Secunda magică

Măcar o dată în viaţă toată lumea caută să ajungă la un nou stadiu de conştiinţă: în acele momente unii beau sau fumează, alţii citesc zeci de cărţi sau ies în disperare în toate părţile şi întâlnesc zeci de oameni… de fapt cu toţii caută o secundă de “ridicare” peste normalul vieţii, oricare ar fi el.

E diferit normalul vieţii pentru un director de companie sau pentru un portar la Mc Donald’s, dar toţi încercăm să îl depăşim măcar o dată în viaţă. Încercăm să păşim măcar o secundă peste pragul “uşii” despre care vorbeau Jim Morisson sau alţii. Măcar pentru o secundă. O secundă şi gata. O secundă de “ridicare în balon” deasupra vieţii normale.

Şi, mai ales, încercăm să găsim sentimentul că ştim să ne ridicăm din nou, dacă avem nevoie din nou de asta. Sau atunci când avem nevoie de asta.

Nu e suficient să te ridici o singură dată peste normalul vieţii, la un chef, la un concert sau la o discuţie cu prietenii. Sau noaptea, pe marginea mării. Trebuie să ştii că poţi avea din nou secunda ta zilnică de “magie” (nu mă refer la vrăjitorie ci la acel “magic” din filme sau discuţii, sau, uneori,… din viaţă).

E mult o secundă? Nu, dar dacă ştii că nu ai acces la acea secundă de eliberare petreci ore, zile, luni şi ani până găseşti metoda de a avea secunda “ta” de viaţă. Şi, până atunci, chiar dacă aparent dormi noaptea, de fapt nu dormi niciodată cu adevărat, ştii bine asta în sinea ta: chiar şi pe pernă, „nu îţi găseşti locul”. Pentru că nu ţi-ai găsit încă „timpul potrivit” în viaţă.

Faptul că nu avem „secunda” la îndemână atât de uşor cum o dorim o dovedesc serile ratate prin cluburi, concertele penibile cu iubita (iubitul): bani erau destui, prietenii erau acolo, dar ceva a făcut că secunda nu a apărut cu unda ei magică.

Iar ceea ce numim „oameni fericiţi” sunt oamenii care au găsit accesul spre secunda lor magică, mereu la îndemână, ca o stea frumoasă care apare pe cer în fiecare seară, oricât de mult praf şi transpiraţie au avut de suportat în timpul zilei.

De fapt, cei care descoperă „secunda” au mereu o supapă pentru ore întregi de stres, anxietate, etc. Cum calculăm de fapt doza de stres după care stresul devine insuportabil? Nu există o doză anume, în nici un caz doza nu e fiziologică aşa cum spun unii, doza e spirituală: tot ce nu poate fi eliminat printr-o secundă de deconectare spirituală. Suntem stresaţi pentru tot ce nu putem decompresa. Iar la rândul ei, secunda despre care vorbesc se defineşte, invers, prin capacitatea de a restarta energia şi entuziasmul după o zi “full de stres”.

Deci, în clipa în care ai găsit secretul vieţii, viaţa durează de fapt o secundă, şi e destul. Dacă nu l-ai găsit, nici zece ani de zile de agitaţie, întâlniri sau băutură nu te ajută să te culci liniştit.

Atât de simplu, atât de puţin, dar atât de mult! Pentru că acea secundă de fapt nu e o secundă, e clipa-tunel de trecere spre un nou stadiu în viaţa „ta”. După ce ani de zile viaţa ta ţi-au făcut-o alţii.

E ceva ce simţi uneori, din când în când, mai întâi la alţii: surâsul unui tânăr, al unui adult, sau surâsul unui bătrăn care moare împăcat. Simţi că viaţa fericită e pur şi simplu o secundă de magie spirituală.

Şi atunci ştii ce să cauţi.

Publicat pe Lapunkt, aici