Cum scapi dintr-un cerc vicios? (“Al treilea ochi”)

1 mai 2012

Sunt mai multe feluri de cerc vicios: perioade de depresie, melancolie, neputinţă de orice fel, procrastinare, adicţii, relaţii toxice, mii şi mii de zone din minte sau din viaţă în care ai încercat toate soluţiile posibile şi ele nu au prins. Şi stai şi priveşti la tine cu un “al treilea ochi”, stupefiat şi neputincios: pe de o parte vrei să ieşi din acea stare, pe de altă parte orice soluţie ai încercat, ei bine nu a mers.

Încetul cu încetul ultima soluţie la care te gândeşti e un declic minune, un declic care ar face ca efortul de până acum, de exemplu o strategie deja încercată, să aibă efect. Sigur, sunt în viaţă astfel de declicuri, de exemplu într-o relaţie toxică foarte lungă auzi de poveşti în care cineva a stat cu un partener ani de zile, şi mereu ceva nu era bine dar nu putea să plece din acea relaţie. Până când, într-o zi, apare o scenă revelatoare, un moment în care partenerul sau partenera intră pe uşă şi zice ceva, stai şi te uiţi la el şi dintr-o dată zici, de această dată sută la sută sigur, “prietene (sau dragă fată) îmi pare rau, noi ne despărţim, gata”. Şi pleci fără să mai laşi în urmă ezitare sau regrete.

Dar acel declic, aparent o situaţie concretă şi pe care nu poate să o prevadă nimeni, e mai mult decorul pentru o revelaţie despre tine. E mai mult o a treia cale, adică o situatie care îţi revelează în tine acel al treilea ochi care priveşte neputincios scena, şi care pe moment nu are putere şi mai ales nu are încă nume: dar e al treilea ochi pe care trebuie să îI deschizi în viaţă. E a doua naştere, ochiul unei noi identităţi, al unui nou stadiu de viată.

De fapt, orice mare cerc vicios care durează mai mult decât ar fi normal e semnul că te afli în faţa unei provocări din partea destinului. E semnul că trebuie să îţi “completezi” personalitatea cu o nouă zonă din tine. Soluţia nu mai e la nivel de acţiune, e sută la sută spirituală. Cum spun filosofii, “agere sequitur esse”. Altfel spus, ai nevoie de o simpă informaţie: informaţia precede acţiunea. Mai întâi descoperi cine eşti, apoi acţionezi în consecinţă.

Neputinţa din acest moment arată că modul în care trăieşti nu mobilizează total resursele tale de luptă şi performanţă. Iar resursele nu sunt mobilizate pentru că o parte din ele se ocupă cu altceva decât cu producerea de efort: se ocupă cu producerea de investigaţie, căutare de sens, cercetarea unei identităţi mai largi. De fapt, acel al treilea ochi încearcă să se deschidă, să ne nască. Iar când cineva sau ceva tocmai se naşte, el nu poate încă să producă efort, acţiuni, performanţă. Dar se întâmplă ceva mult mai important decât orice acţiune: se naşte o altă viaţă.

Cam ca în Fight Club: personajul iniţial nu putea să iasă din starea lui de depresie şi lipsă de sens, pentru că nu avea ce acţiuni să facă: trebuia să afle că de fapt el e altcineva. Doar apoi şi-a aruncat în aer, încet dar sigur, vechea viaţă, şi a început una nouă.

Prin urmare există veşti bune, poate foarte bune: partea bună a oricărui cerc vicios e o identitate nouă care te aşteaptă la capătul lui. O identitate mai cuprinzătoare la care nu ai fi ajuns niciodată dacă învingeai cercul vicios prin eforturi directe, clasice, şi te întorceai la vechea viaţă, cea bine cunoscută.

 

Nota. Evident, întrebarea e: cum afli care e acea identitate? Despre asta într-un alt articol. Pe moment aş spune că acea identitate integrează cele două personaje de până acum, explică de ce ai în tine două tendinţe diferite, şi este o identitate lăsată de mult în umbră, neaşteptată sau nesperată. Diferită de tot ce ai gândit până acum despre tine.

Postat in

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© Copyright Orasul Albastru 2015