Neuromancer: Internetul s-a nascut din (şi ca o reacţie la) frică şi singuratate

Studiile aspra virtualului sunt unanime în a prezenta originile fenomenului în literatura americană de ficţiune, în operele care construiesc o viziune a spaţiului cibernetic al viitorului, fiind vorba îndeosebi de textele despre Matrice din best-seller-ul Neuromancer al lui William Gibson[1].

William Gibson foloseşte în acest roman expresia cyberspace prin care astăzi se desemnează spaţiul Internet. Astfel, o expresie a culturii cyberpunk devine cuvântul cel mai potrivit pentru a desemna noul spaţiu al informaţiei şi noile tehnologii interactive. Romanul nu oferă o definiţie ştiinţifică a termenului, există însă un citat care este cel mai utilizat:

« Cyberspace: o halucinaţie consensuală, trăită zilnic de miliarde de operatori legitimi, în fiecare naţie, de copii care sunt învăţaţi concepte matematice... O reprezentare grafică a detelor extrase din băncile fiecărui computer al sistemului uman. Complexitate de neconceput. Linii de lumină aliniate în non-spaţiul minţii, roiuri şi constelaţii de date. Ca luminile oraşului, retrăgându-se »[2].

De fapt, dincolo de contextul apocaliptic şi futurist în care apar aceste concepte, cyberspace-ul apare de fapt pentru prima oară ca o matrice care se dezvoltă în prezent, fiind o simplă concretizare a unei infrastructuri comunicaţionale care a ajuns să controleze sau măcar să înregistreze toate procesele actuale în desfăşurare[3]. Cyberspace-ul nu depăşeşte spaţiul decât în sensul în care îl introduce într-o globalizare conectivă electronică[4].

Evident că această calitate a spaţiului exterior de a face parte dintr-o reţea tot mai sofisticată are multiple repercursiuni asupra modului în care omul se percepe ca entitate, astfel că viaţa în reţea înseamnă pentru Gibson de exemplu o experienţă multisenzorială – şi nu doar multimedia – care este de fapt o participare halucinatorie la o conştiinţă colectivă. Case, principal personaj al romanului Neuromancer, vorbeşte despre cyberspace ca despre o experienţă extra-corporală. O lume artificială, o matrice complexă, a cărei frecventare creează dependenţă. Benedikt, cel care scrie unul dintre primele tratate ştiinţifice despre cyberspace, îl vede ca pe “o altă formă de viaţă, un univers paralel"[5].

Pentru o cercetare psihologică e interesant de remarcat că cel care a pus la punct marea parte a conceptelor cu care operăm astăzi în informatică şi în lumea virtuală, William Gibson, a trecut printr-o experienţă a unei singurătăţi foarte profunde (tatăl său moare când el are 6 ani iar apoi mama sa moare când el are 18, ceea ce îl aruncă într-o experienţă de introvertire puternică, pe care el însuşi o recunoaşte dealtfel) aşa încât el ne spune foarte limpede un lucru destul de şocant: « Cyberspace-ul e legat de prezent. Nu e de fapt un viitor imaginat. E un mod de a încerca să ajung la o înţelegere a fricii şi terorii pe care mi-o inspiră lumea în care trăim »[6]. Nu ne-am aştepta ca « părintele Cyberspace-ului » să fie de fapt un individ care a creat tot ce a creat din teamă, din frică faţă de viitor şi de societate.

Mai mult, chiar şi astăzi William Gibson nu are Internet acasă[7], trăieşte departe de felul în care ne-am imagina un astfel de creator de proză cyberpunk. Cum se explică atunci această posibilă alianţă între frică de societate afirmată de Gibson şi faptul că ce a creat el cadrează cel mai bine cu tehnologia de vârf ca şi cu viaţa socială în contextul tehnologiilor de vârf? O analiză mai amănunţită a citatelor istoric cronologice în care cyberspace-ul a fost definit arată că este vorba de fapt de o experienţă de evadare a Sinelui în minte:

„ ... Matricea începu să se desfacă în capul meu, o tablă de şah 3-D, infinită şi perfect transparentă”.[8]

E vorba deci de ceea ce am putea numi o psihologie a fineţii, raportată la caracteristicile de bază ale nanotehnologiilor şi ale tehnologiilor numerizate[9]. Probabil că doar o experienţă a fricii a putut crea o motivare destul de puternică pentru o evadare în spaţii mentale alternative, construind reperele cele mai potrivite pentru astfel de spaţii alternative. Frica şi singurătatea au condus la explorarea cea mai intensă a ceea ce este fundamental un spaţiul virtual: din punct de vedere filosofic, spaţiu virtual nu este un non-spaţiu ontologic, este un spaţiu alternativ.

(Fragment din licenta mea de psihologie. )