Găsește-ţi „orbita vieţii”, restul va veni de la sine

 O prietenă îmi povestea acum trei zile despre un pastor protestant, care are o filosofie a lui, ţine seminarii și scrie cărţi, și care spunea, printre altele, că psihanaliza nu e eficientă, sunt alte lucruri mai utile.

Mi-am regăsit foarte clar o senzaţie pe care am avut-o deja de multe ori. Sunt acei oameni care au pornit pe un drum și au mers foarte mult timp pe acel drum. Devin cunoscuţi, experimentaţi și eficienţi pe acel drum. Apoi ajung să spună lucruri contradictorii cu ce credem noi, ce contează e că simţi că acel om are dreptate din perspectiva lui: a mers departe pe drumul lui, iar pentru el, de exemplu, psihanaliza nu e de mare ajutor. Pentru alţii, poate fi.

Asta aș numi „orbita”, să-ţi găsești orbita. Imaginea e mai mult decât un drum sau o linie bună: e o linie pe care mergi foarte departe și foarte repede, așa încât tot ce fac ceilalţi și tot ce ţi se poate întâmpla bine sau rău parcă vine de pe o altă planetă. Nu te mai atinge.

Eu cred că asta așteptăm toţi, de la viaţă, în viaţă. Să pornim pe un drum cu o putere atât de mare de impact și energie încât e ca și cum am porni pe o orbită personală unde nimeni nu ne poate ajunge și atinge.  

Care sunt semnele că ţi-ai găsit orbita?

Când îţi găsești orbita, ajungi cumva la ce spunea Nietzsche, dincolo de bine și de rău. Dincolo de comparaţii: te ridici deasupra comparaţiilor, pentru că nu mai ai nevoie de ele, și nu te mai ating. Pentru ce faci, pentru ce ai ales și faci zilnic, tot mai bine, nu ai decât un criteriu: tot mai departe, tot mai repede, tot mai bine pe orbita ta.

Apoi, orbita personală e dincolo de succes și eșec. Adevăratul succes e tocmai găsirea orbitei. Iar definiţa orbitei este că restul vine de la sine, merge de la sine.

Ai sentimentul că poţi utiliza tot ce spun oamenii, tot ce se întâmplă sau ce se va întâmpla, pentru a da „apă la moară” la ce faci tu. Conduci o mașinărie imensă, făcută din gânduri dar și din toate gesturile zilnice, care acum e capabilă să "rășnească" si să egalizeze, pe măsură ce înaintează, tot ce aduce viaţa, cu bune și rele.

Ai sentimentul că totul se leagă. Sentimentul că ai găsit „the big picture”. „The big picture” e ceva foarte diferit pentru un creștin sau un musulman, un om de afaceri sau un sportiv, dar fiecare dintre ei poate avea la un moment dat sentimentul că a descoperit asta. „The big picture”, e până la urmă distanţa pe care o ai faţă de planeta întreaga atunci când îţi iei zborul pe orbita ta personală: nu e ceva fix, previzibil, e doar felul în care ai adunat știinţa și experienţa, și apoi ai pornit pe un drum, iar acum te-ai ridicat peste planetă.

Concret, orbita înseamnă să ai o meserie, să ai o familie, să ai o strategie de viaţă? Poate fi ceva din astea sau toate astea, important e că sentimentul apare la un moment dat. Ca imagine pun mai jos scena finală din filmul „Gone in 60 Seconds”: Nicholas Cage, urmărit de poliţie, e oprit pe un pod, și singura lui șansă e să accelereze toate vitezele mașinii (Mustang-ul Shelby cel faimos) pentru a sări peste obstacolul care îl ţine în loc.

Acceleraţia e imaginea despre care vorbesc: orbita personală nu e doar o alegere anume, asta sau cealaltă. E modul în care de la un anumit nivel de accepleraţie (încercări de a face ceva) ajungi să te ridici peste „toate astea”, peste obstacle dar și peste evenimente. Acceleraţia finală e momentul în care riști, alegi cu curaj, începi să mergi cu toată puterea într-o anumită direcţie. Şi simţi că e ceva nou, că acum iei după tine toate lucrurile din care e formată viaţa ta. Tragi după tine toate lucrurile care până acum erau disparate, diferite, nu se legau.  

Orbita e deci momentul în care descoperi concomitent două lucruri în viaţa ta: un drum foarte clar, și faptul că acel drum are puterea de a crea în jurul tău „the big picture”. Am putea vorbi la fel de bine de imaginea unui avion care sparge zidul sunetului.

Pe de o parte ai ce face, știi încotro mergi, iar pe de altă parte ai ce „zice”, ai ce povesti și explica oamenilor. E un contrast doar aparent: ești sută la sută preocupat de noul tău drum, dar în același timp ești sută la sută deschis la dialog, poţi dialoga cu orice om cu o filosofie diferită, pentru că ai o nouă perspectivă asupra a toate. Vezi bine tot ce te înconjoară, cu naturaleţe, cu firesc, pentru că drumul pe care ai pornit cu viteza maximă ţi-a adus un cadou nou și nesperat: pe geam, oriunde te uiţi alături de tine, lumea s-a „rearajat” din mers la perspectiva bună... pentru tine.