Facultatea ca Monopoly

Facultatea e ca un hotel cu care începi să joci Monopoly. Trebuie să pleci de undeva, iar în jocul de strategie al carierei facultatea e clădirea de la care toţi încep. Diferenţa între un student şi altul vine, pe termen lung, de la modul în care a ştiut să folosească facultatea. Sau, uneori, să o schimbe sau să o abandoneze.

Decizia pe care ai luat-o despre facultate, părerea pe care o ai despre rolul ei în viaţă, te va defini pentru restul vieţii.

Pentru cei mai mulţi, contează felul în care au descoperit ceva ce facultatea nu le putea oferi. Atunci se “trezesc” la economia de piaţă şi atunci iau o decizie care le orientează restul vieţii.

Totuşi, povestea lui Liz Murray (povestea adevărată din filmul “Homeless to Harvard”) îmi arată că axioma “şcoala nu te dezvoltă” e o părere greşită. İn unele cazuri, un profesor care crede în tine este şansa vieţii tale şi nu ai fi reuşit nicăieri altundeva ce ai reuşit prin studiu. Pentru unii facultatea e un mediu special în care poţi câştiga stimă de sine şi respect mai mult decât în zece ani de afaceri prospere... la o firmă de care nu a auzit nimeni.

Facultatea pare un răspuns (“ca să fiu avocat trebuie să fac Dreptul”) dar ea devine mai des o întrebare: cariera mea va avea la bază modul în care eu am găsit un răspuns original la întrebarea pe care mi-o pune facultatea.

Colecţia de răspunsuri e foarte mare: Bill Gates sau Larry Ellison vor spune că trebuie să fugi cât poţi de repede din facultate că să poţi avea propria afacere, dar alţii spun cu cifre la îndemână că fiecare an de studiu creşte venitul cu nişte sute de dolari. İntre aceste două extreme, pot să aleg din sute de alte răspunsuri pe cel bun pentru mine.

Iar absolvirea (“a fi eliberat”) înseamnă să ştii exact de ce facultatea te-a ajutat şi de ce te-a încurcat. Să ştii de ce ai mers spre alt domeniu, sau de ce ai rămas în domeniul de studiu. Unii studenţi nu ştiu asta niciodată, pur şi simplu au făcut o facultate: de fapt nu au terminat-o niciodată.