Se poate să te îndrăgostești de un prieten, o prietenă?

„Ţin la tine, dar nu te iubesc” e o afirmaţie destul de tragică pentru cel care o aude, şi cam toată lumea o aude cel puţin o dată în viaţă. Prietenia pare că blochează dragostea. În plus, cineva care iubește o femeie și observă neputincios cum ea se îndrăgostește de primul venit resimte și mai greu situaţia.

Jung spune că avem nevoie de unitate, de a integra partea feminină și partea masculină din noi. Tot de unitate e vorba și aici: pe termen lung, pasiunea are nevoie de prietenie. Se poate şi invers?

Un psihiatru explica într-o carte că sunt două categorii de fantasme: fuzionale si anti-fuzionale. Intrăm în jocul nevoii de a fuziona cu celălalt, avem nevoie de mângâieri și de liniște, iar apoi trecem la momente de spontaneitate și „sex pasional”. Sau invers. Putem avea fantasme erotice incredibile cu ultimul prost care tocmai a intrat în club noaptea, pentru că e… „un necunoscut”, dar nu ne putem îndrăgosti de colegul bun și sincer din birou, care totuși ar fi, pe termen lung, o partidă mai credibilă decât necunoscutul bizar din club.
De fapt miezul problemei e încrederea și mai ales intimitatea care nu poate exista pe termen lung fără încredere. Din diverse motive nu mai reuşim să fim spontani atunci când pășim pe teritoriul încrederii, al cunoaşterii reciproce de durată. Se trezesc în noi imagini și proiecţii legate de părinţi, de fraţi, de traume și copilărie. Oricum, sigur e că cele mai „ușoare şi plăcute” fantasme le avem înainte de a avea încredere, la început, cât timp cineva e încă „a beautiful stranger”.

Totuși, dacă mergi pe mâna iubirii sălbatice și pasionale, știi foarte bine că poti da un mare greș! Dragostea din pasiune nu îţi garantează deloc faptul că o să dai de cineva care merită măcar pe termen mediu. Uneori, nici măcar pentru o săptămână.

Așa că munca bună de făcut în fiecare, până una alta, când lucrurile sunt neclare pentru mine sau pentru celălalt, ar fi de a integra încrederea și pasiunea, intimitatea și spontaneitatea. De fapt, dacă împarţi oamenii în posibil partener vs. prieten bun, se poate ca asta să îţi spună că în tine nu ai făcut încă unitatea între bărbat (sau femeie) și „om”.

“Omul” e cel cu care legi o relaţie pe termen lung, cu care poţi construi ceva. Bărbatul sau femeia e partea de care te îndrăgostești și cu care locuiești apoi în casa pe care ai construit-o, relaţia pe care ai construit-o. Asta se știe, se simte: uneori la cineva te atrage doar partea feminină, ceva magnetic sau fermecător, dar nu știi încă cine e acea persoană. Alteori descoperi pe cineva care ţi-e prieten imediat și cu care vei rămâne mult timp prieten.
Odată ce înveţi să reunești în tine partea de bărbat sau femeie cu partea de om (visuri, planuri, muncă, talente), poţi începe să vezi altfel pe omul din afara casei tale. Tu ai o casă în care trăiești atât ca om, cât și ca bărbat sau femeie. Dacă ieși din casă și vrei doar un flirt de cinci minute, e una. Dacă vrei pe cineva care să aibă loc lângă tine, atunci înveţi să îl măsori pe celălalt, să îl cântărești: o să aibă loc lângă mine, fără să mă sufoce, fără să mă streseze? E un loc bun pentru mine acel om sau e doar un loc cald pentru cinci minute?
De fapt, odată ce începi o prietenie cu cineva, la început, e probabil greu să te îndrăgostești și să ai o relaţie completă cu acel om. Pentru că ești preocupat să construiești ceva, nu să consumi pasiune și clipe feerice. Dar după ce mult timp ai avut o relaţie de camaraderie-prietenie, se poate ca la un moment dat să te îndrăgostești de acel om. Nu e deloc imposibil, sunt destule cazuri.

Până la urmă şi faimosul „fior” al dragostei începe de la tot felul de detalii picante sau chiar bizare, impresii de asemănare pe care le proiectezi asupra celuilalt, legate de un fel de arhetip feminin sau masculin pe care nu îl controlezi foarte bine. O impresie că tipa seamănă cu o actriţă dintr-un film chinezesc pe care l-ai văzut când erai mic sau că tipul seamănă cu un tânăr seminarist pe care l-ai văzut pe geamul trenului, într-un concediu cu părinţii, trecând frontiera unei ţări frumoase. Sau… urâte. Scenarii. Infinite şi infinit de neaşteptate. Aşa că acest tip de fior poate începe la fel de bine nu doar de la o imagine, ci şi de la o impresie spirituală: de exemplu, că „celălalt e omul care te poate iubi”, „care îţi poate înţelege sufletul”, sau că… da, „e omul potrivit pentru tine” în această viaţă.
Una peste alta, fără pasiune nu poţi avea o relaţie. Dar pasiunea e ca o muzică frumoasă şi ai nevoie de o casă solidă în care să asculţi acea muzică zi de zi. Relaţia cu celălalt om e casa în care poţi asculta muzică liniștit. Altfel, în timp rişti să rămâi un cerșetor vagabond care nu are niciodată un loc al lui. Oricât de mult ai privilegia fiorul pasiunii, nu e nevoie să scriu eu aici sau alţii în cărţi, viaţa îţi arată că după ceva timp trebuie să descoperi și alte sentimente pe lângă dragoste, adică… exact cele care fac, pe termen lung, o prietenie sinceră.

De fapt, pasiunea şi prietenia sunt cele două capete ale graficului relaţiei, între care se mişcă acul balanţei inimii. Iar echilibrul nu înseamnă 50 la sută, ci 200 la sută / „supra” clipa de faţă, mereu diferită.

Așa că întrebarea din titlu e, de fapt, o destinaţie: provocarea vieţii intime e să te îndrăgostești de un prieten sau să te împrietenești cu cel pe care îl iubești cu pasiune. Unii ajung la această destinaţie prin dragoste oarbă, alţii prin prietenie sinceră.
Altfel spus, de oriunde ai pleca, o relaţie stabilă prespune „să te îndrăgostești de un prieten”, oricare ar fi ordinea (mai întâi iubit sau mai întâi prieten). E greu? E foarte bine dacă e greu, pentru că înseamnă că tocmai am descoperit o destinaţie care merită.
Şi de fapt asta admirăm în secret sau în mod public la cuplurile pe care le vedem ca fiind reușite. Sunt și prieteni, și iubiţi.

Publicat la Lapunkt, aici.