Demisia, o rugăciune pentru o nouă viaţă

Vedem demisia ca fiind părăsirea unui loc, deci o uşă care se închide iar noi ne trezim singuri pe stradă. Totuşi, chiar dacă nu toate drumurile duc la job-ul perfect, nu cumva toate joburile perfecte sunt la capătul unui drum care începe pe stradă, în mijlocul intersecţiei, acolo unde nu mai ai, pe moment, nimic?

Am mai scris despre faptul că trebuie să renunţi la un drum «dublu» dacă vrei să pleci pe un drum anume. Trebuie să alegi o carieră anume, dacă asta vrei, şi să nu aştepţi între două job-uri de umplutură care se completează din motive financiare. Altfel spus, atâta timp cât stai pe gânduri, trăieşti între două lumi. Ti-e greu să pleci, dar asta înseamnă că nu o sa ajungi niciodată undeva, la nici o alta uşă. Demisia sau renunţarea la stabilitate, securitate, linişte, sunt o uşă deschisă prin care viitorul poate să intre în viaţa ta.

Dar să luăm lucrurile dintr-o perspectiva mai religioasă: nu e vorba de un sacrificiu, asa încât să ofer ceva lui Dumnezeu (job-ul meu de moment) pentru ca el să binecuvânteze lucrarea mea din viitor. E vorba despre momentul în care nu mai aştepţi doar după semne sau motivaţii ci forţezi destinul: destinul poate să intervină în viaţa ta atunci când ai sacrificat complet o pistă mai călduţă şi aştepţi pista cea bună.

Iar toți cei care au făcut ceva deosebit în viaţă s-ar părea că trebuie să treacă prin acest tunel întunecos prin care nu trece nici un bagaj. E un tunel croit doar pe măsura ta şi atâta tot: dincolo va fi o nouă viaţă, probabil că nici măcar nu vei  avea același haine.

E parabola văduvei care a pus în templu tot ce avea: tot ce avea pentru a trăi. La fel, trebuie să punem în balanța viitorului tot ce avem pentru ca să începem o nouă viaţă.

Segmentul de viaţă în care nu mai ai nimic, ciudat şi desprins parcă dintr-un film de Science Fiction, e un timp unic în viaţă, probabil cel mai important: de aici va începe totul. E momentul să bei cea mai curată vodcă şi cea mai bună bere, momentul în care trebuie să te apuci sau să te laşi de fumat.

Dar e şi momentul în care înveţi să respiri cu adevărat, momentul în care tot ce vezi, orice întâlnire, orice telefon, devin pline, reale, ale tale. Fiecare melodie ascultată în acest timp special, fiecare întâlnire, fiecare videoclip sau fiecare text citit pe un blog sau într-o carte îţi vor rămâne în minte pentru restul vieţii.

Francisc de Assisi s-a dezbrăcat de hainele tatălui său atunci când a plecat spre noua sa viaţă. Job-ul de care depindem astăzi e la fel de important ca hainele de pe noi, aparent de el depinde totul: atunci, de ce nu ar fi demisia un act religios? O rugăciune care nu se mai spune cu cuvintele sau cu gândul, ci cu fiecare respiraţie şi cu fiecare pe care îl faci pe strada pustie dar atât de nouă.

De fapt, demisia e unul din momentele rare ale vietii în care, dacă de obicei crezi în Dumnezeu, acum chiar poţi să îl vezi sau să îl auzi, pe pielea ta, la următorul semafor sau la următoarea sonerie a telefonului mobil.