Ii sfatuiesc pe studenti sa faca voluntariate cat pot de mult si apreciez asta, dar.. mai e ceva. Se stie ca scoala nu te invata tot, deci haide sa prindem chestii din zbor din alte locuri. Faptul ca voluntariatul ma ajuta pe mine ca student e clar, dar eu cu ce il ajut pe cel la care mă duc să fac voluntariat?
Studenţii se plâng că jurnalistii din redactii nu ii baga in seama cand vin sa faca stagii: pai sigur, daca ii incurca de tot in loc sa ii ajute.
Voluntariatul nu inseamna sa inveti pe spinarea si pe banii altuia. Bunavointa nu ajunge: “gata, am venit sunt cel mai entuziast voluntar, dar nu stiu sa fac NIMIC.NADA”.
Sigur, voluntarii sunt uneori orfanii educatiei instituionale care nu reuseste sa ii scoata in strada pe picioarele lor, iar acestia ajung să fie pusi de catre soarta in carca celor care lucreaza pe cont propriu. Dar voluntariatul poate deveni uneori o bataie de joc mai mult sau mai putin constienta in care ii fur timpul si experienta unui tip care are treaba.
Trebuie deci luata o decizie: ce ofer eu ca voluntar mai mult decat imensa mea bunavointa si frica pe care o am despre faptul ca trece timpul scolii si va trebui sa ma descurc Singur pe strada, fara cartile mele? Daca nu am ce oferi, stau acasa. Si apar atunci cand stiu care e contributia mea, cu ce pot să negociez.
Nota. Si aici ar deveni interesantă interesanta psihologia Scout, a cercetasilor asa cum i-a imaginat Baden Powell: ani de zile cercetasii invata sa Faca Singuri tot felul de lucruri, iau brevete si etape, iar doar apoi incep sa îi ajute pe cei din jur. Dupa ce ştiu: prim ajutor, tehnici, orientare, semnalizare, sporturi diverse, muncă de echipă, organizare, etc. După ce mai mult te ajută decât te încurcă.