Dacă nu ai timp de terapie, sau nu ai chef să te cobori în tine ca să afli ce şi cum s-a întâmplat în copilărie sau la şcoală, atunci poţi citi o carte sau două, şi poţi prevedea sau presimţi care ar fi probleme tale: de fapt care ar fi direcţia greşită în care mergi de când nu ţi-ai mai acordat cinci minute pentru a te analiza. Din ce am văzut şi am citit, majoritatea problemelor se reduc la două mari blocaje care se regăsesc în multiple forme.
În plan emoţional, frica de respingere. Ne e frică de faptul că ceilalţi nu ne vor dori, nu ne vor primi cu braţele deschise, sau suferim pentru că ceiallţi nu ne primesc în intimitatea lor sau în cercul lor destul – aşa cum am dori. De aici toate stările parţial sau complet ieşite de pe normal, de la tristeţi şi melancolie până la băutură sau practici sexuale deviante. Vrem “dragoste cu sila”.
Iar în plan profesional şi social, nevoia de control. Vrem să ştim sigur că nu vom fi concediaţi, că nu vine criza, că firma îşi va păstra birourile în Bucureşti, că la echipa de creaţie care e bine aşa cum este acum nu se va mai face nici o schimbare.
Ambele se reduc de fapt la o singură problemă, controlul – controlul asupra sentimentelor celuilalt şi controlul asupra derulării evenimentelor.
Exemple. În ce priveşte relaţiile, Oamenii care nu doresc în mod obsedant să fie iubiţi şi doriţi – asta nu pentru că ar fi nişte asceţi bizari ci pentru că au alături şi viaţa lor bine plănuită, ei bine sunt cei mai iubiţi şi doriţi. Sau, jocul acela ciudat pe care îl vezi deseori în filme: dacă stai prea mult după un partener şi devii prea romantic, se blochează şi începe să se uite după nişte “animale mai virile” - iar atunci, dacă ii lași putin spațiu si îți vezi de viata ta, devine din nou interesat de tine.
Iar în ce priveşte profesia, unul dintre cei mai mari sociologi din ultimii treizeci de ani, Richard Sennett ne spune într-o carte în care analizează profilul angajatului contemporan că trăsătura de bază a celor care rezistă şi urcă sus pe scara profesională şi socială este flexibilitatea, “capacitatea de rezista perspectivei riscului imminent”. Altfel spus, cei care îşi controlează foarte bine nevoia de control.
Prin urmare, dacă ceva nu merge în sensul unui blocaj de orice fel, ei bine dacă nu ai timp de terapie sau investigaţii dar vrei un exerciţiu mental zilnic care să dea efecte, ca un fel de “medicină mentală alternativă”, atunci cam asta ar fi direcţia sigur bună, de efect. Oricare ar fi direcţia greşită în care mergi fără să îţi dai seama, dacă te preocupi zilnic de un singur lucru – să scazi doza de nevoie de control, fie în relaţii, fie în ce priveşte viitorul şi profesia - o să o duci mai bine pentru 80 la sută din cazuri sau pentru marea parte a probemelor.
Cred că din acest motiv au succes filme ca Forrest Gump, Fight Club, Matrix, Ghost Dog, Closer, Trainspotting, Pushing Tin, Star Wars, Instinct, Waking Life, What the Fuck do We Know, Magnolia, şi multe altele. Toate ne învaţă acest lucru, în felurite forme şi situaţii: Let Go – Free your Mind. Au succes pentru că au imediat efect, pentru că tratează direct, la rădăcină, cea mai mare problemă cu care ne confruntăm cu toţii cel puţin o dată în viaţă. Aşa că, pentru a încheia, dacă nu avem timp de terapie, filme ca Fight Club sau Instinct sunt un terapeut perfect: te uiţi, face ce scrie acolo, şi în scurtă vreme o să o duci mult mai bine.
Nota: Am scris pentru cei care nu au timp sau chef de terapie. Evident că terapia e altceva, dezvoltarea personală la fel, filmele nu vor înlocui dezvoltarea personală. Dar, pentru cineva care nu face decât să meargă la birou, şi decide să dea cinci minute pe zi pentru a îşi ameliora viaţa, şi nu ştie ce carte de psihologie să citească sau ce să facă, cred ca tot ce are legătură cu fenomenul de Losing Control e cea mai bună alegere.