Politica pe unii îi dezamăgește. De fapt, oamenii politici îi dezamăgesc.
Sigur, nu toţi avem puterea de a–i “bate puţin la fund” pe politicienii care ne supără. Dar toţi avem un grup de prieteni, de cunoscuţi, în mijlocul cărora ne-am putea vărsa năduful. Şi asta ar conta. Pentru ca ţi-ai vărsat năduful!
Oare doar asta contează? Ei bine da. Suntem oameni sociali și uneori publici, nu e destul să discuţi cu cel mai bun prieten sau cu soţia seara la un ceai. Vrei să te manifești. Să afle ceilalţi că (aici ar încape un nume) sau că (alt nume) sunt niște nemernici jegoși.
Si atunci, ce faci?
Eu zic așa:
1. Presupui că ești totuși un om public, o personalitate politică, persoană foarte influentă. Ei bine, un astfel de om are nevoie de sustinere, pentru cauza pentru care luptă oficial sau neoficial.
Si te gândești”: are rost să îţi pierzi susţinătorii potenţiali, prieteni potenţiali, petru un om politic pe care îl detești? Dacă nu poţi să îl baţi efectiv la fund sau să îl înjuri în faţă, ce rost are să îţi strici imaginea în faţa altora care poate ţin la tine, dar și la el?
2. Şi apoi faci ce zicea bunicul meu care știa ce e politica. Când ai de-a face cu personaje politice grosolane și grosiere, nici măcar nu intri în discuţie. Nu te amesteci cu găinile din coteţ. Îţi vezi de treabă, e o chestiune de etică și eleganţă.
Altfel spus, toţi avem pasiuni politice. Dar, mai presus de asta sunt interesele politice, odată ce le avem. Merită să luptăm pentru interesele noastre, mai mult decât pentru pasiuni. Şi pentru asta, ne ţinem gura, pe moment, până ce va veni momentul potrivit.