Oraşul "lichid"

Dacǎ ducem la capǎt imaginea modernităţii lichide de care vorbeşte sociologul Zygmunt Bauman, obţinem imaginea unui oraş lichid: trǎim într-un oraş care se schimbǎ vǎzând cu ochii, tot la cinci minute, tot la o nouǎ fluctuaţie a dolarului, în care nimic nu mai e sigur deci solid pentru mai mult de cinci minute.

Am avea nevoie atunci de o psihologie ca a lui Bruce Lee: Be water, my friend. Dar flexibilitatea nu mai  este de ajuns: trebuie sǎ avem şi ancore, parâme, faruri în depǎrtare şi busole care sǎ ne orienteze, flexibilitatea trebuie compensatǎ cu o reţea imensǎ pe care nu o putem construi decât în ani de zile.

Baden-Powell (fondatorul cercetaşilor) spune o mică poveste despre două broaşte care au ajuns într-un borcan cu lapte: una s-a înecat pentru cǎ nu s-a zbǎtut, a doua a dat atât de mult şi puternic din mâini şi din picioare încât a transformat laptele în unt şi s-a salvat brusc în ultima clipă.

Dar efortul necesar astăzi nu este un efort al voinţei, cum sugerează povestea broaştelor: noi nu trebuie sa transformăm lichiditatea înconjurătoare în ceva stabil, pentru că apa e mult prea înaltă: suntem pur şi simplu în mijlocul unui ocean.

Putem însă să contruim o reţea care sǎ ne susţinǎ, oricât de adâncǎ ar fi marea sub noi: trebuie să construim un castel în apǎ, în mijlocul Oraşului Lichid.

Efortul este deci mai degrabă unul de strategie decât de perseverenţă: e o perseverenţă în strategie.