o faci „dinăuntrul” propriei vieţi. O strategie inventată de un altul se poate să nu ţi se potrivească la fel de bine ca… o simplă pauză.

Personală, mică, dar… foarte bine plasată. O ieşire pe balcon sau o săptămână de vacanţă.

O lovitură scurtă dar neaşteptată, direct în plexul solar al haosului din jurul tău, care poate aşeza în ordine, fără să le distrugă, zeci de lucruri aparent imposibil de dat la o parte din calea vieţii tale.

Dacă ai citit până la capăt, îţi doresc o astfel de pauză. Dacă nu, înseamnă că ai deja „centura portocalie”: ştii când să faci o pauză de lectură!

Anexă: Un exerciţiu concret pentru fiercare din cele 8 stagii

Dacă v-au plăcut cele nouă feluri de pauze, puteţi să le și aplicaţi! Doar că… am vorbit de arte marţiale, adică e nevoie de timp, de stil, nu se pot face toate deodată! Vă sfătuiesc să alegeţi una din centuri, cea care v-a plăcut cel mai mult, și timp de să zicem o lună să exersaţi acel tip de pauză. Eu, pe moment, am de lucrat la centura a doua..

Pun mai jos câte un exerciţiu pentru fiecare, rămâne să completaţi după propria nevoie și experienţă.

1. Descoperă diferenţa între pauză şi „a nu face nimic”. Întreabă-te mereu care e scopul pauzei pe care o faci.

2. Grupează sarcinile zilei în funcţie de loc şi moment. Unele se pot face în acelaşi loc, adică atunci când ieşi în oraş. Altele în acelaşi moment, de exemplu când pregăteşti mâncarea. Apoi, pentru fiecare din acele grupuri de sarcini, ai grijă să fie mereu o sarcină uşoară şi una mai dificilă, şi începe cu cea uşoară.

3. Lucrează mereu  cu Agenda Zilei. Fiecare pagină să aibă două coloane, o coloană cu lucrurile obligatorii, alta cu lucruri mai puţin urgente. Cu o seară înainte preiei din coloana a doua sarcini care „neutralizeaze” sarcinile obligatorii din prima.

4. Fă-ţi ritualuri pentru pauzele de deconectare. O anumită cană pentru ceai, un anumit scaun pentru terasă, o vestă pentru plimbarea de seară.

5. Descoperă locurile şi momentele zilei unde eşti obligat să fii atent doar la un singur lucru. În acele locuri/momente, exersează mereu o deconectare de două-trei minute.

6. În fiecare lună fă o listă a priorităţilor şi obiectivelor tale. Apoi, aranjează lista într-un desen asemănător cu piramida motivaţiei a lui Maslow: pe liniile de jos sunt activităţile care sunt strategic necesare pentru cele din partea de sus.

7. Ţine o altă agendă, Agenda Creativă, cu gândurile zilnice. De-a lungul timpului, anilor.

8. În fiecare zi, fă ceva absolut inutil pentru profesia şi munca ta. Fă un desen, vezi un documentar, chiar dacă acest lucru durează cinci minute.

9. Aici fiecare ştie mai bine.

Publicati initial pe site-ul 1 Carte pe saptamana, aici : http://1cartepesaptamana.ro/arta-de-a-face-pauze/#tab12