Noaptea zen. Cum sa înveți în ultimele două ore ce nu ai învățat într-o lună

Când eşti chiar stresat cu timpul, e clar că mintea nu mai primeşte. Orice ai face, Cola sau cafea, mai mult te stresezi. Nu ȋncape. Nu mai încape. Îți explodeazǎ capul. Nu doar pentru că e mult, dar mai ales pentru că totul trebuie să intre repede. Sunt oare soluţii extreme pentru o asemenea situaţie?

1. Sunt soluții interioare, cum ar fi să iți reamintești de ce ești acolo. Cine ești tu, ce vrei sa ieși pe partea cealaltă a acestui proces de învățare. Ajută.  

2. Apoi, e ce spune un profesor din America, ca se învață cu... iubire. Si cu poezie (Carl Leggo). Iubirea si poezia ajută la învățare. Cu drag, cu pace, cu bucurie. Am putea spune cu plăcere? Hai sǎ rămânem la ușurătate, o relaxare care devine dragoste, pentru subiect dacă se poate, dacă nu pentru sensul acelui subiect pentru ce vrei să faci peste un an, peste trei ani.

3. În fine, sunt soluții exterioare, e mica teorie a lui John Perry cu procrastinarea structurată. Când nu poţi face ceva greu, faci un To do List şi începi cu ce e uşor. Vine cheful mâncând... şi pentru ce e mai greu. (http://www.structuredprocrastination.com/). Ieşi la o terasǎ sǎ citeşti un curs, şi de fapt citeşti trei.

4. Acum, o să iau cele 3 de mai sus şi o sǎ fac un fel de sintezǎ a mea.

În clipa în care renunţi la a face ce faci (a studia, a citi pentru un examen) pentru că e prea mult, ei bine abandonezi totul. Pe bune, gata, ai renunțat. 

Te ridici, îţi faci o cafea, ieşi puţin la geam, te uiti la stele. Pui o muzicǎ, te speli pe fațǎ. 

Si apoi mai revii putin la computer sau la carte, cu o tigarǎ sau cafeaua ȋn mânǎ.

Ca şi cum ai avea în faţă o viaţă, începi să răsfoieşti distrat, relaxat, materialul. Ca şi cum urmează sǎ te culci ȋn zece minute, si te mai uiti acolo din nostalgie, ca sǎ inchizi mai bine lumina si computerul. 

Si incepi să îţi aduci aminte de ce înveţi de fapt sociologie. Istorie. Psihologie. Cum te vezi, de fapt, ca viitor sociolog, istoric, psiholog. Care sunt sociologii care îţi plac, cu adevărat. Ai putea fi ca ei, eşti deja ca ei.

Începi să pui notiţe, să citeşti, ca şi cum ai face inventarul unei bătălii pierdute. "Cum ar fi fost să fie" dacǎ aveam mai mult timp.

Şi începi să citeşti cu drag, pentru tine, ca şi cum ai citi pentru tine, ca şi cum ai citi aşa cum ai vrea tu să citeşti sau aşa cum crezi tu că trebuie să citească oamenii de fapt pe lumea asta, dacǎ lumea nu ar fi nebunǎ adicǎ prea agitatǎ ca sǎ mai avem şi timp pentru minte. Cu "dat voie să faci legături, asocieri, căutări pe Net", cu reveniri, călătorii de cinci minute de “mii de leghe prin zări”, în rimtul firesc al interesului tău spontan pentru lume, viațǎ şi cuvinte.

Şi revii pe firul foilor, cursurilor, spre pasajele cele grele, blocante, care sună altfel.

Încet, şi cu dragoste, aş spune cu mândrie: mândria materiei pe care o studiezai sau a anului în care eşti sau a vârstei intelectuale pe care o ai. O mândrie, pace, interes personal, toate astea amestecate ȋntr-un ceva care oferă o plăcere a minții.

Şi revii pe firul lui To-Do-List, revii în joc. Dar nu linear, cum spune domnul de mai sus, ci ca într-un imens cerc.

Dai un tur peste toate linkurile, conceptele, datele, foile pe care înainte le strângeai cu transpiraţie între degete. Dai un mare tur, o mare roată, uneori insistent, alteori doar o atingere, printre toate cele care trebuiau atinse.

Apoi revii, mai dai un tur.

Te mai plimbi, revii, ca o pasăre care îşi adună încet-încet propria coroniţă de crenguţe pentru cuib si care, iată, se ţin una de alta.

E Cercul Destinderii. cercul zen. Cercul invers cercului Stresului. Cercul corect cu care destinzi mintea si astfel o deschizi, şi pătrunzi, pe neaşteptate dar mult mai sigur, poate chiar cu amintiri pentru restul vieţii, în ideile, cuvintele, afirmaţiile şi istoria din faţa ta. Din fata vieții tale. 

Sunt şanse ca metoda asta să ducă undeva, sǎ se relaxeze mintea şi sǎ prinzi suficiente legǎturi şi idei pentru ca a doua zi sǎ scrii ceva care are legǎturǎ cu cursul, ceva ce profesorul sǎ nu poatǎ refuza (pentru cǎ despre asta e vorba). Cel puţin la fel de sigur ca faptul că… altfel, stresul va deveni în scurt timp infernal o sǎ confunzi ideile şi cursurile ȋntre ele şi o să ratezi tot.