26 aprilie 2024
Povestea florilor
Articolul nu e despre « The Secret », ci despre ce cred eu că stă în spatele cărţilor de genul « The Secret » sau «Spune pot și vei putea».
Toţi speakerii pe care îi citim au bani și un anumit fel de succes. Asta ar însemna că dacă facem ca ei o să avem succes (bani sau alte beneficii mai spirituale). Dar… fiecare are metoda lui. Te doare capul. Ce să alegi ? Nu cumva e mai bine să cauţi secretul din spatele secretelor speaker-ilor? Ei bine, eu cred că speakerii au descoperit pur și simplu o filosofie de viaţă în care cred. Iar secretul lor, un fragment de « gândire bună » și nu neapărat pozitivă, e... că au un secret, oricare ar fi el.
De exemplu « Eat the Frog »: filosofia lui Brian Tracy poate fi formulată în 3 cuvinte sau într-o carte, sau două, sau zece. Ce contează, e acel faimos « nu contează în ce crezi, contează să crezi ».
Sigur, asta presupune că trebuie să ajungi la un moment dat la capătul puterilor, sau să ai un eșec răsunător. Situaţia limită prin care treci face că acel ceva de care te poți agăţa devine filosofia ta în care crezi, orice ar fi, orice s-a întâmpla pe viitor. Doar în acest fel de momente descoperi ceva « pentru restul vieţii ».
Restul vieţii nu înseamnă neapărat ceva din viitor ci « restul situaţiilor », mii de situaţii, care sunt în jurul tău.
Cum definim o filosofie de viaţă ? Toată lumea are idei și gânduri, sau citește cărţi. Dar ai « o filosofie » când ai ceva cu care îţi explici tot ce se întâmplă, crezi în filosofia ta, chiar dacă ea se spune în zece cărţi sau zece propoziții.
Dacă ai o astfel de filosofie personală, viata nu se mai împarte în realizări și esecuri, se împarte în realizări și bilanțuri. Lucrezi, întâlnești oameni, te lupti, iar apoi analizezi totul în funcție de filosofia ta. Filosofia e ca un scut anti-rachetă pus peste viaţa și lumea ta, prietenii și orașul întreg, și poţi interpreta tot ce se întâmplă zilnic pentru a dezvolta filosofia ta.
Beneficiul unei astfel de filosofii este că îţi deturnează atentia de la eșecuri, iar evenimentele vin cu un anumit firesc și totodată ca o supriză mereu acceptată cu tot ce are ea nou. Orice se întâmplă, ai fixat un domeniu de viaţă, un etaj al lumii pe care nimic nu îl va dărâma. Toate celelalte etaje pot fi în ruină sau luate de cutremur, etajul unde te-ai stabilit cu mintea, adică etajul filosofiei tale de viaţă, e mereu în picioare.
Eu cred că impulsul iniţial și esenţial al tuturor acestor speakeri vine de la focusarea pe o filosofie de viaţă asumată. Şi de aceea au succes: filosofia lor nu e niciodată complicată. De ce un Szondi sau Campbell sau Jung nu au avut succes ca un speaker de azi, ba chiar au fost criticaţi? Sigur, pentru că nu era încă atâta mass-media peste tot, dar și pentru că ei mereu descopereau domenii noi, nu se opreau la o singură filosofie. Nu reduceau toată preocuparea lor la o singură plantă, frumoasă dar unică, pe care să o stropească pentru restul vieţii.
Filosofia de viaţă e ceva mai mult decât o atitudine în faţă vieţii (cum ar fi optimismul), dar e mai puţin decât o advărată filosofie care crește la infinit. E un pachet clar, bine comunicat, suficient: speakerii nu vând secrete, nici măcar dezvoltare personală, ei vând filosofii de viaţă. Bine lucrate, gata de a fi implementate. Cu tot cu pașii de implementare.
Sigur că ar fi bine să fim ca Jung, să descoperim mereu domenii noi ale știinţei și vieţîi. Dar, pentru început, e bine să facem un « choice », să alegem o filosife de viaţă. Efectele ei se vor vedea imediat ce o acceptăm. Filosofia preia tot haosul zilnic și îl pune în niște cutii clare și bine definite, pe care apoi le poţi organiza în voie atunci când ai timp. Din punct de vedere al filosifei tale de viaţă, nu ești niciodată în urmă, în întârziere, depășit.
Viaţa ta devine o bucătărie spirituală în care cureţi, pregătești, arunci la coș, prezinţi, iarăși cureţi, mereu ai ceva de oferit, orice aliment aduce viaţa ești capabil să faci din el ceva frumos. Alimentele bucătăriei spirituale, evident, sunt evenimentele exterioare. Fără o filosofie facem indigestie, și în timp ajungem rupţi între alimentele plăcute pe care le consumăm din stres sau compulsie (momente plăcute), și alimentele care nu le plac, pe care le evităm (momentele neplăcute). Oricum, viaţa devine complicată.
Pe când o filosofie pune în ordine .. ce anume? Comportamentul? Nu neapărat. Mintea? Nu neapărat. Ci legătura între comportament și minte. E zona de tampon între acţiuni pe de o parte, emoţii și gânduri pe de altă parte. Acest fel de tampon echilibrează personalitatea și o face puternică, reactivă, mai mult decât conţinutul unei filosofii anume (gândește pozitiv sau fii conectat).
Şi concret, care e filosofia de viaţă care mi se potrivește? Nu voi ști niciodată cu argumente perfecte că am ales-o pe cea „perfectă”. Ce pot ști e așa:
- care e cea la care revin cel mai des cu mintea pentru a explica ce mi se întâmplă mie sau prietenilor,
- apoi, să fac acel pas – de la zece cazuri în care ea explică lucrurile, sau douăzeci, să ajung la „o sută la sută” de cazuri. Să acord credit acelei filosofii. Din carte sau aforism filosofia respectivă să devină filosofia mea de viaţă.
Imediat, tot ce fac va avea alt sens, alt gust, altă energie. Îmi găsesc un fel de sprijin pe care pot să mă caţăr imediat și foarte sus cu propria personalitate. Se poate să ajung după un timp la o altă filosofie personală: ce contează e că de acum mă dezvolt pe verticală, de fapt pe toate direcţiile, foarte repede. Trag sevă din orice s-ar întâmpla.
Acesta e rostul unei filosofii de viaţă: dintr-o piatră chiar frumoasă care se bucură de soare dar care nu poate să se miște, devii o mică plantă vie care captează totul, absolut totul, cu fiecare secundă care trece, pentru a prinde mai multă putere și energie.
NB. Despre aceeași temă, dar altfel, articolul recent: