Dacă de tine nu s-a prins nici o rădăcină, sau dacă nu ai prins rădăcini pe nicăieri, trebuie să înveţi să supravieţuieşti printr-o soluţie care nu mai are nimic clasic. Casa ta va fi acea mână care a descoperit pe cine să mângâie, acele suflete care sunt pe lungime de undă cu tine.
Dacă nu ai « casă » sau sediu îţi alegi o lungime de undă, o frecvenţă pe care te simţi bine, iar siguranţa ta va fi păstrarea acelei frecvenţe. La fel a făcut Columb, mergând înainte fără să ştie decât că nu părăsea paralela 28, şi a ajuns departe, nu atât ca distanţă, cât ca om care a crezut... în ce credea el! Locul lui în lume era el însuşi, uneori se poate şi aşa.
Şi tot el a spus după un timp: "poate că speranţa stă în călătorie". Asta pentru că dacă nu te recunoşti în nici un loc, atunci mergând tot mai departe poţi să te recunoşti… ca om. Iar seara, poţi să ai ca şi casă a ta tot praful pe care l-ai adus cu tine de luni și ani de zile, adunat ca un ritual liniștitor sub stelele vin să-ţi acopere cu strălucire design-ul exterior al unei inimi împăcate.