În filmul "Ghost Dog" de Jim Jarmusch, personajul principal nu bea şi nu fumează. Pentru că e un samurai, un budist? Da, dar mai ales pentru că are lumea lui, de samurai, şi nu mai are nevoie să bea şi să fumeze.
Plecând de la Gost Dog dar şi de la documentare cu călugări budişti sau benedictini la care mă uit de ceva vreme, am găsit recent o explicaţie suplimentară pentru lungile încercări ratate (ale mele şi ale altora) de a renunţa la proastele obiceiuri moderne. Legat de mâncare, cafea, ţigări, alcool, dar şi multe altele.
Totul se rezumă la nişte senzaţii şi mai ales nişte scenarii pe care le-am învăţat de mici: dimineaţa, mirosul de cafea, de o pâine prăjită cu jambon sau cu brânză, croissant et baguette en France, etc. Sunt scenarii. Eu am mâncat nişte luni de zile mai nimic dimineaţa, dar la prima ieşire între prieteni am uitat de ritualul meu. Sau, eşti stresat, trebuie o ţigară. Sunt mii de astfel de chestii: cartofii prăjiţi merg cu berea, la Cluj se bea o palincă şi se începe o masă de cinci stele cu slănină şi ceapă, etc.
Ştim că glutenul nu e bun, că cafeaua nu e bună, etc. Problema e că ne rezumăm la a gândi medical, la nivel de corp, de biologie, de legi de funcţionare. Suntem toţii de acord că organismul merge mai bine fără cafea şi fără ţigări. Dar, după cinci minute, după colţ, la o scenă din afara casei în care am citit toate lucrurile astea medicale, uităm de medical, şi intrăm în social.
In psiho-social. În imaginar, în mentalităţi, în simboluri contemporane. In reflexele învăţate de ani de zile.
E greu să scapi de ce ai învăţat ani de zile. 25 de ani, 30 de ani. Ne e doar ce faci, e şi ce vezi în filme, de ani de zile, pentru că în filme vedem tot asta, cafeaua de dimineaţă. Ţigara după slujba de duminică şi coniacul la bistro-ul francez din colţ. Vodca pe care o bea James Bond după ce a ajuns acasă.
Ei bine, e şi al treilea nivel, anume că tot acest scenariu de comsum al produselor industriale a început undeva după 1910, 20. Deci, are 100 de ani. Mai mult nu are şi pentru că nu există filme dinainte de anii 1900.
Deci, singura şansă de a ieşi din acest decor care se vede e de a îţi alege un alt secol cu care să te identifici. A da înapoi roata timpului… cu minimum un secol.
Ai de unde alege. Ai călugării budişti din Tibet, maeştrii de arte marţiale din Shaolin, călugării cistercieni sau franciscani sau sihaştrii ortodocşi. Ai budismul, ai indienii, ai şamanii, ai oamenii muntelui sau oamenii pădurilor sau tăranii de secole pe care îi admiră Brâncuşi. Etc. Mărog, ai de unde, ai cu ce, ai cu cine.
Şi apoi, nu e nevoie de mult, nu trebuie să îţi schimbi toate hainele casa şi religia.
E vorba de o identificare şi un mic ritual cotidian.
Identificările medicale, chiar cu alergătorii din reclamele cu sănătatea, sunt inutile. Sunt din lumea asta, şi sunt rezumate la concluzia unui tip în haine albe care ne spune lucruri pe care le ştim deja. Mult prea “soft” pentru puterea scenariilor din imaginaţia şi inconştientul nostru, de a scoate o ţigară, a cumpăra un pachet de la colţ, de a ieşi la o bere cu colegii.
Identificările puternice sunt cu “The Ancient Ways”. Cu milioanele de oameni care au mâncat prima masă la ora 12, chiar dacă beau un litru de vin (benedictinii) sau eu ştiu ce alte reguli din alte civilizaţii, la fel de bune ca cele de azi.
E simplu. Omul care se poate extrage din secolul XX, îl putem numi omul super-sonic, omul care poate ajunge cu măcar o particulă din inima lui înapoi, pe când oamenii respirau fără tabac sau gândeau un lucru deodată şi nu cinci lucruri deodată. Pui, acolo, în acel secol, o ancoră. Apoi revii în ziua de azi. În timp, înveţi să te întorci în secolul tău, pentru a lua de acolo putere şi linişte şi înţelepciune.
Povestea mea e mai puţin despre părăsirea secolului XXI pentru a trăi în evul mediu, şi mai mult despre ce se numeşte teoria sistemică, adică nu putem efectua o schimbare doar direct, gen Mă las de fumat, ci e nevoie să lucrăm şi la context. Şi, trebuie să observăm că azi contextul ne împiedică mai mult decât senzaţia directă să renunţăm la fumat. Trebuie, deci, să lucrăm la décor, la context, ca să avem şansa de a schimba şi viaţa concretă.
Se poate.
Ghost Dog e un exemplu bun. E samurai, dar e african, locuieşte în New York, lucrează pentru mafia italiană. E deci un model perfect de individ globalizat. Nu e retardat sau retrograd la restul lucrurilor: e la punct cu ultima tehnologie, cu muzica, cu maşinile, cu armele, a citit toată literatura modernă. Sigur, e un film, dar acesta e spiritul. Trebuie să ne găsim, fiecare, mai mult decât profilul de personalitate, mai mult decât modelul sau idolul de adolescenţă, ei bine trebuie să ne găsim secolul.
Suntem liberi să ne găsim secolul, şi să ne aducem din acel secol puterea de a înfrânge acest secol haotic şi destrăbălat.
Şi un citat de final din Ghost Dog:
"Anyway, me and him, we're from different ancient tribes.
And now, we're both almost extinct.
But sometimes... you gotta stick with the Ancient Ways, the Old School ways”.