Dacă te-a preocupat ceva foarte mult timp, ceva la care nu poţi să dai de capăt, oricâte cărţi ai citi şi oricâţi oameni ai întâlni, înseamnă că acel ceva eşti de fapt tu însuţi.
De exemplu te preocupă faptul că nimeni nu ajută copiii orfani, că nicăieri nu găseşti un avocat cinstit, un politician cinstit, un contabil cinstit, un jurnalist cu suflet şi imaginaţie.
Dar acel ceva trebuie scos la lumină şi purificat, trecut prin foc.
Trebuie să ajungi la capătul tuturor avocaţilor (de exemplu) care nu îţi plac, să îţi juri că nu o să te faci niciodată avocat pentru că toţi sunt necinstiţi, pentru ca într-o bună zi să îţi dai seama că povestea adevărată nu e a lor, ci a ta: tu poţi fi un avocat cinstit. Cu cât ţi s-a părut mai greu să fii un avocat cinstit, cu atât mai sigur e că asta vei deveni, de fapt.
De fapt, întotdeauna găseşti… ceea ce eşti. Cu o singură condiţie: să mergi până la capăt, să parcurgi toate drumurile şi să experimentezi toate reţetele, tehnicile şi secretele altora, până când ajungi singur la marginea lumii. La marginea vieţii, la marginea minţii tale.
Până laşi în spate ce ai putea fi, ce ai fi putut fi, ce cred alţii sau credeai tu că poţi deveni.
Până când drumul făcut de tine devine o oglindă imensă ridicată în spatele tău. Acolo unde poţi să te întorci şi să vezi într-o clipă cine eşti.
Doar acolo îţi dai seama că singura reţetă eşti tu însuţi, şi pentru tine, şi pentru alţii. Şi poţi să te întorci liniştit, pas cu pas, pentru ani de zile, cu imaginea ta bună în minte, în priviri şi în gesturi, prin toate locurile prin care ai trecut fără să ştii în nici o clipă care iti va fi numele adevarat de la capatul drumului.