Cuplu

Eseurile lui Ion

Sănătate&Anti-fumat

Hai sa ne lasam de prostii

Spiritualitate

Vocaţie si misiune personala

Home » Blog, Facultate

“Inconştientul academic”, partea nevăzută a unui examen dificil

Submitted by on 3 februarie 2019 – 18:42No Comment

Orice examen e un test, şi deci presupune o trecere, o iniţiere. (Asta dacă îţi pasă cât de cât de acel examen).

Ei bine sunt două categorii de examene: cele normale, şi apoi cele care ne depăşesc puterile. Cele anormale dacă vreţi, mai degrabă în sensul de supra-normale, sau complet neobişnuite. 

Cele normale sunt fie normale în sensul că ştiu ce am de făcut, şi îmi place să învăt, şi nu mi-e frică de profesor. Rămâne să iau notă pentru cât am muncit, legat de materie, dar nu neapărat pentru cât am muncit la mine însumi pregătind acel examen.  

Cele care mă depăşesc pot fi cele în care nu ştiu exact ce trebuie să fac, sau mi-e frică de profesor, sau mi-a frică de examenul oral, sau încă amân prea mult examenul şi ajung mereu în criză de timp, aşa încât orice examen devine o luptă cu mine pentru ultima sută de metri.

Una peste alta, examenele anormale sunt anormale pentru că nu îmi dau seama că ele sunt grele nu atât pentru materia din faţa mea, ci pentru mine ca persoană. Trecerea prin acel examen nu e doar un test pentru ce ştiu eu din materie, ci pentru ce ştiu eu despre mine ca om.

Orice examen care îmi solicită personalitatea mult dincolo de simpla muncă de stat la masă e de fapt un test pentru mine ca om. Şi, apoi, uneori, când un examen mă plictiseşte sau nu mă interesează, pot să îl abordez tot aşa, ca un test despre mine, ca om, pentru ca să redevină interesant sau măcar suportabil.

Partea nevăzută a unui examen greu, deci, şi care îl poate face uşor, e partea lui de test cu mine însumi. Luptă cu mine însumi.

Iar testul poate fi de mai multe feluri.

E un test pentru puterea mea de a începe munca din timp. Sau, e un test pentru capacitatea mea de a vorbi în public, în faţa unei comisii. Sau, e un test pentru capacitatea mea de a renunţa la altele şi a mă ocupa de acea materie. Sau, e un test pentru stresul meu atunci când sunt pus în faţa unui dead-line, sau în faţa unei posibile pierderi a unui examen.    

Prin urmare, când masa critică a stresului înclină mai mult spre mine decât spre materie, trebuie să realizez că da, acolo înclină balanţa acelui examen: nu e un examen pentru nota din catalog, ci pentru nota din cartea vieţii, pe care eu singur mi-o dau mie!

Cu ce simplifică asta lucrurile ? Păi le clarifică şi de fapt le schimbă complet.

Eu aştept de exemplu de ani de zile să treacă procrastinarea, sau frica de prof, sau frica de a vorbi la un examen oral, pentru ca să mă concentrez în fine pe examen. Iar lucrurile nu revin la normal, pentru că aştept ceva care nu va veni niciodată. Realitatea e inversă: în inconştient, examenul e tocmai despre procrastinare, frică de prof, stres faţă de deadline. Tot ceea ce e peste puterile mele într-un examen e de fapt al doilea examen, cel inconştient, pe care trebuie să îl abordez înaintea examenului oficial. Tot ce nu merge pe hârtie e o revelaţie despre realitatea mea ca om, care aşteaptă o altă iniţiere.

Pentru că, până la urmă, examenele normale sau multe din ele nu sunt o iniţiere. Si deci, iată că e mai interesant să priveşti partea nevăzută a examenului, cea de iniţiere, decât partea văzută, cea cu nota, despre o materie pe care probabil o să o uiţi în ceva ani.

Iniţierile nu se uită niciodată. Iar dacă facem din examene un test de iniţiere pe care noi singuri îl ştim, din anormal lucrurile devin doar dificile, poate, dar mereu interesante.

Mă aşteaptă peste trei zile un examen de depăsire a fricii de a vorbi, apoi un altul de depăşire a procrastinării, iar la finalul sesiunii un altul de combatere a stresului. Lista de materii e interesantă.     

Comments are closed.