Adevărul despre sine are ceva din zborul unui vultur: te eliberează

«Adevărul vă va elibera", e un citat din Biblie. O să îl iau aici în sens mai concret, adică orice adevăr despre mine pe care îl caut de mult timp şi pe care îl descopăr mă eliberează. Brusc. De mii de chestii, pe care multe din ele nici nu le vedeam, pentru că eram ocupat cu căutarea acelui adevăr.  

Adevărul despre mine, deja, mă eliberează de ce mă împiedica să accept acel adevăr.

Dar, mai mult, adevărul despre sine, care e mereu concret, o iubesc pe acea femeie, vreau să devin sportiv de performanţă, să plec în alt oraş, etc, mă eliberează complet. Adică, adevărul e plin, e ceea ce mă interesează, deci adevărata eliberare e faţă de restul lucrurilor din viaţa mea: acum că am ales adevărul, în rest pot alege orice cale pentru a împlini adevărul meu.  

Mă eliberează de obsesia de a urma anumite mijloace. Totul devine bun şi util, atunci când ai puterea de a alege, de a fi ales adică, un adevăr anume, care devine miezul vieţii tale. Ideile curg, şuvoi, nu doar despre ce ai vrea să faci, dar şi despre cum vrei să faci asta. Eliberarea este totală, nu doar de ce te împiedica până acum, ci şi faţă de ce nu vedeai că ai  putea face. Acum vezi. Vezi scenarii alternative, mijloace uitate, poteci pierdute din vedere, mijloace de transport, de comunicare şi de motivare complet ignorate.

Adevarul, deci, - nu degeaba sfânul Ioan e reprezentat ca vulturul printre evanghelişti - e ca un vultur. Ieşi din starea de fiinţă cu patru picioare care îşi caută poteca dar vede în plan, în două dimensiuni, şi te ridici complet peste viaţa ta.

Orice adevăr, cel mai mic aparent, e mai puternic decât toată  «harta » vieţii tale. Pentru că te ridică peste ea. Adevărul vieţii mele e una, tot restul – privirile oamenilor în troleu, banii din portofel, ruşinea sau culpabilitatea sau jena faţă de un vecin sau altul – sunt mult partea a doua. Eu m-am ridicat peste, zbor deasupra, pot să văd, pot să triez, să aleg, să fac curat în viaţa mea.

Si aşa ar trebui să fie vieţile noastre. Să simţim undeva în miezul lucrurilor pe care le facem si le gandim că survolăm lucrurile acestei lumi. Ca nu suntem sclavii ei, ca nu ne temem de ce poate face din noi sau din visele noastre. Ca nu ne poate prinde legați într-o încurcătură din care sa dispara acest sentiment de zbor deasupra.

Vulturul zboară, dar şi vede unde zboară şi ştie de ce zboară în acea direcţie tocmai în acel moment. Dacă Dumnezeu a făcut lucrurile pentru ca omul să le numească, înseamnă că a făcut vulturul pentru a numi un lucru pe care omul ar trebui să îl simtă, în zona de înălţime a spiritului său: că poate să se ridice peste toate astea, peste cele mici, sau dureroase, sau neplăcute. Iar adevărul vieţii tale face tocmai asta, atunci când te atinge uşor în suflet, este o uşurătate a sinelui care conţine în ea mai multă putere decât toate puterile pe care le ai, şi te ridică peste lumea ta... fără ca nimeni să vadă asta.