Destinaţia spirituală a vacanţei

17 iulie 2015

Toată lumea fuge departe, așteaptă să fugă sau a fugit deja. După un an mai mult decât obositor.

Vacanţa e momentul în care slăbește atacul exterior al stresului, și faci tot ce poţi pentru ca el să slăbească. Cumperi ce-ţi place, te uiţi în zare, schimbi hainele și obiceiurile și berile și mesele de prânz și plimbările de seară pe marginea mării.
Dar, dacă faci doar asta, nu vei veni cu nimic nou la întoarcere. După ce a slăbit atacul exterior, trebuie să vină momentul revelaţiilor interioare, al descoperirilor spirituale. Dacă nu acum, atunci când?

An după an, trebuie să înveţi să simţi momentul în care curba de stres a revenit la normal într-o vacanţă, și e momentul să schimbi viteza. Momentul în care, dacă nu aduci ceva nou și foarte serios în mijlocul vacanţei tale, o să se stingă încetul cu încetul bucuria de a fi plecat departe și fără griji. O să rămână doar trecerea inexorabilă a zilelor, a restaurantelor, a stelelor căzătoare din luna august. E atât de trist să vezi oameni care zac la plajă așteptând să treacă cât mai încet vacanţa, și care îţi spun ceva de genul: “noi stăm până miercuri, voi până când staţi ?”. Se dau singuri de gol: noi stăm, voi staţi.

În vacanţă nu se “stă”. De fapt, vacanţa înseamnă schimbare. Ce aștepţi, de fapt, luni de zile? Să se schimbe ceva în viaţa ta, nu ? Tehnic vorbind, vacanţa e tocmai ocazia de a face asta. Momentul oportun.

Deci, ce e de făcut? Să te decizi că nu pleci în vacanţă, pentru ca apoi să te întorci. Adevărata vacanţa e cea din care nu mai întorci. Adică, de fapt te schimbi într-un mod iremediabil, și revii complet schimbat.

Prin urmare trebuie să fixezi un target. Pe de o parte e destinaţia turistică, foarte bine și frumos, dar ea e doar poarta spre insula ascunsă, destinaţia spirituală . Unde vrei de fapt să mergi?

Să te apropii mai mult de prietena sau soţia ta. Să faci toate desenele pe care nu ai avut timp să le faci cu copiii tăi. Să faci o schimbare de carieră, într-un nou domeniu: să stai pe bloguri și să citești ce fac oamenii din profesia de care vrei să te apropii.
Să descoperi ceva despre tine: alegi tocmai cărţile care se potrivesc, și pe acelea le citești, le notezi, iar berile luate în liniște pe terasă sau pe plajă te ajută să descoperi acel lucru nou despre tine.

În mare target-urile sunt simplu de ales, sunt în patru mari categorii: relaţie, carieră, creativitate, dezvoltare personală. Iar Vama Veche, Predeal, Portugalia sau Grecia vor fi doar numele turistic al momentului spiritual unde ai făcut un nou mare pas către tine, ca om.

Iar odată ce ai ales o destinaţie spirituală, paradoxul e că guști mult mai mult și mult mai bine plimbările pe faleză, tăcerea telefonului și luminile hotelurilor în noapte. E semnul cosmic, pretutindeni în jurul tău, al faptului că ești pe drumul fără întoarcere al unei schimbări din care vei trăi apoi, picătură cu picătură, ca dintr-o apă a vieţii, un an întreg.

 

Publicat pe Lapunkt, 15 07 2013, aici.

4 comments on “Destinaţia spirituală a vacanţei”

  1. Thank you for each of your efforts on this site. Kate delights in engaging in investigations and it is easy to understand why. All of us learn all about the powerful tactic you deliver priceless secrets by means of your web blog and even attract participation from others about this theme then our favorite child has been being taught a lot. Enjoy the remaining portion of the year. Your performing a first class job.

  2. Thanks a lot for providing individuals with such a wonderful chance to read articles and blog posts from this blog. It is always so useful and also jam-packed with a great time for me and my office colleagues to search your site a minimum of three times every week to read through the fresh guidance you have. Of course, I'm at all times fulfilled for the unbelievable points you give. Certain 1 facts in this article are indeed the very best I've had.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© Copyright Orasul Albastru 2015