Pentru ce trebuie să mulţumim

28 octombrie 2015

Există o parte plină a paharului vieţii, cea care se vede că e plină, şi apoi există o parte goală. Ei bine tocmai partea goală este, de fapt, partea plină a paharului vieţii.
Ca să ajungi până aici, până azi, până la partea plină care se vede, ai acumulat sau ai trecut prin experienţe de mii de ori mai pline de sens şi mai importante decât ce a rezultat, concret, vizibil de către alţii sau de către tine.
Mai întâi, momentul prezent spune ceva despre tine, lucruri care nu sunt conţinute însă în partea plină a paharului. E tot ce a însemnat drumul tău până aici, calităţile tale diferite de ale celor care au ajuns în acelaşi loc, dar cu alte condiţii şi cu alte puncte de plecare. Ai ajuns în șef de promoţie în capitală, dar tu nu erai din capitală, poate nici nu cunoşteai limba sau ai ajuns aici pe altă filieră, dezavantajat şi singur – ai deci nişte calităţi evidente de adaptare, de performanţă, de socializare, de perseverenţă, etc, mult peste ce spune nota oficială sau statutul tău concret de acum.
Apoi, marile bogăţii acumulate nu sunt doar ce a rezultat concret ci şi tot ceea ce ai evitat, chestiile din care ai ieşit, scăpat, lucruri pe care poate că alţii nu au reuşit să le evite. Poate că au fost depresii de ani de zile din care alţii nu au ieşit, lipsă de chef, de prieteni, de încurajare, de sfaturi, de ajutor, de bani, de dragoste – şi totuşi ai adunat o parte plină a paharului mai mare decât a unora care au avut toate astea sau măcar o parte din ele. Ai, deci, nevăzute dar adevărate, putere, rezistenţă, inventivitate, curaj, tenacitate.
Iar atunci când ne oprim să facem un bilanţ despre ce am putea face pe viitor, sau la ce am fi buni, sau de ce ar trebui să fim mândri de noi înşine, partea goală a paharului e soluţia neaşteptată şi totodată corectă: am reuşit să organizez o casă întreagă ani de zile – pot da cele mai bune lecţii de management personal, am reuşit să scap din niste relaţii imposibile care mă puteau distruge psihic – pot da acum asistenţă pentru a-ţi construi o relaţie normală sau a fugi dintr-una anormală, am reuşit să rezist 10 ani în niste condiţii în care alţi ar fi făcut burn-out de mult – sunt cel mai mare maestru al controlului stresului, am reuşit să scap dintr-o dependenţă de 20 de ani de fumat, alcool, sex, jocuri de noroc – şi nu mă gândeam deloc, în timp de mă eliberam din asta, că aş putea să renunţ la jobul meu insipid şi neoriginal şi să încep să îi ajut pe alţii să scape de dependenţele lor, cu eficienţă şi experienţă.
Da, poate că acesta e scenariul adevărat al lumii de azi: partea plină a paharului e ceea ce vrem să facem singuri pe la 20 de ani, , iar partea bună a paharului e ceea ce ajungem să putem face, dincolo de 40 de ani, în ajutorul celorlalţi oameni, care abia îşi încep viaţa. Dincolo de ce am făcut concret, ei bine modul în care am rezistat, în timp, greutăţilor, produce adevărata noastră competenţă, adevăratul nume, adevărata diplomă, şi e ceva ce nu vede nici unul dintre cei care urmăresc partea plină a paharului!
Apoi, să ne gândim: de câte opri puteai să mori, să rămâi accidentat, să rămâi cu urme grave de la un accident financiar sau social. Uităm lucrurile astea, suntem centraţi prea mult pe cât mai e de plătit la apă sau dacă am întârziat la o întâlnire importantă. Iar atunci când trecem printr-un accident, ne amintim, da, că nimic nu e adevărat important, dar ar trebui să ne amintim mai des partea a doua a concluziei: cât de preţioşi suntem, fiecare, în fiecare clipă în care mergem mai departe aşa cum suntem.
Un copil de câteva luni care doarme în cărucior a adunat în jurul lui mii de ore de grijă, din partea părinţilor, oare câte milioane de ore de grijă adunăm noi pe la 25, 40, 60 de ani? Oare cât de preţioşi suntem, pentru limita incredibilă la care am ajuns în curgerea istoriei personale?
Sunt în jurul nostru şi în ochii noştri milioane de particule de întâlniri bune şi pregătitoare şi prevenitoare. Sunt în noi înşine milioane de gesturi frumoase sau cuvinte bune care au umplut o viaţă care, altfel, ar fi putut fi plină de urâţenie şi murdărie. Frumuseţea, chiar mică sau nu foarte strălucitoare, la care am ajuns, e susţinută de un satelit întreg de frumuseţe nevăzută pe care am menţinut-o cu greu, şi care ne ţine în picioare umanitatea, atâta câtă o avem, într-un univers de bestialitate şi mitocănie care ne pândeşte la orice pas. Toate aceste lucruri, gesturi, întâlniri, stau acolo, nevăzute, ca o adevărată „comoară de trecere prin existenţă”, și atârnă tăcut în balanţa a ceea ce numim partea goală a paharului.
Prin urmare „partea goală a paharului” e de fapt largul cerului coborât spre tine sau în jurul vieţii tale, azi, azi-noapte, pentru toate dimineţile vieţii tale. E cerul larg condensat, ascuns chiar, disimulat cu înţelepciunea pe care doar cerul poate să o aibă de privirile celorlalţi, care văd doar partea goală a paharului. Acolo sunt toate momentele de să zicem noroc, toate păcălelile aduse ghinionului, toţi îngerii păzitori şi munţii de rugăciuni ale bunicelor. Tot ce a însemnat providenţă şi destin personal, cu milioanele de picături de întâlniri, sincronicităţi, cu milioanele de fibre de transpiraţie vie, personalizată, spiritualizată, condusă pe nevăzute înspre binele unui destin anume.
De fapt, fiecare picătură din paharul plin e de fapt o mărturie vie în care se reflectă cerul, minunea nevăzută de nimeni a vieţii unui om care a mers mai departe şi a întâlnit alte vieţi, alte prietenii, alte inimi.
Dacă ne uităm mai atent, fiecare picătură din ce am făcut până azi ascunde în ea lumină suficientă pentru încă o viaţă întreagă.
Iar fiecare centimetru din ce suntem azi ar trebui să devină… nu o parte incompletă a unui pahar umplut pe jumătate, ci un imn întreg, plin vârf, de mulţumire.

Publicat pe Lapunkt, aici 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© Copyright Orasul Albastru 2015