Brandul personal: un vis reîncărcat

Să luăm filmul King Arthur, cu acea scenă în care Arthur, după ce renunţă la visul lui despre Roma şi vrea să plece în fine liber, îşi dă seamă că rolul lui este acela de a reface unitatea britanică („tot ce am făcut m-a condus la acest moment”). Oricât de „american” e filmul, el are un mesaj interesant: după ce visele ni se se schimbă sau chiar se spulberă, dacă rămânem atenţi la ce se întâmplă în jur, putem descoperi uneori că am devenit, fără să plănuim asta, şansa pentru un număr de oameni, o firmă sau o instituţie.

Chiar dacă visul iniţial nu mai există, experienţa pe care am câştigat-o poate fi refolosită acum pentru a sluji unui alt vis – cel care poate că ne aştepta, de fapt, de ani de zile.

Sfârşitul devine, atunci, adevăratul început.

Să o luăm altfel: pe măsură ce fac o terapie, de la un moment încolo doar eu pot să văd soluţia, iar terapeuţii ştiu foarte bine acest lucru. La fel şi în carieră: nimeni nu îmi poate spune exact cine voi deveni până la urmă, ba mai mult, la capătul căutării pot afla că eu am devenit, încetul cu încetul, soluţia pentru alţii. Aşa cum spune Daniel Castro, „mereu ne întrebăm ce ne oferă viaţa, când, de fapt, viaţa ne întreabă ce avem noi de oferit lumii. Ce dificultăţi îţi bat la uşă şi te întreabă ce oferi lumii chiar acum?[i]

Şi există oare un loc pe care soarta sau Dumnezeu mi l-a păstrat de ani de zile, ca pe un suflet pereche? E chiar aşa stabilă lumea ca să cred că „locul” meu va fi „undeva anume”?

Mai bine „gândim fix pe dos”, cum spune Paul Arden, fostul director de creaţie Saatchi & Saatchi. Poate că tocmai eu pot deveni „locul” stabil pentru alţii sau pentru cei dragi, şi poate că toţi oamenii ar trebui să fie nişte „locuri” unde e plăcut şi bine să te opreşti – asta ar fi partea frumoasă a brandului personal.

Atunci când e bine și mai ales sincer construit.

Fragment din Călătoria Studentului.