O comoară nefolositoare devine o povară

“O comoară nefolositoare devine o povară”, spunea Monseniorul Vladimir Ghika.

Sunt oameni care au un talent ascuns dar din diferite motive nu îl cultivă – am trecut şi eu prin asta şi încă nu m-am vindecat complet de această « lipsire de sine ». În timp, apar tot felul de efecte neplăcute: omul respectiv nu se poate concentra, începe să îşi facă mii de scenarii despre el şi despre lume (poate nu apocaliptice dar cu siguranţă mult prea complicate pentru o viaţă normală), are comportamente bizare sau obiceiuri curioase (de la a se plimba singur la nesfârşit până la a asculta în disperare anumite melodii sau a vedea anumite filme, mereu de acelaşi fel) şi, mult mai important, are impresia că viaţa e mult prea complicată pentru a fi trăită.

Pe acest gen de oameni nu ai cum să îi ajuţi, nici o terapie nu îi poate ajuta, nici chiar o minune: singura lor şansă e să dea afară ce au în ei, să dea altora, să spună altora ce cred şi ce simt ei despre lume. Cu orice preţ: orice preţ e mic faţă de preţul echilibrului şi uneori a întregii sănătăţi mentale.

De fapt aceşti oameni sunt făcuţi să ofere un dar lumii, dar nu şi-au dat încă seama de asta (că trebuie să ofere ceva, sau ce anume trebuie ei să ofere). Atunci, evident, lumea li se pare mult prea complicată: nu îşi dau seama că lumea e locul unde e nevoie de ce pot ei să ofere. Şi aşteaptă degeaba un semn, un ajutor din partea lumii, a celorlaţi.

Sunt două sau trei categorii de astfel de talente care mocnesc şi produc efecte negative: mai întai artiştii şi creativii, apoi cei care îşi ajută semenii, şi apoi aş spune cercetătorii (jurnalişti, profesori universitari, cercetători, eventual poliţişti, avocaţi sau doctori – cei care caută să schimbe lumea oamenilor în bine). (Mai sunt şi alte talente, cel de comunicare de exemplu, dar cel care are talentul de a vorbi, povesti, comunica, nu devine frustrat dacă nu lucrează efectiv în relaţii publice, foloseşte asta acasă, sau la bere, cu prietenii, sau când face afaceri).

Ei bine, legat de aceste talente e bine să amintim o distincţie pe care mi-a spus-o un artist plastic: există talente şi nevoi. Toţi avem talente, dar numai unele sunt o nevoie.

Corpul uman nu stă pe loc, în fiecare secundă produce celule, toxine, substanţe de tot felul. La fel şi mintea sau imaginaţia: mereu functionează după profilul omului respectiv. Dacă el este în esenţă un creativ, mecanismele lui funcţionează în acest sens, creează, produc.

Încetul cu încetul mecanismele mentale ale talentului neglijat cresc la fel ca o pădure de buruieni ce devine o adevărată junglă a minţii. Ai impresia că ai zeci de probleme, că nu mai înţelegi nimic nici din tine nici din cei din jur, că te complici inutil pentru orice fleac. Iar dacă mergi la psiholog, nu găseşti nici o cauză clară a stării tale de nelinişte.

De fapt talentul e ca o lanternă puternică, făcută să lumineze pe alţii sau în jurul tău: dacă îţi pui lanterna în ochi, te va orbi. Ideea acestui articol e aceea că un talent ascuns nefolosit e ca o armă care se întoarce împotriva ta. În doze imense, zilnice, te poate distruge, ca un venin prea puternic.

Dar, se ştie, medicamentele se fac adesea din venin, în doze mici: pentru celalţi, talentul tău poate fi un medicament adevărat, de multe ori extrem de bine venit. Dacă te decizi să îi dai o şansă acestui talent, îţi dai seama de mii de chestii.

Mai întâi, revii la normalitate: dacă ai talent la scris, acum îţi explici mai bine de ce stai retras, de ce visezi sau te gândeşti la chestii bizare sau care nu au legătură cu discuţia în curs: pentru că mintea ta revine mereu la atelierul ascuns, de care nici tu nu şţii, şi încearcă să rămână acolo. Talentul odată acceptat scoate la iveală o listă lungă de comportamente care se păreau nefireşti şi care acum devin explicabile, iar apoi foarte uşor le poţi aduce la un firesc.

Apoi, tot ce părea dureros pentru tine, tot ce vroiai să tai din personalitatea ta, lucrurile de care vroiai să scapi, toate astea devin exact miezul bun a ceea ce poţi oferi altora. Imensa capacitate de analiză pe care o ai poate folosi celor care au nevoie de sfaturi. Critica pe care o scoţi la iveală la orice fleac întâlnit acasă sau pe stradă e marele tău potenţial dacă te apuci de publicitate, filme, fotografie sau design interior. Poveştile pe care le spui la bere, care te fac printre prieteni un mincinos sau un Don Juan de două parale sunt de fapt materialul şi repetiţia ta zilnică pentru o carieră de actor, prezentator, comunicator. Iar filmele bine construite la nivel de montaj la care te uiţi în disperare sunt şcoala ta neoficială de fotograf, la care iei parte deja de ani de zile fără să ştii.

De fapt, odată ce îţi accepţi talentul viaţa ţi se poate schimba, uneori chiar în decursul a două-trei săptămâni. Dintr-o dată descoperi un nou destin în viaţa ta, o nouă personalitate, şi o nouă misiune, după ce ani de zile văzusei doar partea negativă a paharului, nici măcar: văzusei exact inversul situaţiei adevărate.

Trebuie doar să îți iei inima în dinți și să întorci roata vieții: nu cumva lucrurile stau invers decât sunt ele de ani de zile încoace? Nu cumva eu sunt bun la cu totul altceva decât ce ştiam sau credeam?
Dacă îți pui întrebarea asta în mod obsesiv, cu siguranță că da.

N. De remarcat că citatul din introducere dă foarte bine sensul de urmat, mai bine decât tot articolul meu: nu e vorba de o comoară nefolosită, ci de o comoară nefolositoare: în termenul « nefolositoare » sunt conținute cele două elemente ale vindecării : 1. descoperi o comoară nefolosită ; 2. care ar trebui folosită pentru alții.

Publicat: http://www.lapunkt.ro/2013/08/26/veninul-ascuns-in-adancul-sufletului/