Locul potrivit e cel mai bun medicament

Discutam recent cu două prietene despre faptul că sunt mulți oameni care nu au probleme, nu sunt bolnavi, ci doar ca nu sunt la locul potrivit. Atât. Probabil peste 70 % din oameni.

Iar toţi cei care îşi urmează visul sau sunt fericiţi au găsit, mai mult decât un scop în viaţă, un lucru simplu dar atât de rar: un loc bun unde pot să dezvolte tot potenţialul pe care îl ţin ascuns.

Locul potrivit e cel mai bun medicament. Se ştie. Dacă eşti la spital, te refaci încet – pe când acasă sau la munte te refaci mai repede. Si, pentru mulţi oameni normali, a ajunge la spital este boala cea mai gravă. Dar “spitale albe şi sinistre” avem peste tot – jobul nepotrivit, facultatea nepotrivită. Toate astea par făcute să ne ajute, par “un pas în plus”, dar, pentru că nu sunt jobul potrivit sau facultatea potrivită, ne fac mai mult rău decât bine.

Sunt facultăţi care au o etichetă una “de ştiinţe", alta " de comunicare” – la prima înveţi într-un an cât în cinci facultăţi. La a doua, nici în cinci ani nu înveţi ce te-a învăţat prima într-un singur an.

Sunt săli de sport care oferă doar muşchi, contra cost. Şi altele care oferă mușchi + prieteni pentru restul vieţii + filosofie de viaţă + disciplină de viaţă, speranţă, idei, relaxare şi bucurie.

Am văzut studenţi care au fost parte dintr-un proiect de tipul “loc bun”, în următoarele şase luni erau angajaţi, îşi găsiseră drumul şi vocaţia, îşi găsiseră prieteni pentru restul vieţii. Dacă ar fi vorba doar de prieteni: unii nu au niciodată un prieten adevărat, poate au cu greu unul sau doi, ei bine un proiect care îţi oferă cinci prieteni pentru restul vieţii e cu siguranţă o comoară mai mare decât zece facultăţi la un loc.

Opusul locului bun? Logic ar fi locul rău, dar nu e aşa: locul rău te învaţă şi el ceva, măcar că te învaţă să te aperi sau să nu mai faci greşeli. Opusul locului bun e locul neutru – o facultate sau un job care nu oferă mai mult decât eticheta, oferă cu nesimtire exact ceea ce spun că oferă. Nu se întâmplă nimic mai mult acolo.

Poate că din acest motiv facem cursuri de dezvoltare personală, mergem la psihologi sau la traineri. Pentru că locurile în care ne aflăm nu oferă mai mult decât scrie pe meniu, nu ne oferă prietenii durabile, speranţă, mailuri şi întâlniri după program, proiecte neaşteptate şi şanse nesperate. Dacă locurile în care mergem ar fi locuri bune, nu ar mai fi nevoie de traineri sau educaţie non-formală.

Aşa că se poate să se adune vreo zece probleme în viaţa ta sau în mintea ta: de fapt nu ai nici o problemă, dar nu ai trecut prin şcoala care se numeşte “arta de a alege locurile bune”. O scoală de formare mult mai bună decât toate ar fi una în care nu se ţin cursuri, ci se fac călătorii: ca un specialist un radiestezie, până când dai de locul bun, sub care curg apele fără să se oprească. Acolo, orice ar fi acolo – un proiect împotriva tigărilor sau un proiect pro-ţigări, un club de muzică sau un curs de limbi străine, o redacție de ziar sau un ONG pentru salvarea animalelor, o asociaţie sportivă sau o trupă de teatru, acolo te opreşti: în câteva luni o sa fii alt om, acolo mai mult decât în orice alt loc.

Şi, la un moment dat, dacă lucrurile nu se leagă în viaţă, trebuie să iei CV-ul şi să barezi, să ştergi cu curaj toate locurile unde ai fost sau eşti. Gata, nu mai există. Apoi, te îmbraci şi ieşi pe uşă. Începi să te plimbi. Încet, relaxat, cu ochii deschişi şi cu inima deschisă. O zi. O lună.  

Până ce într-o seară găseşti un loc bun, cu vin fiert şi cu mulţi prieteni gălăgioși care bat cu pumnul în masă şi care nu se culcă niciodată pentru că întotdeauna au prea multe de făcut.

În şase luni, o să recuperezi ani de zile de așteptat degeaba prin locuri de cinci stele dar fără un centimetru de suflet.

Publicat si pe Lapunkt, aici http://www.lapunkt.ro/2014/04/01/locul-sfinteste-omul/