Când nu te mai înţelege nimeni: încearcă să îi înţelegi tu pe ceilalţi

Nu e vorba de o relaţie de cuplu în care ajungi în impas, e vorba mai ales de sentimentul general că nu te înţelege nimieni. E mai degrabă nevoia pe care o avem de a primi o confirmare completă, care presupune că celălalt înţelege până la capăt ce vrei să spui, ce simţi, ce ești, și pune punctul pe „i”.

E o nevoie normală, firească, dar dincolo de un anumit moment, dincolo de o anumită etapă de viaţă, această nevoie începe să meargă în gol. O simţi, dar primești tot mai rar sentimentul că cineva te înţelege. Pentru unii, poate fi un moment critic în sens rău, în care ajungi să nu mai crezi sau speri în nimic, pentru că nu poţi să crezi și să speri dacă nu ai pe cine să te sprijini în lumea asta, măcar așa, din când în când.

Dar tocmai, poate că ai trecut de momentul în care ai nevoie să te sprijini de cineva și ai ajuns în perioada în care alţii se sprijină de tine. Deși vrei în continuare ajutor, de fapt a venit mometul în care poţi oferi tut ajutor. Adică înţelegere, în primul rând.

Mai simplu spus, când nimeni nu te mai înţelege, începe să îi înţelegi tu pe ceilalţi. Până una alta asta o să îţi ocupe timpul, și se poate că prin acest drum în sens invers, în direcţia inversă decât nevoia de bază de a primi, o să descoperi a doua parte a vieţii. Nu trebuie să dai ceva anume, ci doar deschidere sufletească și înţelegere necondiţionată.

Şi nu e un drum greșit: de fapt e același drum, pe măsură ce o să te apuci să îi înţelegi pe ceilalti, o să te înţelegi din nou pe tine. Mai mult, poate că nevoia de a fi înţeles era doar consecinţa unui mare gol: lipsa celorlalţi. Lipsa celei de-a doua părti a vieţii: episodul cu ceilalţi, episodul cu „atunci când te pierzi, te regăsești”. Episodul cu mărinimia, în sens literal, care nu înseamnă politeţe libidinoasă ci maturitate: inimă mare si minte primitoare.