E un citat din Utopia de Thomas Morus, la care mă gândesc în foarte multe situaţii şi care poate fi adaptat la foarte multe din problemele zilnice.
Mai întâi, nebunia zilnică, stresul şi agitaţia din afara casei. După ce treci de colţul străzii te loveşte de pretutindeni un ocean imens plin de valuri: totuşi, tu trebuie doar, până una alta, să ajungi la birou cu metroul, iar acolo să răspunzi la trei mailuri. În jurul tău iarăşi sunt valuri, ştiri negative, situaţii triste: nu e momentul să salvezi pe toată lumea.
Apoi, problemele interioare. De multe ori e destul să rămâi pe linia de plutire, nu trebuie să rezolvi totul până mâine sau până de Crăciun. Cum spunea cineva, nu mai ştiu cine, care compara sănătatea psihică cu mersul pe bicicletă: atunci când pleacă bicicleta, forţele se echilibrează într-un mod magic iar efortul concret de care ai nevoie se reduce foarte mult. Sigur, ai putea depune mai mult efort, ai putea să apeşi mult mai tare pe pedală, dar asta ar distruge tot echilibrul şi bicicleta ar ajunge în scurt timp în şanţ.
Şi, mai ales, citatul lui Morus ne spune că mereu contează ceea ce faci, contează cel mai mic gest, pentru tine şi pentru alţii. Centimetrul în dreapta sau în stânga poate salva corabia: nimeni nu-ţi cere să ieşi în bătaia vântului sau să te lupţi cu valurile, trebuie doar să tragi de frânghia care ţi-a fost încredinţată sau să coteşti puţin cârma: daca faci asta, salvezi corabia. Daca nu faci asta, sau faci o mişcare greşită, ea se scufundă.
Linia de plutire a vieţii e până la urmă ceva magic, ieşit din comun, mereu suprinzător: dacă ea nu este, tot restul îşi pierde sensul şi se scufundă în haos. Dar, deşi e importantă şi e poate chiar însăşi viaţa, linia de plutire nu cere mult efort: cere mai degrabă speranţă, credinţă, perseverenţă, mici gesturi mereu reluate care au efecte imense, uneori efecte “totale”, de viaţă sau de moarte.
Atunci când te înconjoară valurile şi ai impresia că sunt prea multe de făcut, că lumea e prea complicată sau mult prea riscantă, acest citat te pune la loc, drept şi liniştit, “pe poziţia ta”: nu ai multe de făcut , trebuie doar să te concentrezi pe ce poţi face sau pe ce trebuie să faci. Şi să nu te uiţi în jur: frica, spaima sau angoasa sunt de fapt un timp pierdut şi o trădare a poziţiei pe care o ocupi în lupta pentru o viaţă normală şi bună.
De fapt, nu prea contează din ce motiv ai vrea să dezertezi, fie chiar şi din frică: contează că, de cele mai multe ori, decizia de a nu dezerta e suficientă pentru a duce corabia cu bine la tărm.