Întotdeauna ești mai fericit decât crezi

1 martie 2015

În vara anului 1997 am întâlnit un doctor care trăise o imensă tragedie: în tinereţe, logodnica lui murise într-un accident de avion. Trecuseră vreo 40 de ani de la acel accident, iar el își dedicase viaţa bolnavilor, și anume celor care nu mai înţeleg nimic din ce li se întâmplă: era psihiatru. Şi a devenit prietenul și mentorul meu timp de cinci ani, până când, în septembrie 2001, văzând imaginile cu avioanele care explodaseră în New-York, a făcut accident vascular și s-a stins în scurt timp, vegheat cu prietenie zic eu tocmai în imensul spital care devenise adevărata lui “casă” pe acest pământ.

În acea perioadă nu aveam cu cine să îmi împart viaţa și mă gândeam că aș fi făcut orice, orice efort, dacă aș fi avut pentru cine să fac asta. Era o idee foarte bine exprimată într-o scenă din filmul francez Elisa (1995), în care vezi un mic motto agăţat pe peretele camerei lui Depardieu: „Să îmi dau viaţa? De acord, dar cui?” (“Donner sa vie, d’accord, mais à qui?”). Şi în unele zile mi se părea tragic faptul că doctorul meu nu mai avea pentru cine să facă asta. Dar poate că, în felul lui, avea pentru cine, așa că singurul lucru pe care am îndrăznit să i-l spun, într-o seară, a fost să-i povestesc filmul “Gladiator” care circula în acel moment și faptul că acel soldat roman, deși soţia și copilul lui nu mai erau în această viaţă, avea pentru ce să lupte… în felul lui.

Şi mai e ceva, un al doilea sentiment despre care vorbește în același film personajul jucat de Joaquin Phoenix: „dacă m-ai fi iubit, aș fi devenit un erou”. Oare nu am trecut cu toţii printr-o perioadă în care ne spuneam, fiecare, în gând: „da-ţi-mi un singur punct de sprijin și o să ridic pământul? Da-ţi-mi pe cineva pentru care are sens să fac toate astea, și voi deveni primul, cel mai bun, cel mai puternic, voi da tot ce e mai bun din mine?” Într-adevăr, e nevoie de un singur punct de sprijin, diferit pentru prietenul meu psihiatru și pentru gladiatorul din film, dar totuși același, care ne transformă din niște trădători lași și fără onoare (J. Phoenix) în gladiatori fără pic de teamă care știu foarte bine pentru cine merită să își dea viaţa (R. Crowe).

Iar acum, să ne privim sincer viaţa. Sigur că sunt unele situaţii deosebit de grele, dar cred că mulţi dintre cei care spunem „ar putea fi mai bine”… de fapt avem deja acel punct de sprijin mai important decât tot restul. Orice ni s-ar părea că ne lipsește, avem deja ceea ce unii oameni poate că nu primesc niciodată: pentru cine să facem toate astea. Pentru cine să răbdăm, să luptăm, să construim. Adică, suntem deja mai fericiţi decât credem, atunci când ne trezim pentru o nouă zi de viaţă.

Adevărata nefericire ar fi să nu ai pentru cine să faci toate astea (pentru cine să te trezești), sau efortul tău să nu fie “primit”. Faţă de o asemenea nefericire, cumplită, ești fie pelerin spre o întâlnire care nu a avut încă loc (și deci plin de speranţă), fie… ești, de fapt, mult mai fericit decât crezi.

Publicat pe Lapunkt, 20 mai 2013, aici: http://www.lapunkt.ro/2013/05/20/intotdeauna-esti-mai-fericit-decat-crezi/

Postat in

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© Copyright Orasul Albastru 2015