Publicitarul ca psihanalist urban

Există meserii creative în care te exprimi direct, să zicem pictura, şi meserii cu un drum ocolit până la produsul final, sa zicem arhitectura. Arhitectul trebuie să renunte la miile de perspective învăţate în cei 6 ani pentru a pune nişte scări tip Dallas pe care "Clientul cel Grăsuț" le vizează.. Arhitectul face un mixt între ştiinţa lui şi dorinţa clientului, rămânând creativ, iată dificultatea dar zic eu şi măreţia sau mai recent provocarea meseriei.

Publicitatea are aceeaşi  vocaţie de drum ocolit, în mod normal. Trebuie să renunţ la felul în care aş vedea eu un pantof pentru a imagina felul în care alţii îl văd sau îl pot vedea şi a fi creativ pe linia lor şi nu a mea.

E la fel ca în psihanaliză: psihanalistul renunţă la propriile dorinţe, emoţii şi mai ales scenarii, pentru a putea intra pe scenariul clientului.

E vorba de o asceză, dar care merită, odată ce îi prinzi gustul. Dintr-un mic imaginator de Chestii devii în primul rând cel care cunoaşte toate visele oraşului. Pe masură ce renunţi la propriile vise, eşti capabil să pătrunzi în visele, imaginile circulante, zvonurile emoţionale, planurile de viitor a o sută, o mie, zece mii de oameni.

Eşti cel care ştie să adoarmă sau să trezească la viaţă o sută, o mie, zece mii de oameni,

Şi se vede diferenta intre un afiş sau o campanie a unui “psihanalist”, un om care a Uitat ce ştia el, a plecat de la zero şi a creat orbeşte în necunoscut pentru ce ştiu Alţii - şi o campanile a unui fals ascet, care nu a trecut prin tunelul renunţării, şi a scos la iveală un afiş previzibil dar fără mare putere de propagare.

Recompensa pentru asceza făcută va fi puterea de propagare a afişului: se produce un fel de "înţelegere": publicul înțelege afișul, ca situat pe limba lui și pentru el. Asta dacă creatorul a ştiut să rămână la jumate de drum intre cele două extreme:  tipa dezbrăcată suită pe o masină (reclama pentru proşti), pe de o parte, si afișul Mega conceptual (pentru deştepţii de la Arte), pe de alta parte.