Versiunea I, 4. 10. 2014.
Story. E vorba, simplu, de 5 oameni care se reunesc pentru şase luni (maximum un an) pentru a realiza un proiect benevol pe care ei îl coordonează singuri cap-coadă.
Pe scurt asta este, dar cu niste reguli care vin mai jos, şi cu beneficiile acestor reguli.
Ideea principală e: toţi vrem să facem ceva frumos, să schimbăm puţin lumea, dar adesea viaţa ni se duce pe job-uri fără sens sau pe pregătiri infinite pentru ca - pentru ca - pentru ca - …undeva în viitor să facem ceva cu sens. Ei bine, până una alta putem face un proiect pe an, în timpul liber rămas seara sau în Week End. Misiunea Anuală Personală se adresează deci celor care au un job care nu prea le place şi vor să facă în timpul liber ceva cu sens, dar şi celor care vor să se exerseze pentru a descoperi care e vocaţia lor, undeva pe la 20-25 de ani, fie că au job sau sunt studenţi.
Un exemplu de astfel de proiect: o carte de interviuri cu “profesorul meu preferat”, din liceu sau din şcoală. Sunt acei oameni deosebiţi care ne-au marcat viaţa când eram mici, şi pe care îi revedem cu plăcere după ce am crescut. Ei bine, putem reveni la ei cu un interviu, despre viaţa lor, despre valorile lor, momentele deosebite ale carierei, despre ce cred ei despre lumea şi educaţia de azi. Cel care lansează proiectul caută în jurul lui astfel de profesori. Apoi, cineva îl va ajuta la facerea şi apoi la transcrierea propriu zisă. Să zicem 30 de nume. Altcineva va lucra fie la punerea interviurilor pe un site, fie la căutarea unor sponsori pentru a publica efectiv cartea – o fundaţie culturală, un departament al ministerului educaţiei, etc. Modul în care se pun întrebările, modul în care se pot promova interviurile, toate astea se discută în grupul celor 5, ca nişte mici şedinţe de redacţie, de-a lungul celor câteva luni de proiect.
Reguli de funcţionare.
Acest sistem copiază cumva pentru cei mai mari pedagogia scout, unde avem o echipă de 6-8 oameni, nu mai mult, iar cercetaşii lucrează timp de un an pentru a pregăti marea tabără din vară. Pentru misiunile anuale de care vorbesc eu, marea tăbără e proiectul anual.
1. Regula 561.
Asa inseamna ca nu se depaseste decât accidental 5 oameni, până la 6, sau 7. Pentru oamenii mai mari, şi mai ocupati, o echipa mai mare se reuneste mai greu, si se creaza mai greu relaţiile inter-personale.
Apoi, Proiectul trebuie sa se poata face efectiv in 6-10 luni. Şi în timpul anului, nu in vacanta.
Şi un proiect odată, ceea ce inseamna deja ca echipa nu merge sa faca voluntariat intr-o institutie mai mare, unde se fac “de toate”. Nu , se face un proiect: un site de promovare, o carte de publicat. Atât.
Şi, evident, proiectul trebuie sa poata fi realizat de 5 oameni in 6 luni. Un proiect mult prea greu, sau care necesita mult prea multi oameni, iese din ecuatie.
2. Proiectul este independent şi se auto-susţine şi se finalizează de către cei 6. Adică, nu fac voluntariat la o asociaţie mai mare care are proiectele ei, sunt initiatorii. Beneficiile sunt multe, printre care să ai experieanta de a fi complet responsabil de ceva: măcar atât, daca nu faci pe bani, nu? Şi tocmai aici e interesul: pot să împlinesc o dorinţă pe care o aveam de mult, dar nu o puteam realiza singur.
3. Fiecare are o resposabilitate anume, care poate deveni o competenţă. Nu se lucrează “la grămadă”, chiar dacă în concret două persoane pt face PR. Dar nu fac “toţi de toate”.
4. Echipele se pot schimba de la zero la finalul proiectului, şi fără supărare: asta pentru a cunoaşte alţi oameni, sau alte misiuni. (Nu neapărat dar se pot schimba).
5. Nu există şef, există o persoană care a lansat proiectul, şi din echipa care se formează se poate alege, dar nu e necesar, un PR sau o persoană de contact care sunt mai vizibile.
6. Cate un proiect pe rand, pentru ca lucrurile să iasa bine. NU e vorba doar de activitate, dar si de contextual uman, de a lega relatii. Jumătate din interesaul acestor misiuni anuale este relatia pe care o dezvolţi cu oameni care îţi vor rămâne cu siguranţă apropiaţi pentru restul vieţii.
Beneficii. Acest mecanism de “misiune personală” poate funcţiona petnru toată viaţa. Adică, mai întâi funcţionează în anii de facultate, în care te cauţi, pentru ca să experimentezi locuri cât mai variate. Iar apoi, fie ceea ce faci ti se potriveşte atât de mult încât consideri că asta e “misiunea ta permanentă”, fie ai un job care nu îti place în totalitate, sau oricum mai ai timp liber; atunci, misiunile anuale de care vorbesc îţi permit să faci ceva care iti place. Să ştii în orice clipă că da, sunt mii de lucruri de făcut pe lumea asta, dar tu, din timpul liber, lucrezi în acest moment la un proiect rotund, complet, din toată inima, şi cu un rezultat.
Iată de ce aceste misiuni personale trebuie alese ca fiind acel lucru care ţi se pare cel mai urgent de făcut. Faci o listă de priorităţi, aştepţi vreo două săptămâni, şi apoi alegi lucrul cel mai important pentru tine, sau care te-ar motiva cel mai mult. După care, începi să construieşti echipa.
Acum, tip de misiuni. De fapt site-ul meu “focul de tabără” are filosofia: focul unde se strâng cei care au făcut lcururi frumose, şi vin la poveşti. Fie proiecte deja terminate, sau lansate, fie proiecte ce abia se lansează. Lista lui Ion e făcut în mare parte pentru a publica acest tip de “misiuni”, proiecte ce se pot face în câţiva oameni, şi care pot schimb cam totul într-o viaţă plicticoasă.
O să revin mai jos cu lista de idei de proiecte “Misiune personală”
De exemplu: să lansezi un cor de copii, voluntari si independent, in stilul Libera sau cel din filmul Les choristes. Se poate.
Sau, să zicem că locuieşti in cartierul Titan, şi vrei să mănânci bio de la ţărani. Faci un site şi o reţea de oameni şi locuri unde se poate face asta pentru tot cartierul. Şase luni şi şase oameni e destul ca iniţiativa să meargă deja. Unii scanează situatia, altii legile, altii partea logistică, altul e cu site-ul şi promocarea şi PR-ul. Etc.